O lecție de istorie: „Katyn” de Andrzej Wajda

Contre-jour

După opt ani de la lansarea sa în 2007, filmul „Katyn” de Andrzej Wajda a ajuns și la televiziunea publică din R. Moldova, care l-a difuzat joi, 17 septembrie, la o oră de vârf. O premieră îndelung așteptată, un film pe care l-am tot recomandat prietenilor și cunoscuților, pentru că mi s-a părut că reprezintă o memorabilă lecție de istorie, o lecție de mare impact pentru conaționalii mei încă fascinați de mitul Uniunii Sovietice și al glorioasei Armatei Roșii „eliberatoare”. Cred că destui moldoveni, modelați de educația sovietică, au trăit un adevărat șoc la vizionarea filmului. De ce spun asta? Pentru că se vede clar că sovieticii și naziștii au invadat Polonia în septembrie 1939, au început ca aliați cel de-al Doilea Război Mondial. Doi ani mai târziu, această colaborare s-a transformat într-o încăierare dintre doi monștri, Hitler și Stalin, care au încercat să se anihileze reciproc.

Primele cadre ale filmului surprind chiar această invazie „frățească”, sovieto-germană, a Poloniei. Grupuri de oameni speriaţi, îngroziţi, se ciocnesc pe un pod, venind din direcţii opuse: unii încearcă să scape de fasciști, alții de trupele sovietice. Este o imagine-simbol a unei țări sfâșiate, care tocmai dispăruse de pe harta Europei. Tragedia ofițerilor și soldaților polonezi, peste 20 000, luați prizonieri și uciși de NKVD în aprilie 1940 la Katyn, este o pagină dureroasă din istoria Poloniei, dar şi un film foarte personalizat al lui Wajda, unul pe care nu putea să nu-l facă: tatăl cineastului, Jakub Wajda, a murit, la 40 de ani, în pădurea de la Katyn.

Andrzej Wajda: „Aş fi putut să fac un film politic, în care să arăt toate tratativele secrete pe subiectul Katyn, să arăt ce atitudine au avut marile puteri faţă de această tragedie. Un film despre cum, după război, polonezii au fost abandonaţi de aliaţii occidentali şi minţiţi o lungă perioadă de timp… Am făcut însă un altfel de film, care arată acelaşi adevăr dureros, dar în care eroii nu sunt ofiţeri şi soldaţi, ci femeile acestora, care aşteaptă, chinuitor, întoarcerea soţilor, fraţilor şi copiilor. Ele trăiesc, în fiecare zi, în fiecare minut, ani la rând, fără să renunțe la speranţa că vor deschide într-o zi uşa şi în prag le va sta bărbatul pe care îl aşteaptă atât de demult”.

La o nouă vizionare, a patra, a filmului, precum la lectura unei cărți valoroase, am reținut detalii și semnificații noi.

Lecția onoarei și demnității poloneze. Prima secvență: Anna și micuța sa fiică Nika vin de la Cracovia, din vestul țării ocupat de germani, spre est, ca să-și întâlnească soțul și tatăl luat prizonier de armata roșie. Îl găsesc în lagărul păzit de sovietici în curtea unei biserici devastate și-l imploră să le urmeze. Anna îi propune lui Andrzej să se îmbrace în alte haine și să plece din lagăr, pentru că are impresia că o asemenea evadare ar fi posibilă, de vreme ce ea nu a întâmpinat mari greutăți ca să ajungă aici. Soțul ei, ofițerul Andrzej, o refuză: „Sunt ofițer al armatei poloneze, nu pot să fug. Nu-mi pot abandona camarazii. Am depus un jurământ militar”.

A doua secvență: Cracovia ocupată de fasciști. Profesorul Jan, tatăl lui Andrzej, se pregătește să plece la Universitate, la o adunare a rectoratului și a întregului colectiv profesoral convocată de administrația nazistă a orașului. Soția sa încearcă să-l oprească, spunându-i că nu este obligat să se ducă, mai ales că s-ar putea să fie și periculos. Bătrânul profesor îi răspunde: „Trebuie să plec. Nu pot să-l las pe rector singur în fața nemților. Ce-ar fi dacă toți ar refuza să vină, găsindu-și diverse motive?”. Ofițerul Andrzej, cel care refuză să-și abandoneze camarazii și să plece cu soția și fiica, va muri în pădurea de la Katyn, omorât de călăii lui Stalin, iar tatăl său, profesorul Jan, va pieri și el câteva luni mai târziu într-un lagăr nazist. La întâlnirea la care a insistat să meargă, fasciștii arestaseră întreaga conducere a Universității.

A treia secvență pe care o rețin la această nouă vizionare este dialogul-confruntare dintre cele două surori, Agnieszka și Irena, al căror frate, locotenentul Piotr, inginer-militar pasionat de aviație înainte de război, a murit în masacrul de la Katyn. Irena, colaboraționista, devenită director la un Liceu de Arte în noua Polonie sovietizată, o ceartă pe sora sa rebelă, care nu acceptă „noua orânduire”, că a ales partitura morții, nu a vieții, insistând să pună o piatră funerară la cimitirul din oraș în memoria fratelui lor, lespede pe care a scris că Piotr a fost omorât de sovietici în aprilie 1940 la Katyn. Or, „adevărul” oficial glăsuia că ofițerii polonezi de la Katyn au fost executați de germani în 1943, în timpul ofensivei Wehrmacht-ului spre Est, și în funcție de aderența la „adevărul” învingătorilor polonezii erau clasificați ca „prieteni” sau „dușmani” ai Uniunii Sovietice. Agnieszka, care tocmai și-a vândut frumosul păr blond pentru a plăti lespedea funerară, răspunde, sfidându-și sora: „Nu! Eu am ales să fiu de partea celor uciși, nu a ucigașilor”.

La fel de mândră și demnă se dovedește doamna Róża, soția generalului executat la Katyn, care se opune minciunii sovietice în legătură cu acel masacru. După ce i-a refuzat pe germani în contra-propaganda lor împotriva sovietelor, doamna Róża – o aristocrată dârză - nu poate accepta nici versiunea impusă de regimul instalat de ruși după război, care pretinde că autorii tragediei de la Katyn sunt nemții. În dialogul pe care îl are cu locotenentul Jerzy, intrat în serviciul noilor autorități – ofițerul își salvase viața consimțind să colaboreze cu sovieticii - ea îi reproșează: „Poate dumneata și gândești altfel, mai ales că știi adevărul, ai fost martor al acelei tragedii, dar procedezi la fel ca ei”. Jerzy îi răspunde: „Dacă aș susține adevărul, ar trebui să-mi trag un glonț în cap”. Ceea ce va și face până la urmă, sub povara remușcărilor și a rușinii celui care și-a trădat camarazii...

Filmul lui Andrzej Wajda a repurtat un mare succes internațional, a cules numeroase distincții – 14 premii obținute la festivaluri prestigioase - și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Este o operă cinematografică importantă nu doar pentru polonezi, ci şi pentru toate ţările din fostul lagăr sovietic. Au existat însă voci, chiar printre intelectualii din Rusia, care n-au privit cu ochi buni acest film, reproșându-i regizorului că răscoleşte o istorie tragică și astfel contribuie la adâncirea tensiunilor și așa puternice dintre polonezi şi ruşi. La o conferinţă de presă de la Moscova, Wajda a fost întrebat de jurnalişti de ce ofiţerii şi soldaţii polonezi n-au luptat în toamna lui 1939 împotriva trupelor lui Stalin, de ce n-au opus rezistenţă şi s-au lăsat luaţi prizonieri şi mai apoi ucişi? Regizorul a răspuns cu o voce tristă, dar fermă: „Pentru că niciun om civilizat nu şi-ar fi putut închipui ceea ce a urmat”.

Cadrele de final ale filmului – înfiorătoare – arată chipurile ofiţerilor și ostașilor polonezi executaţi, peste care se aruncă pământ. Apoi ecranul devine negru şi răsună „Recviemul polonez” al lui Krzysztof Penderecki...

Filmul „Katyn” este o lecție de istorie pentru întreg Estul traumatizat de comunism, care ne amintește și de tragedia românească din anul 1940.


***
Filmul lui Andrzej Wajda a fost difuzat în R. Moldova grație eforturilor Institutului Polonez de la București.