Tragicomedie moldoveană și Film polonez

Contre-jour

În R. Moldova trăim, pe pielea și sufletul nostru, o tragicomedie tot mai costisitoare. A fost demis un guvern proeuropean, pentru că primul-ministru nu a răspuns la telefonul unei persoane private, dar, mai ales, pentru că a dorit să scoată justiția de sub control politic și să „elibereze” Aeroportul Chișinău. Vi se pare o aglomerare de fapte care se contrazic flagrant? Stați că nu e totul.

După ce-au fost scoși de la guvernare cu ajutorul comuniștilor și socialiștilor (când e vorba de demolare Voronin și Dodon participă cu entuziasm), liberal-democrații sunt chemați acum de foștii lor colegi să continue cursul proeuropean. Li se bate obrazul, sunt proboziți că abandonează R. Moldova într-un moment greu, că-i trădează pe alegători, li se spune că sunt lași și egoiști, că nu-și pot depăși interesele de partid, că se lasă conduși de emoții (sic!). Cei care se erijează în gardieni morali ai europenismului moldovean - Partidul Democrat și satelitul său, Partidul Liberal - nu-și recunosc propria impostură. Alertat de răzvrătirea premierului Valeriu Streleț, dirijorul din umbră al PDM-ului a ținut să ofere o demonstrație de forță pentru că, nu-i așa, puzzle-ul convenabil urma să fie pus la loc, cu ușurință. Numai că, iată, după aproape două săptămâni de la demitere, cubulețele jocului mafiot nu vor să se aranjeze. PLDM a refuzat să vină la negocierile pentru formarea unei noi majorități. Se caută cu disperare voturi, este luat în barcă grupul Leancă, mai sunt așteptați și alții să urce pe puntea noii ambarcațiuni pro-europene, individual sau în grup (după cum a menționat Marian Lupu, pentru care orice propoziție formulată pe cont propriu – celebrul „eu gândesc” -, fără indicații de lexic și sintaxă, devine o aventură riscantă, solicită o sumedenie de note la subsol).

Se poartă o aprigă luptă a declarațiilor, cât mai veninoase și mai demolatoare. Răspunzând unor aprecieri severe ale lui Valeriu Streleț la adresa Partidului Democrat, spicherul parlamentului, Andrian Candu, a afirmat: „Cea mai mare greșeală pe care PDM a făcut-o, și și-o asumă, este faptul că nu a intervenit mai prompt și public în a-i opri pe liderii PLDM să fure miliardul din sistemul bancar”. O declarație cât un autodenunț, pentru că reiese că Partidul Democrat a știut și a tăcut. Dar probabil că Procuratura și CNA-ul au alte criterii în ce privește PDM: n-au mișcat un deget pentru a preveni jaful din bănci, deși erau la curent cu ce se întâmplă, și nu s-au arătat interesate nici de această recunoaștere a complicității din partea lui Andrian Candu.

Aflat în situația incomodă de a vota un guvern pro-european alături de comuniști și de diferiți transfugi contra preț, Partidul Liberal, prin vocea președintelui său, face glume. Va vota cu Voronin doar Unirea sau va discuta cu liderul PCRM doar la alegerea șefului statului în primăvară. Stilul de mucalit al lui Mihai Ghimpu însă nu limpezește deloc situația.

Lucrurile s-au complicat și mai mult când a picat și vestea că președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge acordul de împrumut al celor 150 de milioane de euro pentru R. Moldova. Cum avem o vistierie goală, acest anunț nu prevestește nimic bun. România vrea să știe în mâinile cui vor intra banii, pentru că nimeni nu mai are certitudinea că la Chișinău ar exista voință de a face reforme. Cu atât mai mult cu cât R. Moldova are o faimă proastă: banii vărsați aici dispar ca apa în nisipuri.

În aceste condiții, toate privirile se îndreaptă spre colțul întunecat al scenei politice, de unde izvorăsc directivele: ce minuni va mai ticlui „fachirul” politicii moldovenești?

***

Și pentru că din această tragicomedie e bine să evadezi din când în când, pentru a-ți păstra sănătatea mintală, au venit la Chișinău Zilele Filmului Polonez (Cinematograful „Odeon”, 6-11 noiembrie 2015) – un beneficiu oferit moldovenilor de Institutul Polonez de la București. „Varșovia 44” (2014), regie Jan Komasa, este filmul la care vreau să mă refer în rândurile ce urmează. O poveste de dragoste, un triunghi amoros, plasat în mijlocul insurecției anti-naziste a locuitorilor Varșoviei. Aflată în ofensivă, armata roșie era foarte aproape de Varșovia, pe celălalt mal al Vistulei, în timp ce nemții să pregăteau de retragere. Încurajați de această perspectivă, locuitorii Varșoviei se răscoală, sperând că rușii vor intra într-o zi-două în oraș, cum era logic potrivit strategiei militare. Numai că Stalin le-a înșelat așteptările și a preferat să-i lase pe germani să-i extermine pe polonezii nesupuși, pentru a-i ușura lui misiunea: instalarea unui guvern pro-sovietic la Varșovia și lichidarea independenței poloneze.

Filmul combină secvențele de exuberanță, momentele de dragoste romantică ale unor tineri care-și urmează instinctele și elanurile vârstei cu scene de o cruzime inimaginabilă, cum doar în filmul „Du-te și vezi”, al rusului Elem Klimov, am mai văzut. Revolta a durat 63 de zile și a fost înăbușită de germani (un adevărat masacru al inocenților).

Regizorul filmului a valorificat la maximum contrastul dintre frumusețea tinerilor luptători din rezistență, între care Ștefan și cele două prietene ale lui care și-l dispută într-o confruntare deopotrivă romanțioasă și crudă, și scenele de un naturalism feroce: trupuri sfârtecate de obuze, ploaie de sânge și resturi umane după explozia unei blindate germane ticsite cu dinamită, infernul canalelor subterane, împușcarea mamei și a frățiorului mai mic al lui Ștefan, protagonistul filmului, execuția răniților din lazaret... Curaj, sacrificiu, abnegație, devotament - pe toate le regăsim în „Varșovia 44” – calități umane pe care istoria Poloniei le-a furnizat din abundență.

Realizatorii peliculei au folosit o stilistică postmodernă, cu inserturi de efect și filmări în ralanti, plus o coloană sonoră viguroasă, în care răsună piese rock și blues-urile lui Czesław Niemen – faimosul cantautor polonez. Și această adaptare muzicală în spiritul epocii noastre îi face pe tinerii de azi să fie părtași la evenimentele de pe ecran, să și le asume, îi obligă să-și pună întrebări neliniștitoare, să-și scruteze propriile limite.

Un film care expune o adevărată lecție de istorie, antrenantă și tulburătoare, ca o transmitere a ștafetei peste generații. Lecția curajului și a patriotismului polonez.