Stiri
Vaccin administrat într-o SINGURĂ DOZĂ: SUA donează R. Moldova 500 000 de doze de ser Johnson&Johnson
Actualitate
09.07.2021
20:04
3849
3849
Statele Unite ale Americii donează R. Moldova jumătate de milion de doze de ser anti-COVID-19, care este administrat într-o singură doză.
Primele 150 000 de doze urmează să ajungă luni, 12 iulie, la Chișinău, anunță Ambasadorul SUA în R. Moldova, Dereck J. Hogan.
„Anunț cu mândrie că, prin intermediul platformei COVAX, SUA donează Republicii Moldova 500 000 de doze de vaccinuri Johnson & Johnson produse în SUA. Primele 150 000 de doze vor ajunge în Moldova pe 12 iulie. Nu putea exista un prilej mai important pentru această donație. SUA rămâne partenerul ferm al Republicii Moldova în combaterea acestei pandemii și salvarea vieților cetățenilor R. Moldova. După cum a spus președintele Biden, Statele Unite se angajează să confere eforturilor internaționale de vaccinare aceeași rapiditate pe care a demonstrat-o pe plan intern", a declarat diplomatul american.
CITIȚI și România DONEAZĂ R. Moldova peste 100 000 de doze de vaccin PFIZER
Aceeași sursă a precizat că donația este cea mai recentă într-un parteneriat extins în cadrul căruia au fost acordate peste 4 milioane de dolari de asistență legată de combaterea COVID în Republica Moldova, inclusiv echipamente fizice precum frigidere de laborator și distilatoare de apă, și de asemenea pregătire profesională pentru personalul centrelor de vaccinare și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
„Este un moment unic în istorie. Statele Unite vor continua să facă tot ce putem pentru a construi o lume mai sigură și mai protejată de amenințarea bolilor infecțioase", a încheiat Dereck J. Hogan.

Stiri relevante
25.02.2026
03:30
177
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
210
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
230
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
25.02.2026
01:46
251
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
399
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
331
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
25.02.2026
00:36
348
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
25.02.2026
00:12
423
Șeful Instagram, pus la zid în instanță pentru întârzierea de ani de zile a filtrului de nuditate destinat protejării adolescenților
25.02.2026
00:07
381
Discord amână până în 2026 lansarea globală a verificării vârstei, după valul de critici din partea utilizatorilor
24.02.2026
23:49
381
Google își cere scuze pentru alerta Bafta care îndemna utilizatorii să „vadă mai mult” despre o insultă rasială

Top stiri
25.02.2026
03:30
1

68

94

213

366

300

324

393

351

358

22:45
420
Inteligența artificială propulsează tot mai multe startup-uri la 10 milioane $ ARR în doar trei luni
24.02.2026
22:12
442
SUA sancționează brokerul rus de vulnerabilități zero-day acuzat că a cumpărat exploatări furate de la un contractor de apărare american
24.02.2026
21:55
493
Moscova avertizează la Geneva că reluarea testelor nucleare de către SUA ar declanșa un efect de domino și ar submina Tratatul de Interzicere Totală a Testelor Nucleare
24.02.2026
21:50
345
Spotify lansează împreună cu Liquid Death o boxă‑urnă „Eternal Playlist” în ediție limitată, pentru muzică dincolo de moarte
24.02.2026
21:19
559
UE promite împrumutul de 90 mld. € pentru Ucraina, în pofida veto-ului Ungariei, și pregătește un nou plan energetic de 920 mil. € pentru iernile 2026-2027
24.02.2026
20:54
548
Răcire bruscă și cer mai senin în Republica Moldova, miercuri, 25 februarie 2026
24.02.2026
19:54
472
Macron, sceptic că se poate obţine o pace rapidă în Ucraina: cere aliaților să intensifice sprijinul și să deblocheze garanțiile de securitate pentru Kiev
24.02.2026
19:52
563
Zelenski prezintă pentru prima oară buncărul subteran de la Kiev din care a fost condusă contraofensiva împotriva Rusiei
24.02.2026
19:45
488
Patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Oana Ţoiu: Ucrainenii apără cu preţul suferinţei întregul continent, iar Moscova nu urmăreşte pacea
24.02.2026
19:30
451
Gigantul fintech Marquis dă în judecată SonicWall, acuzând breșa de backup firewall care ar fi deschis drumul atacului ransomware și furtului de date bancare
24.02.2026
19:21
461
Generatorul muzical ProducerAI, susținut de The Chainsmokers, integrat în Google Labs și conectat la modelul Lyria 3
24.02.2026
19:13
491
SUA renunță la taxa de 25% pentru mărfurile moldovenești și introduc o suprataxă temporară de 10% pentru toate importurile
24.02.2026
18:58
472
Startupurile Ucrainei sfidează războiul: unicorni, inovație și huburi tech care nu se opresc din construit
24.02.2026
18:27
507
Rusia exportă mai mult țiței decât înainte de invazia Ucrainei, dar încasează cu 18% mai puțin, în ciuda sancțiunilor și a „flotei fantomă” care alimentează China, India și Turcia
24.02.2026
18:11
456
Program național extins: 13.500 de studenți din Moldova instruiți în etică și integritate academică în 2026

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi