Jurnalul zilelor ce trec: „Cei care aduc groaza”
2281
Contre-jour
Recitesc în aceste zile, când Parisul e însângerat și Bruxelles-ul asediat, eseul unui scriitor german, Hans Magnus Enzensberger, despre „perdantul radical” – „Cei care aduc groaza. Eseu despre perdantul radical” (Editura ART, 2007, 91 pagini, traducere din germană de Dan Flonta). Un poet și un eseist admirabil, cum puține literaturi ale lumii au la ora actuală. Un gânditor, care a făcut poate cea mai exactă descriere a fundamentalismului islamic în epoca post World Trade Center. Scria Enzensberger în anul 2006: „Islamismul nu se interesează de soluţii pentru dilema lumii arabe; el se epuizează în actul negării. În sensul strict al cuvântului, este vorba de o mişcare nepolitică, întrucât ea nu formulează pretenţii care ar putea fi negociate. Dorinţa ei propriu-zisă este ca majoritatea locuitorilor planetei, compusă din necredincioşi şi trădători, să capituleze sau să fie nimicită. Această dorinţă arzătoare este irealizabilă. Dar energia distructivă a perdanţilor radicali este de ajuns pentru a căsăpi mii, poate zeci de mii de oameni care nu au niciun amestec în aceste chestiuni şi pentru a aduce daune durabile civilizaţiei, căreia i-au declarat război”.
Un diagnostic necruțător, curajos, pus de un scriitor acum zece ani. De atunci lucrurile, din păcate, au evoluat în rău.
***
Vești halucinante din Rusia lui Putin. Ministrul Culturii, Vladimir Medinski - personaj ancilar și grotesc, protagonist frecvent al rubricii „vorbe năzdrăvane” -, a spus că în cărțile de istorie evenimentele trebuie descrise ținând cont de interesele statului. Panseul ministrului, care va deveni directivă pentru grupurile de istorici angajați să scrie manuale noi, a fost rostit în cadrul unei prelegeri ținute de acesta în fața studenților de la Institutul de Stat Pentru Relații Internaționale: „În cărțile de istorie, în manualele școlare, după opinia mea, trebuie propagate aprecierile savanților care țin cont de interesele statului”.
În cazul Medinski se potrivește perfect vorba care a făcut ceva carieră pe vremea RSS Moldovenești: „Nu mă tem de ministrul culturi, ci de cultura lui”. Dacă ministrul Culturii din Rusia ar avea în cap rumeguș, acesta ar putea fi ușor aspirat. Dar stereotipurile toxice despre interesele de stat pe care le are el și oricare alt oficial de la Moscova vor fi mai greu de înlăturat. Acești indivizi, cu percepția lor îngustă, deformată despre lume nu vor înțelege că niciun interes de stat nu e mai important decât adevărul.
***
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, preafericitul Kiril, a vorbit despre Stalin și moștenirea sa: „Succesele unui conducător de stat, care a pus bazele renașterii și modernizării țării, nu trebuie puse la îndoială, chiar dacă acest conducător a făcut și fapte rele”. „Faptele rele” ale lui Stalin – milioane de oameni omorâți și chinuiți, între care sute de mii de preoți. Un creștin ar fi spus: „Da, Stalin a modernizat țara, în accepție comunistă, și nimic, niciodată nu va îndreptăți marea de sânge, sângele conaționalilor lui, pe care a vărsat-o pentru atingerea acestui scop”.
Chiar în ziua când am citit despre reflecțiile patriarhului despre Stalin, socialistul moldovean Igor Dodon declara că îl admiră pe preafericitul Kiril, care îi este (ne este, pentru că vorbea în numele moldovenilor), înțelegem, părinte spiritual. Scrie Dodon transfigurat: „Din partea tuturor credincioșilor ortodocși din Moldova l-am felicitat pe Patriarhul Kiril cu ocazia zilei de naștere… Sunt convins că viitorul Moldovei este doar în cadrul civilizației pravoslavnice și în frăție cu poporul rus. Biserica Ortodoxă a fost și va rămâne piatra de temelie a statalității moldovenești. Credincioșii ortodocși din Moldova vor rămâne enoriași devotați ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Pentru noi toți Preafericitul Patriarh Kiril este mentor și lider spiritual. Și nimeni nu va reuși să distrugă unitatea noastră!”.
Calitatea de mentor și lider spiritual, pe care cineva i-o atribuie unei persoane, devenite obiect al adorației sale, mi se pare o alegere strict individuală. E riscant să-ți proiectezi sentimentele asupra unei întregi colectivități, pentru că s-ar putea să fii contrazis. Dar asta o fi amețeala de pe urma… sondajelor.
16.05.2018
10:40
5313
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6207
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5177
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5344
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6285
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6022
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8307
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5631
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7291
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3476
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4180
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2981
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
27.05.2026
04:13
223
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
489
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
641
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
619
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
660
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
614
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
686
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
766
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1120
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
758
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1111
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1255
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1028
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1482
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
675
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
818
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1057
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1020
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
870
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1070
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
955
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
920
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
793
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
897
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
705
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














