Sfidarea poporului și rugurile revoluției

Contre-jour

„Lista rușinii” și „guvernul rușinii” – două titluri de presă din aceste zile de dinaintea învestirii Guvernului condus de Pavel Filip. Dacă aceste etichete dure au fost respinse de cei care și-au dorit stabilitate, îndemnându-ne la continuitate proeuropeană (desigur, mimată), apoi procedura-fulger de învestire a Guvernului în Parlament – în doar 32.53 de minute, au cronometrat martorii – a fost cu adevărat scandaloasă și descalificantă.

Aleșilor poporului, cei care au format faimoasa „majoritate absolută”, le-a fost frică chiar de popor, de aceea au sfidat Constituția și regulamentele Parlamentului. Nu a fost discutat programul Guvernului, nici componența acestuia, deși ar fi meritat (nu mai zic că era o prevedere impusă de lege), întrucât unele nume sunt „foarte problematice” – de pildă, noul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, cel despre care puteți afla ascultând pe Internet dialogul lui cu Renato Usatîi. Miniștrii, care n-au semnat „declarația de integritate” propusă de societatea civilă, au trecut prin comisia juridică în doar 7.40 min., pe când, spre comparație, Guvernul Sturza a fost discutat în aceeași comisie timp de 3 ore, dar boicotat în plen. Spre miezul nopții, fără presă, Guvernul a depus jurământul la reședința președintelui.

Această „operațiune” halucinantă a luat prin surprindere pe toți partenerii noștri occidentali și opoziția, a dus la proteste cu altercații la sediul Parlamentului. Pentru ziua de joi, 21 ianuarie, se anunța o acțiune de protest și mai amplă, care poate escalada confruntarea dintre protestatari și statul capturat. Însă cei vinovați de această situație sunt guvernanții, care au sfidat poporul, legea, bunul-simț. Secvențele de la Parlament, de miercuri seară, ne-au amintit de evenimentele triste din aprilie 2009. A devenit, din păcate, o tradiție ca amurgul guvernărilor din R. Moldova să fie marcat dacă nu printr-o revoluție, atunci cel puțin printr-o busculadă de proporții.

Am văzut de asemenea cum era hăituit, îmbrâncit și lovit de propriii alegători liderul liberal Mihai Ghimpu, unul dintre principalii artizani ai „majorității absolute” din Parlament. Scene oripilante, care speram să nu se mai întâmple la Chișinău. Mihai Ghimpu, întotdeauna combativ, ironic, gata să intimideze pe oricine într-o polemică, era speriat și pierdut. Sunt categoric împotriva acestor violențe, iar agresorii liderului liberal trebuie identificați și trași la răspundere.

Mă întreb, totuși, dacă n-am fi putut avea o altă stare de lucruri, o altă evoluție, mai rațională, mai înțeleaptă. Cred că s-a ratat ocazia ca aceste partide compromise să iasă din scenă prin învestirea unui guvern tehnocrat, nepartinic, care să reconecteze R. Moldova la finanțarea externă, să recupereze banii furați din bănci, să pregătească în liniște, fără scandaluri, fără revoluții niște alegeri anticipate.

Ce șansă pentru R. Moldova ar fi fost ca prim-ministru să devină Maia Sandu, dar ea a fost boicotată, iar unul dintre cei mai mari contestatari ai acestei persoane competente, integre și cu bun-simț, a fost tocmai liderul liberal, care n-a ezitat să profereze atacul la persoană și să exerseze insinuările murdare.

Puterea, compromisă definitiv, a refuzat o tranziție normală, liniștită și pașnică spre o altă guvernare, prin care să se păstreze cursul proeuropean. Eram amenințați că alegerile vor aduce la Chișinău tancurile Moscovei și că în general vor muta R. Moldova pe un alt meridian, mai spre Est. Tancurile n-au venit, în schimb am ajuns să vedem cum prorușii declarați ai lui Igor Dodon și Renato Usatîi aprind ruguri revoluționare în centrul Chișinăului.

La ora la care scriu acest comentariu n-am cum să prevăd evoluția lucrurilor. Este așteptată intervenția președintelui Nicolae Timofti, care ar trebui să se adreseze poporului, nu doar noului Executiv, validat în mod rușinos. Este așteptată intervenția comunității internaționale și este de sperat ca politicienii și guvernanții noștri, măcar în ceasul al 12-lea, să regăsească rațiunea și dorința de dialog cu niște oameni care protestează de un an de zile la Chișinău fără să fie auziți.