Jurnalul zilelor ce trec: Fără oameni cinstiți, dar cu o droaie de sfinți

Contre-jour

După ce Svetlana Aleksievici a fost blamată de ruși pentru că Academia Suedeză i-a atribuit Premiul Nobel pentru Literatură (oferit „unei mediocrități, unei conjuncturiste, unei rusofobe care denigrează cultura și lumea rusă!” - a țipat în gura mare presa afiliată Kremlinului), patrioții lui Putin au uitat o vreme de scriitoarea din Belarus. Agenda Moscovei e dinamică și încărcată de evenimente: după un război vine altul, președintele rus descoperă noi și noi inamici, la a căror anihilare își mobilizează cetățenii, pesemne pentru a nu le lăsa timp să se întrebe de ce o duc atât de prost. Nu s-a încheiat agresiunea din Ucraina, cum a început campania din Siria, iar în ultimele săptămâni s-a deschis frumoasa perspectivă a unei confruntări cu Turcia (oare câți ani s-o fi scurs după pacea de la Kuciuk Kainargi?...).

Apoi mai există și dușmanii interni: „coloana a cincea” finanțată de Soros, „trădătorii care s-au vândut pe granturi occidentale”, „agentura liberală hrănită de Departamentul de Stat” ș.a.m.d. De ei se ocupă în fiecare seară televiziunile ruse, îi demască metodic, profesionist „trompetele” regimului Putin: Kiseliov, Soloviov, Tolstoi, Norkin…

Iată că discursul rostit de Svetlana Aleksievici în cadrul ceremoniei de la Stockholm a readus-o în cătarea puștii ideologilor de la Kremlin. S-au revărsat aceleași invective, dar cu o vehemență și mai mare. Ceea ce îi deranjează pe ruși în cazul Aleksievici este că le pune în față o oglindă în care ei se văd așa cum nu le place să se recunoască. Scriitoarea nu se exclude din peisaj, folosește pronumele „noi”, nu „ei”, își asumă tarele lumii din care provine. Civilizația rusă refuză modernitatea, strivește individul și, mai rău, trage după ea, în abisul barbariei, și popoarele din fosta URSS.

Citat din discursul Svetlanei Aleksievici: „Am trăit într-o țară în care, de mici, am fost învățați să murim. Moartea ne-a fost materie de studiu. Ni se spunea că omul există doar pentru a se jertfi, pentru a arde pe rugul sacrificiului de sine. Ne-au învățat să venerăm omul înarmat... Am crescut printre călăi și victime. Chiar dacă părinții noștri nu ne spuneau adevărul, trăiam în frică, aerul pe care îl respiram era îmbibat de această otravă. Răul ne urmărea, era pe urmele noastre.

Am scris cinci cărți despre această tortură psihică, dar toate îmi par o singură carte. O carte despre istoria unei utopii…”.

Discursul de la Stockholm al Svetlanei Aleksievici merită citit cu atenție și reflectat pe marginea mesajelor sale. E o tulburătoare pledoarie pentru omul din Est – umilit, mutilat, înfrânt de istorie, cu un sistem de valori răsturnat, în care minciuna și tranzacționismul reprezintă o condiție a supraviețuirii. Un alt citat: „Avea dreptate Ceadaev: Rusia este o țară fără memorie, un teritoriu al amneziei totale, lipsit de exercițiul criticii și al reflecției”.

Dar fraza care mi se pare esențială în alocuțiunea Svetlanei Aleksievici sună așa: „Nu găsești la noi un om cinstit, în schimb avem o grămadă de sfinți”. O antiteză, deloc paradoxală, pe care prea puțini îndrăznesc să o formuleze și în spațiul românesc.

***

Recentul Barometru al Opiniei Publice a relevat o situație catastrofală privind consumul de cultură în R. Moldova. Or, tocmai aceasta este, după părerea mea, explicația dezastrului politic, economic și social în care ne găsim. Ce șanse de evoluție poate avea o societate, dacă 80% și, respectiv, 81% dintre cetățeni nu trec nici măcar o dată pe an pragul unui teatru și al unui cinematograf? Dacă 79% ignoră cu desăvârșire muzeele, iar 76% au uitat că există pe lumea asta biblioteci? Singurele așezăminte frecventate de moldoveni într-o proporție mai mare de 50% sunt mănăstirile.

Având acest tablou descurajant în fața ochilor, cum să nu te întrebi: ce-ar fi fost dacă moldovenii ar fi îndrăgit mai mult lectura? Erau ei la fel de lipsiți de discernământ în raport cu clasa politică pe care o votează? S-ar fi lăsat la fel de ușor manipulați de televiziunile rusești? Ar fi demonstrat mai multă reținere în a da și lua mită?... Nu sunt întrebări gratuite. Pentru că literatura artistică, cititul cărților cultivă reflecția și virtuțile morale. Artele plastice și muzica îți dezvoltă sensibilitatea. Și astfel descoperi că în viață există și alte valori, și alte rațiuni decât adunarea sacilor cu bani.

Ce-ar fi fost dacă politicianul nostru ar fi mers la o seară de Brahms la Sala cu Orgă din Chișinău, spunând mai apoi că îi place mai mult Concertul no. 1 pentru pian, deși, așa cum știe toată lumea, Concertul no. 2 e mai complex? Răspunsul e simplu: ar fi furat mai puțin. Măcar în seara în care ar fi ales să se ducă la Sala cu Orgă. Sau la Operă. Sau la Muzeu…

Pe scurt: câtă cultură, atâta libertate și câtă libertate, atâta civilizație!