Vârsta de pensionare pentru femei, mai mare de la 1 iulie: Mai rămân doi ani pentru a o egala pe cea a bărbaților
1839
Vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este, începând cu 1 iulie curent, de 61 ani, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani.
Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), vârsta de pensionare pentru bărbați rămâne neschimbată din anul 2019 - 63 de ani și un stagiu de cotizare de 34 de ani.
CNAS amintește că reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci și mai mulți copii. Pentru ele vârsta de pensionare se diminuează, de la 1 iulie 2024, cu trei ani și constituie 58 de ani.
„Pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare. Reieșind din stagiul complet de cotizare prevăzut pentru femei de la 1 iulie 2024, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă acestea urmează să confirme 37 de ani de stagiu contributiv de cotizare, iar în cazul bărbaților stagiul contributiv de cotizare rămâne neschimbat - de 39 de ani”, precizează CNAS.
Cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse inclusiv online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a CNAS.
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















