Oligarhii nu pleacă, „iar dimineața vor veni rușii”

Contre-jour // Dodon și Usatîi, îngrijorați probabil că Platforma DA poate lua tot caimacul succesului protestatar, vor deschide un al doilea front, de Est, în fața Parlamentului

Protestele din PMAN continuă. Tabăra de corturi rezistă, deși nopțile sunt tot mai reci. A demisionat până acum – „demisie de păun fălos” pe fundal de bancă devastată – doar Dorin Drăguțanu. A plecat – așa crede el – „cu capul sus”, supărat că nu este apreciat pentru calitățile sale. Cu banii agonisiți și cu relațiile pe care „le-a uns” timp de șase ani din postura de guvernator al BNM, cred că Drăguțanu poate evita „spălarea blidelor într-un club din Chișinău”, cum prorocea fostul premier Ion Sturza.

Igor Dodon și Renato Usatîi, îngrijorați probabil că Platforma DA poate lua tot caimacul succesului protestatar, vor deschide un al doilea front, de Est, de luptă antioligarhică și antieuropeană în fața Parlamentului, unde își vor instala corturi. Presa scrie că cei doi au racolat mercenari din Tighina, Dubăsari, Vulcăneşti, Taraclia, Comrat. E o premieră: cetățeni din Găgăuzia, care nu vor în Uniunea Europeană, ci în Uniunea Vamală a lui Putin, vor protesta la Chișinău. Dacă planul lui Dodon și Usatîi - văzut de mulți ca o diversiune rusească - va ține, capitala va avea un al doilea centru de proteste, la doar câteva sute de metri de cel al proeuropenilor.

Va profita Rusia de această situație complicată, explozivă? Nu e obligatoriu ca Putin să-și trimită militarii la Chișinău, are la dispoziție efectivul din Transnistria, iar armata de agenți ruși din R. Moldova abia așteaptă semnalul pentru instalarea, pe „cale democratică”, a unei conduceri loiale Moscovei.

***

Scenariul unei „invazii rusești” este anticipat de Iulian Ciocan în noul său roman apărut la Editura „Polirom” și intitulat mai mult decât explicit „Iar dimineața vor veni rușii”. Romanul are două planuri narative: primul, situat temporar în anii ultimului deceniu al secolului XX, ne spune povestea de viață a lui Marcel Pulbere, absolvent de Filologie la Brașov și revenit într-un Chișinău devastat de sărăcie, corupție și impostură. O tranziție feroce, cu puțini câștigători (șmecherii, băieții deștepți), în schimb cu foarte mulți loseri. Ziariști, scriitori, editori, profesori universitari – acesta e mediul în care tânărul încearcă să-și găsească un rost, presat și de atmosfera tristă de acasă, cu un tată care-și varsă amarul în alcool și care-i reproșează feciorului că nu-și găsește de lucru. Se angajează până la urmă la Universitatea pedagogică și este martorul unor scheme frauduloase de extorcare de bani, profesate cu aplomb de șeful său de catedră, care se dă reformator și antipășunist...

Al doilea plan narativ este romanul scris de Marcel Pulbere, pe care va încerca, mult timp fără succes, să-l publice la o editură din Chișinău. Subiectul romanului descrie atacul forțelor transnistrene și rusești asupra R. Moldova în nu tocmai îndepărtatul de noi an 2020, pe 26 iunie - o reeditare a lui 28 iunie 1940. Și întregul cortegiu de consecințe: refugiul unui mare număr de oameni dincolo de Prut, teroarea dezlănțuită asupra celor rămași, cum e cazul lui Nicanor Turturică, profesor de latină, pe care grănicerii români l-au întors de la frontieră pentru că avea pașaportul românesc expirat (o motivație totuși subțire). Mai e și dezmățul bandelor de mercenari ruși, instalarea frauduloasă în apartamentele celor fugiți, confiscarea proprietăților, haosul de pe străzi.

De o soartă deloc mai bună au parte și conducătorii politici ai statului, care pier în urma unui atac cu rachete rusești trase asupra avionului cu care voiau să fugă, abandonându-și poporul la voia ocupanților.

Profesorul Turturică sfârșește într-o închisoare transnistreană, alături de alți „agenți români”, între care și un jurnalist de la Radio „Europa Liberă”. Acolo îl uită autorul, Marcel Pulbere, pentru că el însuși are probleme în viața reală… Tânărul scriitor va fi condamnat pentru inducerea spiritului defetist în societate, pentru încurajarea agresiunii transnistrene prin romanul său…

Așadar, până la invadarea R. Moldova de către Transnistria, potrivit scriitorului Marcel Pulbere (alias Iulian Ciocan), mai avem 5 ani. Poate ne dezmeticim, poate facem ceva până în 2020? Desigur, cel mai bine și mai înțelept ar fi să ne unim cu România, să intrăm în familia europeană și să ne punem sub umbrela NATO. Sau să-l convingem pe autor să ne mai îngăduie...