Podul lui Nemțov și… Nikita Mihalkov

Contre-jour

Pe 27 februarie se împlinește un an de la asasinarea lui Boris Nemțov – carismaticul lider al opoziției ruse, împușcat lângă zidul Kremlinului. Pretinșii ceceni au fost reținuți, dar organizatorul acestui asasinat n-a fost identificat și, în orice caz, rămâne în afara câmpului de operare al justiției ruse, e mai presus de ea. Deși s-a arătat răvășit de asasinarea lui Boris Nemțov – chiar a declarat că i se pare o sfidare a securității naționale, o sfidare a Rusiei - președintele Putin n-a mai fost la fel de insistent, cu trecerea timpului, în ce privește înfăptuirea unui act de justiție autentic.

Dacă autoritățile nu vor să facă nimic, oamenii nu uită. Pe podul Bol’șoi Moskvorețki, unde a fost împușcat Nemțov, a fost amenajat un sanctuar, care a devenit un loc de pelerinaj pentru locuitorii orașului. E drept că nu toți au același sentiment de pietate. Sanctuarul este cu regularitate distrus, zeci de asemenea intervenții barbare s-au produs în acest an scurs de la moartea politicianului democrat. Dar este imediat refăcut, sunt aduse din nou fotografii, instalate lampadare cu lumânări, coroane și flori. E lupta adevărului împotriva minciunii. Regimul a permis totuși desfășurarea unui marș de comemorare, pe 27 februarie, dar care nu cuprinde și podul pe care a fost asasinat Nemțov, însă acest loc va fi vizitat de majoritatea participanților la acțiune, oricât s-ar împotrivi autoritățile.

În acest an s-au confirmat toate pronosticurile sumbre făcute de Nemțov cu privire la Rusia și, în primul rând, în ceea ce privește participarea soldaților ruși în războiul din Ucraina. S-au întâmplat și alte orori: Putin a deschis un nou focar de război în Siria, a adâncit izolarea Rusiei, s-au intensificat persecuțiile la adresa opoziției și a societății civile, a celor care nu au intrat în hora fanilor „lumii ruse”. Liderii opoziției sunt intimidați și amenințați cu răfuiala. Ceea ce pățește acum Mihail Kasianov – fost premier, aflat și el în opoziție - este simptomatic și repetă până la un punct traseul amenințărilor la care a fost supus și Boris Nemțov – urmărit de serviciile secrete 24 din 24 de ore, șicanat de diverși provocatori și în cele din urmă asasinat. Kasianov a primit destule avertismente că îl așteaptă o soartă asemănătoare și că de fapt se dorește ca el să dispară, să plece din țară. Așa cum au plecat Kasparov și mulți alții.

***

Însă nu toți intelectualii ruși au motive să-și ia lumea în cap, să emigreze. Regizorul Nikita Mihalkov este unul dintre privilegiații acestui regim, pe care l-a slujit cu devotament și pasiune. Faptul de a se fi pus la dispoziția lui Putin – a făcut nenumărate declarații în acest sens –, îi satisface vanitatea. Pentru că se poate considera printre cei mai influenți intelectuali din Rusia, dintre cei foarte apropiați de curte, de Kremlin.

Într-un interviu pentru agenția Interfax, Nikita Mihalkov a afirmat niște lucruri șocante. În timp ce Papa Francisc cheamă să fie abolită pedeapsa cu moartea peste tot în lume, regizorul rus pledează pentru reintroducerea pedepsei capitale. În același interviu, Mihalkov spune despre opoziția liberală că este o adevărată „coloană a cincea a Vestului”, „inamici interni care trebuie extirpați din corpul națiunii”, iar Gorbaciov și Elțîn, cei care au permis cea mai mare catastrofă a secolului trecut, dezmembrarea Uniunii Sovietice, sunt niște criminali și trădători de țară, iar acest lucru trebuie afirmat la nivel oficial și eventual aplicate niște măsuri.

