ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
390
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a participat duminică la una dintre cele mai spectaculoase și exigente competiții acvatice din lume: traversarea înot a strâmtorii Bosfor, pe o distanță de 6,5 kilometri, între Asia și Europa. Șeful Cabinetului de miniștri a parcurs traseul intercontinental alături de fiul său, Aron, îndeplinindu-și o promisiune făcută la începutul acestui an.
Într-o postare publicată după încheierea maratonului acvatic, premierul a mărturisit că decizia de a intra în apă a fost luată cu mult înainte de a prelua conducerea Guvernului și s-a declarat mândru de performanța fiului său, care l-a devansat pe traseu.
„În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea. Fiul meu a fost mai rapid decât mine – și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l”, a scris Vasile Tofan.
Pe lângă dimensiunea personală, prim-ministrul a subliniat încărcătura simbolică a evenimentului de la Istanbul pentru parcursul Republicii Moldova:
„Cursa a pornit de pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european, exact în direcția în care merge și țara noastră. Revenim la Chișinău cu bateriile încărcate și cu inima plină. Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a adăugat șeful Executivului.
Tradiție intercontinentală la cea de-a 38-a ediție
Evenimentul desfășurat pe 23 august 2026 reprezintă cea de-a 38-a ediție a faimoasei competiții Bosphorus Cross-Continental Swim, organizată anual de Comitetul Olimpic Turc.
Recunoscută la nivel internațional drept una dintre cele mai spectaculoase curse de ape deschise, întrecerea a adunat la start peste 2.400 de înotători din mai mult de 50 de țări. Traseul pornește din localitatea Kanlıca (pe malul asiatic) și se încheie în Parcul Kuruçeşme Cemil Topuzlu (pe malul european). Pe durata celor câteva ore de concurs, autoritățile turce suspendă complet traficul maritim al vapoarelor și cargourilor prin strâmtoarea Bosfor.
21.08.2026
17:53
21.08.2026
16:29
21.08.2026
12:20
21.08.2026
11:13
21.08.2026
10:40
20.08.2026
15:44
20.08.2026
13:00
20.08.2026
12:08
19.08.2026
17:37
19.08.2026
15:42
23.08.2026
13:15
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
12:19
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”

















