Cine conduce în R. Moldova?
3060
Contre-jour
Nu este o întrebare retorică, așa cum pare la prima vedere, ci una care chiar merită un răspuns edificator. Știu că mulți vor zâmbi ironic: „Păi, avem un stat capturat și sforarul e binecunoscut. Putem să-i spunem pe nume, dar e mai „șic” să nu-l pomenim, să păstrăm misterul, deși ne cuprinde o greață profundă!”. În regulă, le-aș răspunde, dar după ce-am stabilit prin înțelegere mută… și mutuală cine e adevăratul stăpân, ar fi bine să ne întrebăm cine ar trebui să conducă R. Moldova conform legii și n-o face? Cine de fapt chiulește de la lucru?
Suntem o republică parlamentară, în care șeful statului nu are mari prerogative, totuși el poate accepta sau nu legile votate de Parlament, poate interveni chiar la etapa dezbaterilor din Legislativ cu observații și recomandări, are o întreagă echipă de consilieri la dispoziție. Ca arbitru și moderator, președintele ar trebui să vegheze la dreapta funcționare a instituțiilor, să reprezinte interesele societății. Prea puține din toate acestea face domnul Nicolae Timofti, jurist la bază, altfel, auzim, un bun român și patriot. S-a grăbit să promulge decizia de trecere a CNA-ului din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului, respingând astfel solicitarea premierului Valeriu Streleț de a-l demite pe Viorel Chetraru din fruntea CNA.
Nici în contextul moțiunii de cenzură înaintate de socialiști și susținute de Partidul Democrat – parte a coaliției de guvernare – președintele nu a manifestat o atitudine clară.
„Ce să aștepți de la un ins pus acolo printr-o înțelegere secretă dintre oligarhi? Cum să țină el la cetățeni, dacă e o marionetă!” – aud din nou o voce din popor, care nu-mi place deloc. Suntem prea fataliști, zic eu, noi, moldovenii. Și ce dacă dl Timofti a ajuns președinte conform obiceiurilor locului? Nimeni nu l-a împiedicat să demonstreze că nu e o marionetă, că-și respectă fișa postului. S-a mai întâmplat să ajungă unii în diverse funcții prin hazard sau în urma unor înțelegeri făcute de alții, dar și-au luat rolul în serios, i-au dat cuvenita demnitate. De ce nu ne-a surprins și dl Nicolae Timofti? De ce a ținut să încurajeze cele mai jignitoare vorbe la adresa sa?...
Și funcția de prim-ministru ar trebui să însemne mai mult în R. Moldova, dacă cel care o deține ar dori să-i dea conținut real, să-i confere strălucirea propriei personalități. Nicăieri în Constituție nu scrie că Guvernul este condus din vreun hotel privat, și nu din Casa Guvernului. La noi e altfel: chiar diplomatul Leancă a recunoscut, jenat, că a fost „un simplu prim-ministru”. Din păcate pentru Domnia sa, această etichetă pe care și-a asumat-o nu i se va dezlipi prea ușor de imagine. La rândul său, Valeriu Streleț pare să-și fi luat funcția în serios abia după arestarea lui Vlad Filat, dar este torpilat de colegii din alianță tocmai pentru că a îndrăznit să aibă inițiative, să relanseze lupta anticorupție, să-i lărgească aria de bătaie, să nu se limiteze doar la PLDM.
Despre președintele Parlamentului nu sunt multe de spus. Marian Lupu a executat ordinele lui Voronin și, ulterior, ale propriului prim-vicepreședinte (ciudat, nu?). Igor Corman nu a ieșit nici el din subordinea „biroului politic” al Alianței – dovadă că a fost înlocuit fără regrete, iar azi, când spicher este finul liderului neformal al PD, nimeni nu crede că acesta n-ar fi manevrat de „naș”.
Avem funcții bombastice în R. Moldova, la fel cum avem imn și steag la ONU, dar ce folos dacă ne lipsesc oamenii care să dea consistență acestor simboluri ale statului. Tocmai de aceea puterea reală la noi emană din altă parte, din zone neacoperite legal, întrucât natura, așa cum știm, are oroare de vid și cineva trebuie să umple golul din fotolii.
16.05.2018
10:40
5313
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6207
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5177
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5344
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6285
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6022
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8307
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5631
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7291
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3476
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4180
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2981
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
27.05.2026
04:13
306
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
507
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
676
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
639
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
690
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
633
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
700
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
783
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1147
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
776
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1132
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1272
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1042
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1513
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
684
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
825
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1068
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1033
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
882
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1077
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
963
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
932
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
801
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
906
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
713
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














