„Prima femeie regizoare” de la noi!
1708
Evoluţie // „Profesia de regizor devine din ce în ce mai feminină, iar regizoarele uşor-uşor se masculinizează”
„Prima femeie regizoare” de la noi, actriţă, conferenţiară universitară, Nelly Cozaru, a acceptat să-şi împărtăşească experienţa sa de om al teatrului. M-a interesat în mod special dacă femeia regizor este privită diferit în teatru şi de către cine, mai exact: de către public, de critici, de bărbaţii regizori şi dacă i-ar fi mai uşor unei femei să se afirme ca bărbat în teatru. Întrucât, deseori, spectacolele sunt făcute pentru ochiul bărbatului, am discutat despre un teatru „la feminin”, cu probleme feminine, sensibilităţi feminine...
Un spaţiu populat din ce în ce mai mult de femei
La prima sa montare, în 2001 (spectacolul „Frankie şi Johnny sub Clar de lună” de Terrence McNally), Nelly Cozaru era catalogată ca fiind „prima femeie regizoare” din spaţiul nostru. Corectă din fire, ori de câte ori i se solicita vreun interviu, actriţa nu obosea să spună că „nu e adevărat”. „Dacă ne referim la radio, la televiziune, nişa nu este chiar atât de goală, este destul de populată. Deşi, recunosc, era un compliment pentru mine că, vezi Doamne, sunt una dintre primele regizoare, cel puţin în acea perioadă. Abia după aceea au apărut pe firmament Nicoleta Esinencu, Luminiţa Ţâcu.” În ultimii ani putem vorbi de noi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, talentate nume feminine în regia de teatru, cum sunt tinerele Stela Lupan şi Olesea Sfeclă.
În opinia regizoarei Nelly Cozaru, „profesia de regizor devine din ce în ce mai feminină”. „În România, la ora actuală, sunt foarte multe femei regizoare. Încet-încet apare întrebarea: Poate, totuşi, profesia asta nu este atât de masculină? Deşi, fetele care se ocupă de regia de teatru, trebuie să recunoaştem, puţin se masculinizează.
Egalitatea şi echitatea genurilor – o realitate?
Regizoarea Nelly Cozaru nu face distincţii pe sexe între profesii. Cu toate acestea, este dispusă să creadă că unele profesii înclină să fie mai mult de ordin masculin, aşa cum e meseria de regizor de teatru, care presupune să te pricepi câtuşi de puţin la toate: în scenografie, în contabilitate ş.a. În plus, ai de-a face cu diferite schiţe tehnice, cu diferite materiale din plastic, să zicem, lemn ori sticlă etc. Iar spaţiile în care se lucrează „nu sunt extrem de rafinate şi curate”, regizoarele fiind mai tot timpul în „te miri ce bocanci, cizme, pantaloni, pulovere”. Acest lucru „te înclină uşor-uşor spre masculinizare”.
Teoretic, putem vorbi despre egalitatea şi echitatea genurilor în societatea moldavă, dar în realitate, în majoritatea sferelor, lucrurile mai funcţionează după un principiu de patriarhat. „Totuşi, mă gândesc că trăim într-o lume a bărbaţilor. Suntem conduşi de bărbaţi şi uşor-uşor femeia poate să nu fie luată în serios. Mi se pare că un bărbat poate să profite de pe urma faptului că este bărbat, chiar dacă valoarea pe care o propune o femeie poate fi superioară. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar la noi mai există minţi încuiate”, opinează Nelly Cozaru.
Teatru – un mijloc de schimbare
Conducându-se de principiul că „teatrul trebuie să te bulverseze, să te răscolească, să te zguduie, să te contamineze, să te aţâţe, să te enerveze la urma urmei”, proiectele teatrale în care s-a implicat ca actriţă sau pe care le-a adus în faţa publicului în calitate de regizoare au mers în răspăr cu realitatea comodă, plină de prejudecăţi şi tabuuri, având un mare impact social. În anul 2000, când a pus în scenă, alături de Mihai Fusu, de Nicoleta Esinencu şi de alţii, spectacolul „A şaptea kafană”, această echipă de oameni a fost prima care a vorbit deschis despre traficul de fiinţe umane, despre robia sexuală. „Noi nu am cosmetizat problemele despre care am vorbit. Doar se zice că problema poate fi soluţionată cel puţin atunci când se vorbeşte despre problemă”, a ţinut să remarce Nelly Cozaru. Abia după aceea au început să se facă emisiuni despre aceste fenomene negative din societatea noastră, au început să se editeze cărţi cu poveştile femeilor traficate. „Producţia mea, «Monoloagele Vaginului», cred că tot de acolo îşi trage inspiraţia (spectacolul „A şaptea kafană” – n.a.) şi curajul de a vorbi despre lucruri tabu, de a deschide paranteze incomode pentru foarte multă lume şi chiar pentru sisteme întregi”, a mai adăugat regizoarea.
