Jurnalul zilelor ce trec: Cine mai stă de veghe în Câmpia Literaturii?
3569
Contre-jour
Sunt deseori întrebat de prieteni sau de diverși cunoscuți câte cărți am citit în ultimul an sau câte cărți „am dat gata” vara asta. Câteva, le răspund, dar și mai puţine sunt cele pe care le-am re-citit.
Cred că relectura e criteriul valorii unei cărți și a unui autor. Mai ales că la vârste diferite citeşti diferit. Într-un fel am citit „Crimă și pedeapsă” când aveam 20 de ani și m-am lăsat furat de intriga polițistă a poveștii și cu totul altfel m-a prins romanul lui Dostoievski la 40 de ani, unde m-a pasionat plonjonul în psihologia abisală a personajelor, pânda dintre „vânător” (Porfiri Petrovici) și „vânat” (Rodion Raskolnikov), în dialogurile lor interminabile - o tortură și un camuflaj reciproc al intențiilor, o plasă de aluzii și eschive meșteșugite. Același lucru pot să spun și despre „Numele trandafirului” de Umberto Eco. Prima lectură, grăbită, sacadată (trebuia să restitui cartea la termen, se făcuse o coadă lungă la ea – ce timpuri!) a fost aidoma unei „conversații” (e drept, mai sofisticată) cu Agatha Christie în „Orient Expres”. După câțiva ani, când am avut propriul meu exemplar – scosesem și noi o ediție la Editura „Hyperion” din Chișinău – am savurat fundalul istoric al narațiunii, dezbaterile politice, filozofice și religioase ale epocii cu care își garnisise atât de copios romanul Umberto Eco. A fost de parcă aș fi citit o altă carte!
Toamna e anotimpul relecturilor din Salinger. Acum îmi plac mai mult unele povestiri decât celebrul The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de secară). Dialoguri… geniale, cum n-am mai citit la altcineva: mama (doamna Glass) şi fiica (Muriel), la telefon, în „O zi desăvârşită pentru peştii banana”; Eloise şi Mary Jane în „Sărmana gleznă scrântită”; Ginnie şi fratele Selenei în „Chiar înaintea războiului cu eschimoşii”; Sandra şi doamna Snell în „Jos, în barcă”; Esmé şi sergentul X. în „Pentru Esmé – cu dragoste şi abjecţie”; Bărbatul cărunt şi Arthur, la telefon, în „Ochii verzi şi gura mică”…
E o adevărată școală pentru cine vrea să scrie. Înveți de la cei mari, și Salinger e unul dintre ei.
***
După moartea în 27 ianuarie 2010 a lui J.D. Salinger, mă întrebam emoționat, pe blog, „Cine va mai sta de veghe în Câmpia Literaturii?”. Și răspundeam tot acolo la întrebarea de ce mi-a plăcut atât de mult scriitorul american.
Mi-a plăcut că a publicat puţin şi doar lucruri care rezistă.
Mi-a plăcut poetica lui austeră, fragmentară, din care a alungat… sufleţelul, şi care parcă te invită să completezi pe ici-colo.
Mi-a plăcut că s-a retras în plină glorie ca un nebun sau ca un înţelept, transformându-şi viaţa (a trăit 91 de ani) într-o enigmă, sfidând lumea şi propria-i glorie… Cred că, de fapt, s-a jucat cu noi. Liniştea lui de la Cornish, New Hampshire – locul unde a trăit izolat 50 de ani -, era într-un fel destul de zgomotoasă. În orice caz, a auzit foarte bine larma pe care o făceam noi, ceilalți, în jurul său…
Şi oare cum a mai scris Salinger în toți acei ani? Pentru că a scris.
„I like to write. I love to write. But I write just for myself and my own pleasure”, a spus J. D. Salinger pentru „The New York Times” în 1974, în unul din puţinele interviuri pe care le-a acordat presei în jumătate de secol de viaţă.
Şi oare o să-mi placă şi ce a scris după ce s-a retras?
Aş vrea, dar asta înseamnă că va trebui să fie la fel de bun ca John Updike, Philip Roth sau genialoidul Jonathan Franzen. Mă tem că nu…
Şi dacă tot va întra pe mâna cineaştilor, atunci „hăcuirea” s-o înceapă Steven Spielberg, căruia Salinger i-a refuzat de atâtea ori ecranizarea aventurilor lui Holden Caulfield.
În 1998, în săptămâna cât am stat la New York, m-am dus în Central Park să văd iazul de care pomeneşte Caulfield în „De veghe în lanul de secară”. Era noiembrie, lacul nu îngheţase şi raţele se bălăceau în apă. Mai amuzant a fost să mă întâlnesc acolo cu o scriitoare din Coreea de Sud, frumoasa Han Kang, care participa la acelaşi program cu mine la Universitatea din Iowa și de care mă despărțisem pe aeroportul din Chicago. Şi ea îl citise pe Salinger.
***
Relectură din Cioran, „Lacrimi și sfinți”. Scepticul de serviciu îl găsește pe Dumnezeu cu ajutorul lui Bach: „Când asculți Bach vezi cum se înfiripă Dumnezeu. Căci muzica lui este generatoare de Divinitate. O viziune plastică a ființei divine ți se desfășoară în față și crește Dumnezeu sub ochii tăi. (…)
Ce va fi fost pe vremuri prin ceruri nu se știe. Doar de la Bach încoace există Dumnezeu…”
Și pentru Andrei Tarkovski – am revăzut în aceste zile de convalescență două din filmele sale, „Oglinda” și „Solaris” – cel mai prețuit compozitor a fost Bach. Tarkovski a fost unul dintre puţinii regizori care trăia muzica şi se exprima prin intermediul ei. Cei care l-au cunoscut spun că uneori muzica însemna pentru el chiar mai mult decât subiectul literar de la care pornea în munca sa de regizor. Percepţia, interpretarea pe care o făcea el muzicii era transferată asupra personajelor din filme, asupra filmelor în general, imprimându-le un anume ritm şi o sonoritate armonioasă… Iar cea mai invocată de Tarkovski operă compusă de „germanul care vorbea cu Dumnezeu” a fost „Patimile după Ioan”. Pe patul de moarte, într-o clinică la Paris, în decembrie 1986, când plutea în vise şi halucinaţii narcotice (i se administra morfină, pentru a i se uşura groaznicele dureri), Tarkovski asculta – despărţindu-se de viaţă – „Patimile după Ioan” de Johann Sebastian Bach.
16.05.2018
10:40
5313
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6207
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5177
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5344
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6285
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6022
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8307
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5631
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7291
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3476
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4180
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2981
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
27.05.2026
08:30
293
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
318
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
432
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
569
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
750
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
735
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
747
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
686
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
752
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
849
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1224
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
822
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1178
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1321
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1080
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1578
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
718
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
856
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1104
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1072
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
916
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1106
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
996
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
963
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
830
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
Horoscopul zilei 27.05.2026
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