Spune Mihalkov: „Astăzi ne aflăm într-o situație când ar trebui în mod conștient să limităm anumite libertăți. Eu nu pledez pentru o sclavie benevolă, sper că înțelegeți acest lucru. Dar am în vedere situația când pe un taler al cântarului se află privilegiile și libertatea individuală, iar pe celălalt, în virtutea împrejurărilor create, se găsește ceva mult mai important: suveranitatea și independența țării noastre, a „lumii ruse” în general… Eu nu afirm că Uniunea Sovietică putea fi păstrată. Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Dar să ne amintim că unul dintre liderii de atunci (Gorbaciov) zâmbea mereu și cu acest surâs dezinvolt pe buze a făcut mereu jocul Occidentului, a dărâmat zidul de la Berlin și nu s-a ales cu nimic în schimb. Iar celălalt (Elțîn) a demolat ultimele legături care mai țineau împreună popoarele sovietice, lăsându-le să se împrăștie pe la „casele lor naționale”. Eu sunt convins că și în afacerea de la Belovejsk puteau fi lămurite toate chestiunile, și cu Crimeea, și cu țările baltice, și cu Transnistria. S-ar fi putut face o înțelegere rapidă și profitabilă.”

Regizorul mai vorbește și despre ultimul film la care lucrează – „Griboiedov” -, cu un scenariu gestat de foarte mult timp. Materialul e gata să intre în producție, doar că va trebui să se stabilească un nou loc de filmare, pentru că ceea ce a găsit în Turcia nu mai merge acum, dat fiind conflictul pe care Rusia îl are cu această țară. Se va opta probabil pentru filmări în Iran. Filmul, ne asigură Nikita Mihalkov, va oferi o pagină interesantă și inedită despre Griboiedov (clasic al literaturii ruse, autorul comediei în versuri „Prea multă minte strică”, ambasador al țarului în Persia, actualul Iran). Aleksandr Griboiedov, în conformitate cu documentele găsite de regizor în arhivele ministerului de Externe de la Moscova, n-ar fi murit într-o ciocnire provocată de o gloată de musulmani înrăiți, ci a fost asasinat de serviciile secrete britanice, pentru că reprezenta un obstacol în calea unor interese politice și comerciale legate de „marele drum al mătăsii”.

Această revizitare a istoriei, pe care Mihalkov o promite și cu noul său film, servește în mod evident propagandei antioccidentale a Kremlinului, care caută în istoria mai veche și mai recentă justificări pentru politica sa de azi. Așa cum au făcut mereu toate regimurile despotice.

Mihalkov este întrebat ce crede despre reînhumarea lui Vladimir Ilici Lenin, subiect adus în discuție de Putin însuși. Regizorul consideră că ar trebui respectat testamentul lui Lenin, care a dorit să fie înmormântat alături de părinții săi. S-a ratat acest prilej atunci când au fost re-înhumate rămășițele familiei imperiale ruse, Mihalkov zice că a avut chiar ideea unui eveniment național: o procesiune de la Ekaterinburg până la Sankt Petersburg (cu transmisie TV în direct), prin care s-ar fi marcat și sfârșitul simbolic al războiului civil din Rusia. Din păcate, inițiativa sa nu a fost susținută, între alții nici de regretatul Boris Nemțov, vicepremier la acea dată. Și mai spune Mihalkov despre mausoleu, că n-ar trebui distrus după reînhumarea lui Lenin, ci să fie asamblată în interiorul său o imensă hartă a lumii și însemnate pe ea locurile - țările și continentele – unde și-au vărsat sângele ostașii ruși, care n-au fost cotropitori, ci au ajutat acele popoare să se elibereze. Această transformare a mausoleului ar fi un proiect absolut minunat, absolut grandios.

Megalomania regizorului nu mai miră pe nimeni. Mai șocantă este aversiunea sa la adresa lui Elțîn și Gorbaciov, pentru că Mihalkov își uită propria biografie, propriile declarații. Iată ce spunea autorul „Soarelui înșelător” în 2007, când îl susținea pe Elțîn (după ce îl anturase și pe Gorbaciov) și era foarte generos finanțat de oligarhul Berezovski: „Dacă țara se va dezvolta constant, constructiv și pozitiv, dacă se va acumula tot mai multă energie interioară și noi ne vom îndrepta spatele și ne vom ridica din genunchi, acest merit va fi atribuit lui Boris Nicolaevici Elțîn”.

Nikita Mihalkov, faimos pentru „elasticitatea” sa politică și morală, are grijă să se gudure pe lângă stăpânii momentului și să dea un brânci celor pe care i-a servit în trecut. Oportunismul său e memorabil, are anvergură, e pe potriva talentului său artistic.