Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
3186
Cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Poliției Naționale, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de corecunoștință și apreciere față de polițiștii și polițistele care zilnic muncesc pentru protejarea cetățenilor, menținerea ordinii publice și apărarea suveranității statului.
Președintele a subliniat că, la fel ca Republica Moldova, Poliția Națională a evoluat, adaptându-se la un mediu de securitate tot mai complicat, plin de riscuri noi și amenințări hibride. "Ultii ani au fost complicați pentru democrația și suveranitatea Republicii Moldova. Țara a avut de înfruntat tentative serioase de influențare a proceselor democratice, cumpărare a voturilor și subminare a...încrederii cetățenilor în stat. Voi, cei din Poliția Națională, ați fost în prima linie pentru ca viitorul Republicii Moldova să fie decis de cetățeni, nu de influențe externe."
Președinta Maia Sandu a atras atenția și asupra unor probleme actuale tot mai presante, în special traficul și consumul de droguri, care afectează din ce în ce mai mult tineretul și comunitățile din țară.
"Suntem provocați de probleme noi, care necesită reacții ferme și adaptate realităților momentului. Un exemplu este traficul și consumul de droguri, ce afectează tot mai mult tinerii și comunitățile noastre. Știu că această luptă nu este ușoară, dar mă bazez pe profesionalismul vostru pentru a diminua acest pericol, pentru a proteja copiii și a face comunitățile noastre mai sigure", a punctat Președinta Sandu.
În încheiere, Președinta a reafirmat că întărirea statului de drept și a standardelor de integritate rămân vitale pentru drumul european al Republicii Moldova și a încurajat Poliția Națională să continue să acționeze cu profesionalism și responsabilitate pentru cetățeni. Cu ocazia zilei profesionale, șefa statului a acordat distincții de stat.
Decretul poate fi consultat aici.
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare



