„Poţi să faci şi pipi pe scenă, dacă acest lucru e justificat”
S-a scris mult în presă, la acea vreme, despre „Monoloagele Vaginului”. Ba mai mult, spectacolul a trezit nemulţumiri din partea unui grup de credincioşi care au protestat pentru închiderea acestei producţii de teatru. După părerea regizoarei Nelly Cozaru, atât timp cât opera, dincolo de exibiţii şi sincerităţi de tot felul, are în background valoare artistică, „gurile celor care protestează pot fi uşor închise”. Distinsa doamnă Cozaru a amintit de principiul vechi al teatrului, că „în scenă poţi face orice, când acel orice este motivat, ba mai mult, când el devine necesar, fără el nu se poate”. „Teatrul este locul unde îţi este permis orice. Pedagogii noştri spuneau: „Poţi să faci şi pipi pe scenă, dacă acest lucru e justificat”, dar dacă tu pe o secundă ai pus la îndoială acel moment, înseamnă că... în tine vor zbura roşiile... vei fi huiduit. Pe mine anume asta m-a supărat, că cineva a luat prea în serios acel spectacol. Eu am încercat să susţin şi linia artistică, şi linia de umor, am încercat un pic şi să ne facem de cap, pentru a nu fi ridicoli, vorbind grav despre lucruri grave...”.
180
ULTIMA ORĂ // Securitatea energetică, STABILIZATĂ. R. Moldova iese din starea de urgență instituită în martie
15.04.2026
10:20
190
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
15.04.2026
09:19
274
146 de elevi din toată țara, la Olimpiada Republicană de Limba și literatura rusă găzduită de Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
14.04.2026
20:28
547
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
15:35
642
6.800 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de limba română din Programul național 2026-2028
14.04.2026
13:42
649
Alertă meteo cod galben de înghețuri pentru 15.04.2026
14.04.2026
11:46
721
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
13.04.2026
20:36
857
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
1246
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
12.04.2026
19:11
1181
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
1227
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
11.04.2026
20:49
1490
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
15.04.2026
10:57
47
Escroc condamnat la 7 ani de închisoare pentru vânzarea online a unor „tractoare” inexistente, cu un prejudiciu de peste 577 mii de lei
171
ULTIMA ORĂ // Securitatea energetică, STABILIZATĂ. R. Moldova iese din starea de urgență instituită în martie
15.04.2026
10:28
179
Bărbat din Drochia, judecat după ce și-a omorât concubina și i-a abandonat trupul la marginea satului
15.04.2026
10:20
183
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
15.04.2026
09:19
274
146 de elevi din toată țara, la Olimpiada Republicană de Limba și literatura rusă găzduită de Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
15.04.2026
08:44
327
Horoscopul zilei 15.04.2026
15.04.2026
01:17
499
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
508
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
660
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
539
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
540
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
547
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
18:53
513
Adobe repară o vulnerabilitate zero-day în Acrobat și Reader exploatată luni de hackeri
14.04.2026
18:35
569
Tesla lansează o aplicație FSD reproiectată, cu abonare rapidă și statistici detaliate despre utilizarea conducerii autonome
635
Colegiul Medicilor din România demontează panourile cu mesaje înșelătoare despre nașterea prin cezariană afișate în București
14.04.2026
17:47
625
Amazon cumpără Globalstar cu 11,57 miliarde de dolari pentru a-și întări afacerea de sateliți și a concura Starlink
14.04.2026
17:37
624
Războiul din Iran a îmbogățit Moscova: 19 miliarde de dolari a câștigat Rusia din exportul de petrol în luna martie
653
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
14.04.2026
16:47
613
Lucid Motors își numește noul CEO și primește peste 700 de milioane de dolari de la Uber și fondul saudit
14.04.2026
15:35
642
6.800 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de limba română din Programul național 2026-2028
14.04.2026
15:06
899
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
14.04.2026
14:25
612
15 aprilie 2026, zi de doliu național în memoria maestrului Gheorghe Urschi
14.04.2026
13:42
648
Alertă meteo cod galben de înghețuri pentru 15.04.2026
14.04.2026
11:46
720
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
860
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
Escroc condamnat la 7 ani de închisoare pentru vânzarea online a unor „tractoare” inexistente, cu un prejudiciu de peste 577 mii de lei
Bărbat din Drochia, judecat după ce și-a omorât concubina și i-a abandonat trupul la marginea satului
Franța sprijină modernizarea Poliției Naționale: proiecte comune pentru infrastructură, digitalizare și siguranță publică
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.06
1 RON
3.95
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














