Jurnalul zilelor ce trec: „Cei care aduc groaza”

Contre-jour

Recitesc în aceste zile, când Parisul e însângerat și Bruxelles-ul asediat, eseul unui scriitor german, Hans Magnus Enzensberger, despre „perdantul radical” – „Cei care aduc groaza. Eseu despre perdantul radical” (Editura ART, 2007, 91 pagini, traducere din germană de Dan Flonta). Un poet și un eseist admirabil, cum puține literaturi ale lumii au la ora actuală. Un gânditor, care a făcut poate cea mai exactă descriere a fundamentalismului islamic în epoca post World Trade Center. Scria Enzensberger în anul 2006: „Islamismul nu se interesează de soluţii pentru dilema lumii arabe; el se epuizează în actul negării. În sensul strict al cuvântului, este vorba de o mişcare nepolitică, întrucât ea nu formulează pretenţii care ar putea fi negociate. Dorinţa ei propriu-zisă este ca majoritatea locuitorilor planetei, compusă din necredincioşi şi trădători, să capituleze sau să fie nimicită. Această dorinţă arzătoare este irealizabilă. Dar energia distructivă a perdanţilor radicali este de ajuns pentru a căsăpi mii, poate zeci de mii de oameni care nu au niciun amestec în aceste chestiuni şi pentru a aduce daune durabile civilizaţiei, căreia i-au declarat război”.

Un diagnostic necruțător, curajos, pus de un scriitor acum zece ani. De atunci lucrurile, din păcate, au evoluat în rău.

***

Vești halucinante din Rusia lui Putin. Ministrul Culturii, Vladimir Medinski - personaj ancilar și grotesc, protagonist frecvent al rubricii „vorbe năzdrăvane” -, a spus că în cărțile de istorie evenimentele trebuie descrise ținând cont de interesele statului. Panseul ministrului, care va deveni directivă pentru grupurile de istorici angajați să scrie manuale noi, a fost rostit în cadrul unei prelegeri ținute de acesta în fața studenților de la Institutul de Stat Pentru Relații Internaționale: „În cărțile de istorie, în manualele școlare, după opinia mea, trebuie propagate aprecierile savanților care țin cont de interesele statului”.

În cazul Medinski se potrivește perfect vorba care a făcut ceva carieră pe vremea RSS Moldovenești: „Nu mă tem de ministrul culturi, ci de cultura lui”. Dacă ministrul Culturii din Rusia ar avea în cap rumeguș, acesta ar putea fi ușor aspirat. Dar stereotipurile toxice despre interesele de stat pe care le are el și oricare alt oficial de la Moscova vor fi mai greu de înlăturat. Acești indivizi, cu percepția lor îngustă, deformată despre lume nu vor înțelege că niciun interes de stat nu e mai important decât adevărul.

***

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, preafericitul Kiril, a vorbit despre Stalin și moștenirea sa: „Succesele unui conducător de stat, care a pus bazele renașterii și modernizării țării, nu trebuie puse la îndoială, chiar dacă acest conducător a făcut și fapte rele”. „Faptele rele” ale lui Stalin – milioane de oameni omorâți și chinuiți, între care sute de mii de preoți. Un creștin ar fi spus: „Da, Stalin a modernizat țara, în accepție comunistă, și nimic, niciodată nu va îndreptăți marea de sânge, sângele conaționalilor lui, pe care a vărsat-o pentru atingerea acestui scop”.

Chiar în ziua când am citit despre reflecțiile patriarhului despre Stalin, socialistul moldovean Igor Dodon declara că îl admiră pe preafericitul Kiril, care îi este (ne este, pentru că vorbea în numele moldovenilor), înțelegem, părinte spiritual. Scrie Dodon transfigurat: „Din partea tuturor credincioșilor ortodocși din Moldova l-am felicitat pe Patriarhul Kiril cu ocazia zilei de naștere… Sunt convins că viitorul Moldovei este doar în cadrul civilizației pravoslavnice și în frăție cu poporul rus. Biserica Ortodoxă a fost și va rămâne piatra de temelie a statalității moldovenești. Credincioșii ortodocși din Moldova vor rămâne enoriași devotați ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Pentru noi toți Preafericitul Patriarh Kiril este mentor și lider spiritual. Și nimeni nu va reuși să distrugă unitatea noastră!”.

Calitatea de mentor și lider spiritual, pe care cineva i-o atribuie unei persoane, devenite obiect al adorației sale, mi se pare o alegere strict individuală. E riscant să-ți proiectezi sentimentele asupra unei întregi colectivități, pentru că s-ar putea să fii contrazis. Dar asta o fi amețeala de pe urma… sondajelor.