Un fost prim-vicepremier îndeamnă Blocul „ACUM” să poarte discuții cu PD: „Ca să vedem cum va fi Moldova fără Plahotniuc, Plahotniuc trebuie numit PRIM-MINISTRU”
3218
Fostul prim-vicepremier, Nicolae Andronic, consideră că reprezentanții Blocului „ACUM” ar trebui să poarte negocieri cu Partidul Democrat (PD), deoarece și această formațiune a fost trimisă în Parlament de cetățeni.
„Eu nu sunt avocatul lui Plahotniuc, dar pentru a stopa lucrurile astea trebuie să te așezi la o masă și să semnezi un acord că totul devine transparent. Dar așa, să stai la o parte, numai să te cățăiești cu dânșii… Se înțelege că unii în continuare își fac mendrele. Dacă să vorbim personal de Plahotniuc, dacă el este răul cel mare, vreau să vă spun că în mediul businessului el are autoritate. Eu cred că și populația se va sătura de acest joc între Blocul „ACUM” și socialiști. Chiar dacă se va merge la alegeri anticipate, PD, prin această tăcere pe care o are astăzi, va câștiga încă mai multe mandate”, a declarat Andronic într-un interviu pentru Europa Liberă.
Sursa citată a mai adăugat că PD și Plahotniuc fac bine că păstrează această tăcere. „Și foarte bine face. Lasă-i să demonstreze acei care ar face un fel de dezoligarhizare a acestei țări. Este un scenariu prost și nu cred că se va realiza vreodată. Și chiar și cu oligarhul principal, chiar dacă ai un scenariu, trebuie să-l discuți, dar etapizat, în legi, fiindcă l-au ales cetățenii. Este foarte ridicol când se pretinde postul de președinte al Parlamentului, postul de prim-ministru... Nu există așa ceva în politică. „Dați-ne Guvern minoritar și gata, dacă nu, noi ne-am luat cordelele și ne-am dus acasă...””, a adăugat acesta, făcând referire la Blocul „ACUM”.
Andronic a fost întrebat cum înțelege Vladimir Plahotniuc interesul național și cum luptă pentru el. „Eu n-am vorbit cu d-lui la tema asta. În orice caz, uitați-vă la poziția ONU despre retragerea trupelor străine din Transnistria... A fost? Până acum n-a mai fost nimeni să pună așa de dur problema, altceva e că s-a stins într-o situație... Uitați-vă la această lege cu privire la minimalizarea efectelor televiziunilor străine și radiourilor în țara noastră. Nimeni până acum nu a încercat s-o facă și multe, multe alte lucruri, care arată poziția anume națională a PD și, volens-nolens, a lui Plahotniuc”.
Fostul prim-vicepremier a mai adăugat că până a vedea cum arată R. Moldova fără Plahotniuc, liderul PD trebuie să fie premier. „Ca să vedem cum va fi R. Moldova fără Plahotniuc, Plahotniuc trebuie numit prim-ministru. El trebuie să-și demonstreze plenipotențiar capacitățile. Ori să le demonstreze, ori să plece. Astfel vom afla care este interesul național al lui”, a conchis acesta.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















