Filme despre război

Contre-jour // „Mai rezistă ceva, ca valoare artistică, din noianul de producții de cinema sovietice despre război?”

Am avut în aceste zile, în care huruitul șenilelor în Piața Roșie de 9 mai și urletele ortacilor lui Dodon pe străzile Chișinăului ne-au spart timpanele, o discuție despre filmografia sovietică inspirată din cel de-Al Doilea Război Mondial. Ce rezistă ca valoare artistică din acest noian de producții marțiale, ce-aș mai putea privi și azi?

Foarte puțin. Câteva filme, realizate de regizori ruși talentați, care au avut o soartă vitregă în acei ani – și filmele, și regizorii. Aș pune în fruntea topului filmul lui Andrei Tarkovski „Copilăria lui Ivan”/„Иваново детство” (1962) – războiul văzut prin ochii unui copil. Remarcabil decupajul făcut de regizor pentru a transmite percepția subiectivă și melancolic-romanțioasă a unui băiețel de 12 ani, care amestecă pământul pârjolit de bombe și ruinele fumegânde cu reveriile vieții fericite de dinaintea războiului, alături de mama sa. „Copilăria lui Ivan”, filmul cu care a început gloria lui Tarkovski, a fost premiat la Veneția și prigonit în Uniunea Sovietică.

Filmul lui Alexei Gherman, „Punct de control”/„Проверка на дорогах” (1971), dezvăluie destinul întortocheat, dramatic, al unui rus care a luptat de partea nemților și s-a predat partizanilor. Ceea ce a tulburat la vremea respectivă spectatorul sovietic, uzat de propagandă, și a supărat ochiul vigilent al cenzurii a fost revelația asemănării „dintre tine și inamicul tău”. De prisos să mai spun că filmul lui Gherman a stat la index mulți ani și a putut fi privit abia în anii perestroikăi. Așa s-a întâmplat cu majoritatea filmelor sale.

Cutremurător și antologic rămâne filmul „Du-te și vezi”/„Иди и смотри” (1987) de Elem Klimov. Avem aici metamorfoza unui tânăr partizan belarus, care devine o fiară ucigașă, după ce asistă la ororile comise de trupele naziste într-un sat ocupat. Scene de o cruzime oripilantă, greu de privit, greu de suportat. Problema filosofică pe care și-o pune Elem Klimov este următoarea: ar fi moral să omori un copil în fașă, un suflet inocent, despre care ai ști că, dacă l-ai lăsa să trăiască, ar deveni un monstru, un tiran? Tânărul partizan, încărunțit în doar câteva zile și cu fața schimonosită de groază și ură, trage cu arma în imaginile succesive ale lui Hitler și se oprește, ezitând, în fața fotografiei copilașului Adolf. O dilemă teribilă.

Din top n-ar trebui să lipsească „Zbor de cocori”/„Летят журавли” (1957), regizor Mihail Kolotoz, cu Tatiana Samoilova și Alexei Batalov, o melodramă romantică, care a câștigat „Palme d’Or” la Cannes. Și nici pelicula Larisei Șipitko „Ascensiunea”/„Восхождение” (1976), care a obținut lauri la Festivalul de la Berlin.

Aceste filme (mai sunt și altele) se desprind din tiparul cunoscut al producțiilor de război sovietice – schematice, primitive, în care binele e întotdeauna de partea lui Stalin și a poporului pe care îl păstorește cu înțelepciune, iar răul – de partea „cotropitorilor fasciști”, zugrăviți ca niște creaturi ale Infernului.

Există totuși o excepție – popularul serial televizat „Șaptesprezece clipe ale primăverii” (1973), și el un vehicul de propagandă, dar conceput mai aproape de modelul unui policier filosofic și raționalist de tip occidental, având un suspans întreținut cu măiestrie. Spionul sovietic Știrliț, interpretat magistral de Veaceslav Tihonov, infiltrat la etajele superioare ale conducerii SS, păstrează ceva din grația lui Andrei Bolkonski, personaj jucat de același actor. Fascinante în acest film, conceput după scrierile lui Iulian Semionov, sunt decorurile, uniformele, scenele de viață din Berlinul anilor de război…

***

Din bogata filmografie occidentală pe tema ultimei conflagrații mondiale, aș recomanda două pelicule:

1. „Casablanca” (1942) – cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman protagoniști – pentru subtilul parfum de epocă. Sfâșierea între simțul datoriei și o iubire imposibilă pe timp de război.

2. „Salvați soldatul Ryan”/„Saving Private Ryan” (1998), un film de Steven Spielberg. Vom vedea că sacrificiul unui grup de militari americani pe frontul anti-nazist din Europa nu este prea mare când trebuie salvat un camarad – singurul fiu al unei familii americane care își pierduse deja doi fii în război. O reflecție cinematografică care arată distinct diferența dintre valoarea vieții în lumea liberă și disprețul pentru aceeași viață în lagărul comunist.