Starea națiunii: cum mai stăm cu Unirea?

Contre-jour // „Discuțiile despre Unire devin tot mai intense, măcar pentru motivul că în R. Moldova există un sentiment cvasiunanim al unui „capăt de drum”, al unui eșec geopolitic”

În aceste zile, când avem criză de guvern și la Chișinău, și la București, am discutat cu prieteni și rude despre Unire. Un subiect pe care nu-l abordez prea des fără motiv, poate din grija de a nu-l banaliza, de a nu-l bagateliza. Unirea e un ideal care mi-a modelat întreaga existență.

Cele mai aprinse discuții despre Unire sunt pe rețelele de socializare. Tragedia de la clubul bucureștean „Colectiv” a scos în stradă noua generație, una care nu suportă minciuna, corupția și falsul. Protestatarii de la București sunt admirați la noi pentru faptul că au forțat demisia premierului Ponta, așa cum nu s-a întâmplat la Chișinău, unde prin tragere de sfori mafiote și lupte mocirloase a fost doborât un guvern pornit să facă reforme. Modelul românesc trezește emulație și pe această latură a acțiunii civice, încât o cunoscută jurnalistă de la Chișinău se întreba pe FB: „Ce ne încurcă să fim ca românii? Să venim (adică să protestăm – n.m.) și să nu plecăm până nu vor pleca cei care trebuie să plece?”.

A primit răspunsuri argumentate și nuanțate, punctând diferențele dintre basarabeni și români. România e mai omogenă din punct de vedere etnic și lingvistic, R. Moldova are importante minorități rusofone, iar aproape jumătate din electorat privește cu nostalgie spre Rusia. Acest clivaj al opțiunilor contrazice flagrant cursul european declarat al R. Moldova. Dar totuși nu într-o măsură la fel de mare cum o fac politicienii corupți și ipocriți de la guvernare. Apoi, e și o diferență de statut: România e membră a clubului occidental, iar R. Moldova a rămas în zona-tampon, la cheremul oligarhiei locale, adică al Rusiei, și tot așa…

În pofida tuturor acestor diferențe, care par uneori insurmontabile, discuțiile despre Unire devin tot mai intense și mai frecvente, măcar pentru motivul că în R. Moldova există un sentiment cvasiunanim al unui „capăt de drum”, al unui eșec geopolitic. Marea majoritate a basarabenilor nu au amintiri personale despre epoca interbelică, în schimb cunosc realitățile de azi ale României. Orice moldovean cât de cât informat și mai ales stresat de plata facturilor lunare știe că salariile în România sunt de două ori mai mari decât în R. Moldova, iar pensiile - de patru ori. Pe o piață mai mare, cum este România, ai mai multe șanse să-ți găsești o slujbă, iar producătorii să-și afle mai mulți consumatori. Pentru cei revoltați și nemulțumiți există reazemul și speranța că DNA își va face datoria. Ceea ce nu poți să afirmi despre R. Moldova. Deși avem și noi mascați la CNA, eficiența lor este nulă, încât ne-am trezit cu bănci devalizate – fază prin care România a trecut pe la începutul anilor ‘90, ceea ce arată încă o dată nepotrivirile ce ne despart.

Cred că dincolo de toate aceste argumente, Unirea îi atrage, în special pe tineri, prin noutatea absolută pe care ar aduce-o. Ar însemna să întoarcem fila istoriei, să tăiem poala unor experimente dezumanizante care au pârjolit R. Moldova, golind-o de segmentul cel mai activ al populației. Rusia nu mai exercită fascinația de altădată, în ciuda faptului că R. Moldova se află sub asediul ei mediatic. Rusia lunecă în criză, în haos și lucrul acesta îl spun chiar moldovenii care lucrează acolo. Bombardați de televiziunile rusești, oamenii noștri își iau, instinctiv, distanță. Nimeni nu vrea să locuiască într-o casă ce stă să se prăbușească peste tine.

O țară nouă înseamnă o experiență nouă, o aventură nouă pe care, orice s-ar spune, merită să o traversăm. Nu va fi ușor. Unirea va implica, inevitabil, un proces de adaptare, sincronizare, ajustare instituțională, dar mai ales o acomodare mentală, o tranziție care va avea și asperitățile ei. Le-a fost greu germanilor cu rigoarea și dedicația lor, greu va fi și la români. Dar generația de azi merită acest obiectiv – radical, îndrăzneț –, care i-ar da personalitate. De ce n-am fi și noi „generația Unirii”?

Ne place România pentru cultura ei, pentru virtuțile și avantajele sale, dar în egală măsură ne-o asumăm și cu toate neîmplinirile și decalajele pe care le are în raport cu Occidentul. De ce? Pentru că e țara noastră și o iubim.