Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
1631
Astăzi, 29 aprilie 2026, pe platforma Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova au avut loc discuții ample pe marginea unor subiecte de actualitate ce vizează situația din raioanele de est ale țării, activitatea școlilor cu predare în limba română, dificultățile înfruntate de fermierii din raionul Dubăsari, precum și aspecte ce țin de protecția mediului înconjurător pe ambele maluri ale Nistrului.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a informat despre rezultatele recente ale reuniunilor de lucru la nivelul reprezentanților politici și al grupurilor de lucru sectoriale din partea Chișinăului și Tiraspolului. El a detaliat abordările prioritare în implementarea politicilor de reintegrare, măsurile de suport oferite instituțiilor de învățământ din Zona de Securitate și agricultorilor ce dețin terenuri după traseul Râbnița-Tiraspol. De asemenea, s-a referit și la proiectele de dezvoltare ce urmează să fie finanțate prin Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2026, programe care vor sprijini atât comunitățile locale, cât și cooperarea dintre cele două maluri ale Nistrului.
Secretara de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, dna Valentina Olaru, împreună cu reprezentantul Ministerului Mediului, au prezentat informații privind măsurile întreprinse pentru a asigura buna funcționare a școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Au fost descrise acțiunile menite să îmbunătățească condițiile de studiu, să consolideze cadrele didactice și să garanteze accesul elevilor la un proces educațional de calitate. Totodată, ei au vorbit despre acțiunile întreprinse pentru a gestiona eficient criza ecologică de pe r. Nistru, precum și despre alte intervenții proactive ale Chișinăului destinate sporirii calității procesului educațional și protejării mediului ambiant pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind astfel la consolidarea încrederii între comunități.
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















