Stiri

Vezi ce i s-a ÎNTÂMPLAT după ce a strâns aproape 100 000 de cutii de bere

Știri 27.05.2016 07:28 Vizualizări2084
Vezi ce i s-a ÎNTÂMPLAT după ce a strâns aproape 100 000 de cutii de bere sursa: businessmagazin.ro

Jeff Lebo a început să colecţioneze cutii de bere la o vârstă la care nu avea încă voie să consume alcool. Lebo, care trăieşte în Pennsylvania, Statele Unite, a reuşit să strângă astfel peste 87 000 de cutii de bere, unele datând chiar de la începutul secolului trecut.

„Am fost surprins de cât de multe mărci există şi câte modele de cutii sunt folosite”, a declarat Lebo celor de la BBC. „Mi-am dorit întotdeauna să aflu cât de multe ambalaje există în lume.”

Bărbatul face acest lucru ca hobby, având ca sursă de venit o firmă specializată în design exterior. Colecţia sa, una dintre cele mai mari din lume, a fost evaluată la 1,6 milioane de dolari. A plătit chiar şi 3 500 de dolari pentru o singură cutie şi spune că ar merge în orice colţ al lumii pentru a intra în posesia unui exemplar important. O astfel de călătorie l-a ţinut în Marea Britanie timp de un an, căutând cutii de bere produse între 1935 şi 1960.

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cele mai multe cutii au fost topite pentru a refolosi metalul”, povesteşte Lebo. „Aceste exemplare sunt extrem de greu de găsit şi de aici vine şi preţul ridicat.”

Căutarea cutiilor de bere era la modă în anii '70 şi pare să devină din nou obiectul preferat al multor colecţionari.

Sursa: businessmagazin.ro

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 124 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri