UTIL // Obiceiuri zilnice care-ţi DISTRUG sănătatea
2730
sursa: eva.ro Unele lucruri pe care le faci zilnic pot să aibă un impact negativ asupra sănătăţii. Foloseşti smartphone-ul înainte de culcare sau foloseşti parfumul?
Poate nu te-ai fi gândit că anumite obiceiuri pe care le faci zilnic din reflex pot să îţi influenţeze sănătatea. Însă, unele dintre ele, cum ar fi folosirea telefonului pe întuneric, folosirea parfumului sau obiceiul de a-ţi opri strănutul, pot să dăuneze grav sănătăţii.
Iată ce obiceiuri zilnice îţi pot distruge sănătatea:
Ai obiceiul de a-ţi opri strănutul
Nu mai face acest lucru, deoarece presiunea intracraniană creşte semnificativ şi circulaţia sângelui spre creier este întreruptă. Acest obicei pe care poate nu l-ai perceput ca fiind nociv poate să cauzeze dureri de cap, iar în timp pot să apară probleme de auz şi o afectare a vaselor sanguine.
Foloseşti zilnic parfumul
Cu siguranţă că eşti conştientă de faptul că orice parfum, chiar şi cele scumpe, au la bază substanţe sintetice, iar unele dintre ele sunt foarte nocive pentru sănătate. Printre efectele nocive cauzate de folosirea zilnică a parfumului se numără: starea de ameţeală, senzaţia de greaţă şi somnolenţa accentuată. De asemenea, aceste parfumuri irită ochii, pielea şi gâtul, de aceea este de preferat să le aplici pe haine, ignorând acea regulă potrivit căreia se aplică în anumite zone ale corpului pentru ca mirosul să persiste.
Foloseşti telefonul după ce te-ai băgat în pat
Lumina artificială a telefonului tulbură producţia melatoninei, acel hormon care te ajută să dormi bine şi să te trezeşti odihnit. Evită să mai iei telefonul cu tine în dormitor, deoarece un nivel scăzut al melatoninei a fost asociat cu un risc mai mare de a suferi de depresie, obezitate, cancer şi boli de inimă.
Păstrezi mâncarea în caserole de plastic
Aceste caserola au în conţinutul lor bisfenol şi ftalaţi, substanţe care tulbură grav sistemul endocrin şi care pot să ajungă în mâncarea pe care o consumi zilnic. Este de preferat să eviţi aceste recipiente şi să optezi pentru cele din sticlă, oţel inoxidabil sau ceramică.
Te speli pe dinţi imediat după ce ai mâncat
Stomatologii recomandă să ne spălăm pe dinţi la 30 de minute sau chiar o oră după masă. Alimentele şi băuturile pe care le consumăm, în special cele mai acide, au un efect asupra smalţului dentar, iar dacă foloseşti imediat periuţa de dinţi nu vei face decât să permiţi acestor acizi să se infiltreze şi mai adânc.
Foloseşti numai săpun antibacterian
O mulţime de bacterii de la suprafaţa pielii au un rol protector pentru noi, de aceea nu este deloc recomandat să te speli zilnic cu săpun antibacterian. Dermatologii recomandă folosirea acestor săpunuri de maximum două ori pe săptămână.
Porţi blugi foarte strâmţi
Dacă sunt foarte strâmţi şi din material care nu este elastic, blugii pot să fie foarte inconfortabili şi să oprească circulaţia sângelui la nivelul picioarelor.
Bei zilnic suc proaspăt stors de fructe
Acesta trebuie consumat doar în cantităţi mici şi nu zilnic, deoarece nu conţine fibre şi înlăturând pulpa fructelor vei rămâne doar cu zahărul din ele. Mai mult, sucurile din fructe pot să provoace alergii, nu sunt deloc recomandate persoanelor supraponderale şi nici diabeticilor.
Sursa: eva.ro
15.12.2018
13:00
3937
EFECTELE gândirii negative asupra sănătății!
