Un angajat al Parlamentului și-a FALSIFICAT diploma de studii. Cu ce pedeapsă s-a ales
1829
Un fost șef de secție din cadrul Parlamentului R. Moldova va trebui să achite o amendă pentru folosirea documentelor oficiale false.
Potrivit procurorilor, inculpatul a falsificat o diplomă de studii superioare, eliberată în anul 1996 de Institutul Internațional de Management, Busines și Drept din or. Slaveansc, Ucraina. În baza respectivului document, în anul 2010 acesta a fost angajat în calitate de șef al Secției administrare a rețelei a Direcției generale administrative din cadrul Parlamentului R. Moldova, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2014, atunci când a fost stabilit faptul falsului, iar funcţionarul – eliberat din funcţie.
În februarie curent, magistrații de la Judecătoria Botanica l-au recunoscut vinovat de fals în acte publice, însă a fost eliberat de răspundere penală pe motivul intervenirii termenului prescripției tragerii la răspundere penală.
Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară.
Astfel, recent, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, sentința primei instanţe a fost casată, iar inculpatul - condamnat la amendă penală. La pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a luat în calcul argumentele procurorilor privind caracterul continuu al infracţiunii, ceea ce exlude scurgerea termenului de prescripţie.
Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















