VERDICT după trei ani: Trupele rusești din Transnistria staționează ILEGAL, iar statutul de neutralitate al R. Moldova NU contravine aderării la sisteme colective de securitate
10855
http://constcourt.md Curtea Constituţională (CC) a hotărât că dislocarea pe teritoriul R. Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională. Un verdict în acest sens a fost dat astăzi, după ce câțiva deputați ai Partidului Liberal (PL) au făcut o sesizare, acum trei ani, privind interpretarea articolului 11 din Constituție.
CC a mai stabilit că ocupația militară a unei părți a teritoriului R. Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii și a garanțiilor internaționale a acestui statut nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate.
De asemenea, în cazul unei amenințări la adresa unor valori fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile R. Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora.
Hotărârea Curții mai prevede că „participarea R. Moldova la sisteme colective de securitate, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operațiuni de menținere a păcii, operațiuni umanitare etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate”.
Unul dintre autorii sesizării, liberalul Valeriu Munteanu, a salutat decizia de astăzi a CC.
„La trei ani de la depunerea sesizării, după mai multe amânări, finalmente astăzi CC a luat hotărârea. Ne bucură că Înalta Curte nu a omis să menționeze că Federația Rusă nu și-a retras trupele sale de ocupație din estul țării, ci, dimpotrivă, și-a consolidat prezența militară în partea transnistreană a R. Moldova, ce constituie o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a R. Moldova, precum și a dreptului internațional. La fel, Curtea precizează că din timpul ocupației sovietice a actualului teritoriu al R. Moldova (1944-1991) până în prezent în partea estică a țării mai sunt dislocate trupe de ocupație ale Federației Ruse. Practic, ocupația sovietică/rusească nu a încetat în partea estică a țării nici astăzi, cu toate că a fost proclamată independența R. Moldova. Federația Rusă a recunoscut-o, dar și-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului moldovenesc (sub ocupație au mai rămas 11% din suprafața Republicii Moldova)”, a menționat Munteanu.
28.04.2021
19:24
26.04.2021
19:46
26.04.2021
09:50
26.04.2021
09:17
23.04.2021
21:29
23.04.2021
16:13
16.04.2021
12:59
15.04.2021
15:27
09.04.2021
12:39
29.03.2021
18:25
15.08.2026
10:18
15.08.2026
09:47
15.08.2026
09:26
15.08.2026
07:53
15.08.2026
07:45
15.08.2026
07:14
15.08.2026
06:43
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele


