13.12.2018
08:30
4702
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
12.12.2018
08:30
2485
Impactul condimentelor asupra sănătății tale
10.12.2018
14:38
3806
Lipsa de socializare îți poate afecta sănătatea
05.12.2018
17:04
3419
Mitul PROTEINELOR și consumul de carne
04.12.2018
12:45
2845
FOTO // Oameni celebri și obiceiurile lor matinale: Ce fac în fiecare dimineață ca să aibă succes
26.11.2018
14:39
2182
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
18.09.2018
13:19
2714
Ce beneficii au pentru sănătate NUCILE?
14.09.2018
08:20
2598
Fiecare contact cu APA înseamnă un minut în plus în viața noastră!
21.08.2018
09:30
2507
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
08.08.2018
07:30
2240
Cinci investigații pe care este util să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an
02.08.2018
09:02
2194
Obiceiuri DEZASTRUOASE pentru sănătatea ta
22.11.2025
17:51
296
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
393
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
378
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
408
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
478
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
666
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
533
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
789
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
22.11.2025
07:39
554
O fetiță de 7 ani din Polonia, printre victimele unui atac rusesc la Ternopil: bilanțul tragediei ajunge la 31 de morți
22.11.2025
07:26
791
DOCUMENT INTEGRAL // Cele 28 de puncte ale planului de pace în Ucraina trasat de Statele Unite în colaborare cu Rusia. Trump a dat un ultimatum ucrainenilor
22.11.2025
07:05
576
Anunțul controversat al Rusiei: Declară că a preluat controlul unor sate din estul Ucrainei, dar Kievul dezminte
21.11.2025
22:06
793
Putin amenință cu noi cuceriri în Ucraina dacă planul american nu este acceptat: "Rusia este pregătită de negocieri"
21.11.2025
20:45
816
Schimbări meteo semnificative pentru 22 noiembrie 2025
21.11.2025
20:43
800
Zelenski respinge ferm planul american perceput ca favorabil Kremlinului, susținând demnitatea și suveranitatea Ucrainei
21.11.2025
20:07
675
Fost eurodeputat britanic, condamnat la închisoare pentru corupție prorusă în Parlamentul European
21.11.2025
18:13
607
Vladimir Bolea subliniază progresele Moldovei în calea aderării la UE la conferința din București
21.11.2025
17:32
785
SUA oferă Ucrainei un nou set de garanții de securitate inspirate din principiile NATO, valabile timp de zece ani
21.11.2025
17:23
1008
O nouă LOVITURĂ pentru gruparea Șor: postul GRT din Găgăuzia, devenit un instrument în mâinile condamnatului Ilan Șor, ar putea fi ÎNCHIS
21.11.2025
17:03
728
Mesaj de ULTIMĂ ORĂ transmis de Nicușor Dan de la București: „Extinderea Uniunii Europene către R. Moldova nu este un act de caritate, ci o investiție în securitate”
21.11.2025
16:19
763
„Nu este exclus să fie o tentativă de DESTABILIZARE”. Spicherul Igor Grosu cere să se facă lumină în cazul tentativei de trafic cu ARMAMENT
21.11.2025
16:18
641
Chișinău găzduiește experți internaționali la conferința „O singură sănătate” pentru securizarea globală a sănătății
21.11.2025
15:46
834
ANALIZĂ // Traficul cu ARMAMENT la frontiera moldo-română, o OPERAȚIUNE sub steag fals. Incidentul a fost alimentat de unii politicieni de la Chișinău, iar apoi exploatat de propaganda rusă
21.11.2025
15:39
997
Refuz ferm al Ucrainei și europenilor față de concesiile din planul SUA-Rusia pentru pace
21.11.2025
15:31
888
Noi REȚINERI în cazul traficului de ARME, muniții și dispozitive militare la hotarul R. Moldova cu România
21.11.2025
15:12
643
Elevii din școlile minorităților naționale vor primi nota maximă la română dacă dovedesc competențe avansate
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














