UTIL // Cum se PROVOACĂ înflorirea abundentă a muşcatelor. Perioada din vară în care plantele se lasă în repaus
10214
Sursa: adevarul.ro
Muşcatele sunt printre cele mai populare şi mai răspândite plante din lume, graţie florilor bogate şi colorate pe care le au. Acestea nu sunt pretenţioase şi se adaptează în orice condiţii.
Muşcatele se simt bine atât în ghivece, cât şi în pământul din grădină, iar pe lângă aspectul estetic au şi rolul de a ne proteja de unele insecte.
Vă prezentăm câteva sfaturi care vă vor ajuta să aveţi, toată vara, muşcate cu flori bogate în grădină sau pe balcon
Aşezarea. Muşcatelor le plac spaţiile deschise şi bine aerisite, dar ferite de curenţi puternici de aer. Trebuie să aibă destul spaţiu în ghiveci pentru dezvoltare. Dacă rădăcinile muşcatelor ies prin orificiile de drenaj ale ghiveciului, este momentul să fie mutate într-un vas mai mare.
Udarea. Ca şi orice plante cu flori, muşcatele iubesc apa, lumina şi soarele. Ele se udă regulat, dar nu excesiv. „Vara se udă florile de 2-3 ori pe săptămână, iar dacă sunt ţinute în soare mai multe ore, trebuie udate zilnic. Este indicat să nu li se pună apă când soarele este puternic. Ideal este să fie udate dimineaţa sau seara, iar cea mai bună apă este cea de ploaie. Apa de la robinet are multe fluoruri care nu fac bine plantelor”, ne-a explicat Monica Bud, reprezentanta unei florării din Oradea.
Lumina. Dacă vrem ca plantele să aibă multe flori trebuie să punem jardinierele la lumină. Dacă sunt ţinute la umbră nu vor înflori şi vor fi mai sensibile la boli. Muşcatelor le place lumina, dar soarele puternic le arde. Aşadar, în zilele toride de vară, ar fi bine să fie protejate cu o umbrelă sau să fie mutate din bătaia directă a soarelui.
Fertilizarea. Din luna aprilie până în luna septembrie se adaugă în apa de udat îngrăşământ lichid. „În perioada de înflorire abundentă, puteţi fertiliza muşcatele o dată pe săptămână, în funcţie de recomandarea făcută şi de producătorul fertilizantului pe care îl folosiţi. Cea mai bună soluţie este să folosiţi îngrăşământ special pentru muşcate”, a mai precizat Monica Bud.
Ciupirea şi tăierea. Ciupirea este esenţială dacă ne dorim muşcate dese, cu multe tulpini, pe care vor creşte o mulţime de flori. Periodic, se ciupeşte vârful lăstarilor pentru ca planta să se ramifice şi să se îmbogăţească. Ciupirea constă în scurtarea ramurilor cu cel mult o treime. Ramurile alungite, care nu au frunze, pot fi ciupite mai mult de atât. În urma ciupirii, din mugurii laterali vor apărea tulpini noi. „La mijlocul verii, după perioada de înflorire, plantele se lasă 5-6 săptămâni în repaus. Ele se udă mai rar şi nu se mai pune îngrăşământ. Spre toamnă, se înlătură florile şi frunzele uscate, iar crenguţele lungi se taie la primul nod de frunză. Din tulpină se taie o treime. Dacă consideraţi că este necesar, primăvara puteţi tunde mai tare planta, ea va înflori mai târziu, dar abundent”, a punctat specialistul.
Sursa: adevarul.ro
09.08.2018
13:02
2849
Câteva SECRETE de frumusețe care te ajută să rămâi tânără
03.08.2018
19:30
2521
UTIL // Ce se întâmplă dacă stropești plantele cu apă în care au fiert cartofi
30.05.2018
12:19
3906
UTIL // Câteva TRUCURI de îngrijire pentru BLUGII tăi ca să arate întotdeauna impecabil
26.05.2018
15:03
5302
UTIL // Cum să îngrijești CORECT plantele suculente
08.03.2018
07:30
3364
SECRETELE frumuseții tale: metode naturale pentru a avea gene mai lungi și dese
23.09.2017
17:30
2633
SECRETELE unui ten perfect hidratat pe timp de toamnă
15.04.2017
14:02
1885
UTIL // Greșeli de îngrijire a pielii care te ÎMBĂTRÂNESC
09.02.2017
07:29
4177
Câteva REGULI de îngrijire a părului pe care te SFĂTUIM să le încalci
22.01.2017
18:01
2986
Cea mai simplă soluţie ca să obţii CĂLCÂIE ca de bebeluş
01.12.2016
14:39
2501
Ingrediente folosite pentru ÎNGRIJIREA pielii DAR dăunătoare acesteia
07.08.2016
18:01
1903
UTIL // Câteva GREŞELI de îngrijire care te îmbătrânesc
07.07.2016
10:10
1775
Cum să ai grijă şi pe timp de CANICULĂ de tenul uscat
19.03.2026
12:40
88
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
187
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
238
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
261
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
261
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
318
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
318
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
323
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
298
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
382
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
327
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
413
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
654
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
623
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
637
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
531
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
604
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
536
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
570
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
559
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
646
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
600
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
555
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
599
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
618
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














