Filmul și revizitarea istoriei

Contre-jour

În R. Moldova aproape că nu se mai face cinematografie, dar asta nu înseamnă că exponenții celei de-a 7 arte, basarabeni, au dispărut cu desăvârșire. Igor Cobileanski („La limita de jos a cerului” - 2013) și Anatol Durbală („Ce lume minunată!” - 2014), au făcut filme inspirate din actualitatea imediată și din istoria noastră cea mai recentă, cu care au obținut și răsunătoare succese internaționale.

Dar cel mai notoriu nume, din acești ani, al filmului moldovean și românesc în general, din branșa în care este maestru, rămâne operatorul Oleg Mutu. E un meseriaș care cunoaște în detalii scenariul, nu prinde în obiectiv, pur și simplu, un cadru frumos, ci întruchipează o idee. Are un ochi exersat, o sensibilitate neobișnuită pentru compoziție și culoare. Stilul lui Oleg Mutu este cel mai bine de observat – spun pentru cei care vor să aprofundeze studiul artei cinematografice – în filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în care imaginea este perfect sincronizată cu viața interioară a protagoniștilor.

Oleg Mutu este unul dintre cei mai solicitați operatori din Europa de Est. A semnatimaginea la câteva filme de răsunet ale noului val din cinematografia română: „Moartea domnului Lăzărescu” (regie Cristian Puiu); amintitul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și „După dealuri” (regie Cristi Mungiu); precum și mai multe scurt-metraje. O filmografie care a cules numeroase premii internaționale. Printre numele mari din străinătate cu care a lucrat Oleg Mutu se numără Nana Ekvtimishvili, Serghei Loznitsa și Aleksandr Mindadze…

De acesta din urmă se leagă și ultimul succes al lui Oleg Mutu: „Dragă Hans, bunul meu Petru” (2015), film distins cu premii la Moscova și la Chicago. Este a doua sa colaborare cu regizorul Aleksandr Mindadze, după pelicula „O sâmbătă obișnuită” (2011). Cu un an înainte, în 2012, Oleg Mutu a lucrat cu Serghei Loznitsa la filmul „În ceață” - una dintre revelațiile Festivalului de la Cannes.

Filmul lui Mindadze, „Dragă Hans, bunul meu Petru”, are un subiect istoric, alianța dintre sovietici și germani - Pactul Ribbentrop-Molotov. Protagoniștii filmului sunt ingineri germani care au venit să lucreze în Uniunea Sovietică la o fabrică ce produce sticlă pentru optica de precizie. Tensiunea războiului care va izbucni peste puțin timp își pune amprenta pe viața personajelor. Prima scenă din film, care începe cu o petrecere, se încheie cu un mare scandal. Otto, cu fața nebărbierită și ochelari rotunzi, Greta cu un aer sobru, mustăciosul Villi și eroul nostru, Hans, cu ochii limpezi (deocamdată întors cu spatele la spectator), stau la masă. Camera de filmat fixează secvența în care unul dintre meseni îi oferă cu amabilitate celuilalt sare pentru supă. Deodată, răstoarnă întreaga solniță în farfurieși începe să urle: „Cum poți sta liniștit la masă, dacă lentilele sunt întunecate și cu bule de aer?!”. Ei toți, inginerii germani trimiși la Leningrad, pot fi rechemați și pedepsiți, poate chiar închiși. Vociferări, bătaie, din nou liniște. Firea germană nu suportă dezordinea.

Un film emblematic pentru ceea ce numim „revizitarea istoriei”. Cineaștii, ca și istoricii din noile generații, scriitorii și alți creatori încearcă să schimbe unghiul de abordare (de filmare), să dezvăluie realități inconfortabile, să surprindă sensuri, mesaje, fațete ale umanului, ascunse mult timp sub un strat gros de propagandă și rea-voință politică. Colaborarea dintre sovietici și naziști reprezintă unul dintre capitolele ocultate ale istoriei - un „continent” care și-a așteptat prea mult timp exploratorii. Și de această privire demistificatoare este nevoie mai ales acum, când Moscova a intrat într-o altă fază isterică: pornește războaie, anexează teritorii străine, bombardează civili în Siria…

Filmul „Dragă Hans, bunul meu Petru”, lucrat admirabil de compatriotul nostru Oleg Mutu, are și o morală simplă: dacă alegi numai ce-ți convine din istorie, dacă apuci cu mănuși albe un eveniment ce te pune într-o lumină favorabilă, pentru că îl ai președinte pe Vladimir Putin, ministru al culturii pe amatorul Vladimir Medinski, iar patriarh pe Kiril Gudeayev (cel pentru care există morminte patriotice și morminte nepatriotice ale „lumii ruse”), tot vor ieși la iveală, oricât te-ai strădui să le ascunzi, urechile de ucigaș ale lui Hitler și Stalin. Istoria trebuie cunoscută, asumată așa cum a fost, nu cosmetizată și trădată. Pentru că are obiceiul să se repete într-o formă monstruoasă.