Jurnalul zilelor ce trec: „Trăim în sărăcie, dar îi putem omorî pe toți”

Contre-jour

S-a rărit corespondența cu prietenii și cunoscuții mei din Rusia. Cred că „factorul ucrainean” e esențial în acest reflux epistolar. Chiar și cei mai liberali dintre ei, unii stabiliți între timp în Occident, insistă că lucrurile trebuie despărțite: „coșmarul din Donbas și Lugansk”, de acord, e o crimă a lui Putin, dar „preludiul din Crimeea” nu trebuie judecat cu aceeași măsură și exigență. „Hai să recunoaștem, Crimeea a fost întotdeauna a rușilor. Doar știm cum a fost cedată ucrainenilor”. Și urmează o cascadă de argumente - istorice, psihologice, culturale... O pasiune a demonstrației care te face să te întrebi dacă discuți cu același V. I., pe care l-ai cunoscut întotdeauna ironic, necruțător și chiar cinic cu imperialismul rusesc și cu „lumea rusă”. Și nici măcar gluma de la finalul discuției noastre nu reușește să ascundă impresia unei trădări.

E.S., în schimb, nu s-a rinocerizat. E încă la Sankt Petersburg. Discursul lui emană același sarcasm amar pe care l-am sesizat întotdeauna, e rudă de spirit cu Valeria Novodvorskaia, adică necruțător și memorabil în formulări: „…În rest, nimic nou pe Frontul de Est. O stare de spirit marțială: dacă nu reușim să construim, îi vom bombarda. Trăim în sărăcie, în mizerie, dar îi putem omorî pe toți. La urma urmei, și la ei, în Europa, nu e totul perfect”.

***

Mă surprind că revin mereu la delirul intelectualilor ruși care îl slujesc pe Putin. E un document de istorie care trebuie fixat, interpretat și aici, la noi, pentru că trădările și abdicările rușinoase, descalificante, se produc și în R. Moldova la fiecare ciclu electoral. Scrie Eduard Limonov: „Ca să astupi gura Ucrainei, trebuie să-i aplici o lovitură militară distrugătoare. Abia atunci își va trage pe cap pălăria de pai, se va ocupa din nou de creșterea porcilor, de strânsul mierii de albine, de tot ce face o țară agricolă. Îmi amintesc din copilărie că toți ucrainenii din jurul meu aveau rude la sat și de acolo își luau cartofi, miere, carne de porc. Era o viață tihnită și potrivită pentru firea lor…

Cei care își imaginează că au devenit altceva, ucraineni suverani și independenți, e timpul să se întoarcă la muncile câmpului. Dar pentru a-i forța să facă asta, pentru ca Ucraina să-și închidă gura, să-și știe locul, trebuie să le dăm o lovitură militară nimicitoare acestor țărănoi”.

Aceste aberații monstruoase le debitează un individ care a copilărit în Ucraina (regiunea Harkov). Ca politician extremist în Rusia de după 1991, manifestă o remarcabilă coerență doctrinară.

***

Limonov nu mă uimește. Să înființezi un Partid Național-Bolșevic, doar acest fapt spune multe despre sănătatea mintală a personajului, ca să nu mai vorbim de universul său de repere. Mă întristează în schimb derapajul unor oameni pentru care am avut destul respect. Cândva mi s-au părut niște „minți luminate”. Probabil că psihoza „cetății asediate”, propaganda toxică, antioccidentală care se varsă de pe televiziunile rusești nu lasă pe nimeni neafectat. Mai intervin și frustrările personale, niște rateuri, niște umilințe în relația cu Occidentul, care nu le-a oferit recunoașterea binemeritată. „La urma urmei, avem o mare cultură, îl avem pe Tolstoi, Dostoievski, Cehov și… pe Nikita Mihalkov, cum poți să ne acuzi că am anexat Crimeea? Face parte din patrimoniul nostru spiritual”.

Și iată cum începe să se contureze în fundal spectrul bombei atomice – argumentul „demnității regăsite”.