Inadecvări
2419
Contre-jour
R. Moldova e teritoriul unor crase inadecvări. Partenerii europeni ne recomandă, mai cu binișorul mai cu vocea îngroșată, să pornim reformele, să eliberăm justiția, să eliminăm monopolul din audiovizual, să găsim hoții care au furat miliardul și să facem ordine în sistemul bancar (alte trei bănci, aflăm, sunt într-o situație delicată), pe scurt: să lăsam demagogia la o parte și să trecem la fapte. În caz contrar, nu vom avea nicio susținere și „robinetul financiar” vă rămâne blocat. Răspunsul guvernanților este unul sfidător. Cum altfel poate fi calificată alegerea în fruntea Curții Supreme de Justiție, fără contracandidat, pe ascuns, a lui Mihai Poalelungi – magistrat cu reputația șifonată? Și cine ar putea spune că refuzul Guvernului de a limita la două frecvențe dreptul de proprietate pe piața TV înseamnă o reformă în spirit european? Asemenea atitudini sunt foarte grăitoare pentru ceea ce se numeşte sabotaj.
Dar acesta e „meciul” mare pe care conducerea R. Moldova încearcă să-l joace fraudulos cu partenerii occidentali, cei de care depinde supraviețuirea republicii. Rămâi visător și te întrebi: care e miza acestei tărăgănări? Pentru că se vede ca-n palmă că nu există voință de schimbare. Schimbarea ar trebui să însemne chiar debarcarea celor care au confiscat țara.
Până se decide soarta acestei „partide”, intrată în epuizante prelungiri, consumăm inadecvări cotidiene, care ne umplu spațiul, gândirea și ne solicită reacții. Multe televiziuni își fac din asta o pâine de mâncat, copleșindu-ne cu titluri ce au pretenția să acopere întreaga actualitate a R. Moldova.
Dorin Chirtoacă este încolțit, pe drept, pe nedrept, de multe ori în exces. Numai că felul cum arată Chișinăul, după aproape 9 ani de mandat al său în fruntea primăriei, nu-l ajută să țină piept acestor critici. Are și o inabilitate îngrijorătoare de a reacționa, îşi atacă adversarii în mod exagerat, disproporţionat, folosind un limbaj conjugat cu blestemul. Iată cum le răspunde celor care îl acuză că își face PR în legătură cu tânărul cu porniri sinucigașe de pe podul de lângă Circ: „Să li se usuce limba acelor care deschid gura şi spun asemenea prostii (...) Umblă aici curcanii, s-au înfoiat în pene şi o fac pe eroii în consiliu: demit şefi de direcţii, pretori! Pe mine să mă demită, dacă-s aşa eroi, să nu se joace cu pretori şi şefi de direcţii! Să-i văd cum o să se manifeste!... Lepădături!”.
Un primitivism, o scorțoșenie care este în mare contrast cu vârsta primarului general și cu studiile pe care pretinde că le are. O lipsă de imaginație și de politețe, inadecvată pentru un politician tânăr, care ar trebui să ofere o alternativă în propriul partid (condus de unchiul său, Mihai Ghimpu), dar și pe scena politică moldoveană. Sigur că nu e ușor – înțeleg - să fii în prim-plan, munca de primar, problemele orașului îți macină nervii. Doar că asemenea derapaje verbale nu denotă nici curaj, nici bărbăție, nici „supărare eficientă”. Este etalarea unei imaturități de care Dorin Chirtoacă se pare că nu reușește să se despartă. Păcat. Pentru că i-am oferit votul, trecându-i cu vederea scăderile din mandatele precedente, doar pentru a nu admite victoria unui prorus în Chişinău. Însă Dorin Chirtoacă nu a înţeles mesajul, nu s-a lepădat de aroganţă şi nu ţine mai deloc să ne surprindă cu lucruri bune.
***
Supărări pe presă într-un mediu în care presa sau manipulează, sau este victima unor abuzuri. Mihai Ghimpu a declarat că se miră că Jurnal TV încă n-a fost închis de CCA. E o izbucnire care ne demonstrează cât de liberal este șeful PL. Pentru o asemenea înţelegere a democraţiei şi pluralismului l-ar putea felicita chiar şi comunistul Voronin, fostul său inamic politic.
Dar apropo de Vladimir Voronin. Și el s-a supărat pe presă: „Voi, jurnaliștii, îi sprijiniți timp de șapte ani pe niște oameni corupți, pe niște trădători-naționaliști, care jefuiesc țara și își bat joc de popor”.
Numai că „generalul roșu”, cel care vrea să-i fie respectată atitudinea pioasă și grijulie față de cetățenii care au luptat în Afganistan, n-a înțeles nicio iotă din tragedia acelor oameni. La 27 de ani de la retragerea trupelor sovietice de ocupație din Afganistan, Voronin îmbrățișează aceeași interpretare moscovită a acelor evenimente. Spune Vladimir Nicolaevici: „Şi luptătorii afganezi din Moldova, şi mii de alţi oameni cunosc atitudinea mea faţă de ei ca faţă de ostaşi care au vărsat sânge în Afganistan şi, cu preţul propriei vieţi, şi-au îndeplinit acolo cu demnitate datoria internaţională”.
Așadar, malaxorul ucigaș care i-a înghiţit pe mii de tineri din R. Moldova este numit de ex-președintele Voronin „datorie internațională”. Și asta după ce toată lumea a aflat ce a fost cu intervenția sovietică criminală din Afganistan. Este o ofensă, prin minciună și demagogie, adusă de bătrânul comunist acelor foşti soldaţi și rudelor lor.
Și te gândești cu groază că dacă am fi făcut joncțiunea cu rușii, așa cum o vrea Dodon și cum o visa și Voronin la începutul glorioasei sale „domnii”, între 2001 şi 2009, astăzi tinerii noștri poate ar fi luptat eroic în Siria. Pentru că Rusia se află din nou în misiune eliberatoare și își „îndeplinește cu demnitate datoria internațională”.
Compasiunea noastră față de jertfa acelor ostași, mânați ca la abator de soviete în munții Afganistanului, ne poate ajuta doar dacă vom învăța ceva din asemenea tragedii. Iar lecția nu poate fi decât una: să ne îndepărtăm de modelul rusesc. Nu doar de tancurile Moscovei, ci și de felul de a guverna al lui Putin - prin corupție, dictatură, prin încălcarea drepturilor omului. Asta au înțeles-o de mult toți est-europenii. Poate e timpul să o priceapă și moldovenii și să avem și noi o schimbare adevărată, nu mimată.
16.05.2018
10:40
5312
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6207
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5177
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5344
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6285
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6021
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8307
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5631
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7291
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3476
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4180
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2981
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
26.05.2026
20:40
445
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
590
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
580
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
618
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
570
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
645
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
725
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1065
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
717
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1080
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1226
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
999
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1442
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
655
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
799
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1035
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
999
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
847
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1053
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
936
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
903
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
777
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
883
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
692
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
689
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














