Transhumanța de primăvară

Contre-jour // Toată clasa politică de la noi este rodul unei perpetue „transhumanțe”: grupuri și organizații întregi de partid își schimbă steagul de la o lună la alta

Avem despre ce discuta. Decizia Curți Constituționale din 4 martie, care ne permite să ne alegem „tătucul” în mod direct și conștient, a inflamat întreaga R. Moldova. Sunt descifrate scenariile acestei mutări surprinzătoare a puterii: De ce a cedat Plahotniuc funcția de șef al statului? Cine va fi interpusul care va „acoperi” schema oligarhică? Există vreun acord între Plahotniuc și socialistul Dodon? Care este partitura Moscovei? Dar ce-au avut de spus americanii, a fost vreo sugestie din partea lor? Se vor înțelege Maia Sandu și Andrei Năstase? Vor avea moldovenii curajul și maturitatea să voteze o femeie președinte?...

Cu alte cuvinte, suntem ocupați. Dacă cineva a intenționat să ne modifice agenda, a reușit perfect. Miza alegerii președintelui reaprinde vechile rivalități pe scena politică, care păreau cumva amorțite. Poate fi un truc, o înțelegere între cei implicați pentru a spori zgomotul de fond. Am mai avut atacuri dure, despărțiri definitive, demascări, ca pe urmă totul să se sfârșească într-un „pupat piața Independenței”.

Un adevărat război s-a iscat între Dodon și Usatîi, care se pândesc, își comentează declarațiile din minut în minut. O suspiciune generală alimentează acuzații de infidelitate și de jocuri murdare cu Plahotniuc. O scurtă și însorită vacanță în Cipru a lui Dodon cu familia – socialistul jură pe biblia Uniunii Vamale, dar preferă să-și scalde picioarele în Marea Mediterană, ca și bogătașii ruși – l-a făcut pe Usatîi să-l declare pe Dodon un „curcan de buzunar al lui Plahotniuc, care nu are viitor”. Liderul socialist i-a răspuns cu aceeași monedă, numindu-l „balabol” și cerându-i să-și prezinte scuze pentru aberații și ficțiuni care dăunează colaborării între cele două partide.

Conflictul dintre Dodon și Usatîi însă este mai profund și se poartă și la nivelul partidelor. O adevărată transhumanță de primăvară se observă în sudul republicii (Cantemir, Taraclia, Vulcănești, Autonomia Găgăuză…), acolo unde membri ai PCRM dar și destui socialiști aderă la Partidul Nostru. Oamenii își caută un lider mai de perspectivă, mai bun de gură, mai viteaz. Mulți îl văd pe Dodon amestecat în stratagemele oligarhului, pe când Usatîi este politicianul care înfruntă regimul și schemele sale viclene. Un fel de Grigore Cotovschi într-o ediție nouă și actualizată, cu care vom trăi mai bine și mai ales ne va fi vesel.

PSRM a acuzat Partidul Nostru că a preluat (prin cazul de la Vulcănești) regulile de joc ale Partidului Democrat, cel care dictează moda racolărilor în politica moldoveană. Dar aici nimic nou sub soare. Toată clasa politică de la noi este rodul unei perpetue „transhumanțe”: grupuri și organizații întregi de partid își schimbă steagul de la o lună la alta, în funcție de interesul pecuniar și de avantajele promise. Tot așa, fără niciun fel de „crampe ideologice”, se formează și alianțele în consiliile locale. Poate că fenomenul acestor strămutări, acum când perspectiva alegerilor anticipate a fost îndepărtată, va slăbi, dar nu va dispărea cu desăvârșire. Scandalul transhumanței dintre Partidul Nostru și socialiști s-ar putea încheia ca prin farmec la ordinul Moscovei, care îi va chema pe cei doi să-și bage săbiuțele în teacă, pentru că va trebui făcută ordine pe aripa stângă, pentru a nu deteriora prea mult cauza prorusă în R. Moldova. Are și camuflajul (adică falsa rivalitate) limitele sale.

Dar până atunci mai este. Deocamdată, pentru a spori confuzia, Igor Dodon, între două altercații cu primarul Bălțiului, se arată din nou constructiv și aproape proeuropenist. Într-un interviu recent, socialistul încearcă să-și îndulcească ostilitățile de pe dreapta: „Eu am spus de mai multe ori, sunt pentru un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, dar modelul funcţionării statului rus nu este valabil pentru R. Moldova, valabile sunt prevederile acquis-ului comunitar.” Declarațiile de acest gen poartă un vădit caracter electoral. Dodon se vede deja în campanie, nu strică podurile spre niciuna dintre forțele politice și încearcă să dreneze cărările înnămolite.

Un președinte socialist, într-o R. Moldova capturată de oligarhi, nu e doar împlinirea unui vis personal, ci și realizarea unei întregi strategii care să mențină statu-quo-ul în care trăim de 25 de ani. Orgolii și interese tranzacționate, cum am avut de atâtea ori.