DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
2655
Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a depus declarația de avere și interese personale, documentul fiind publicat pe portalul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Datele financiare arată că, înainte de a prelua conducerea Guvernului de la Chișinău, acesta obținea din sectorul privat venituri anuale impresionante, depășind suma de 600.000 de dolari doar din salarii și bonusuri.
Potrivit declarației depuse pentru anul 2025, principalele venituri salariale ale lui Vasile Tofan au fost generate de activitatea sa în cadrul fondului de investiții Horizon Capital. Acesta a încasat un salariu de 300.000 de dolari și un bonus de performanță în valoare de 317.680 de dolari.
La aceste sume se adaugă o remunerație de 768.768 de lei obținută pentru rolul de membru în Consiliul de Administrație al băncii maib.
Decizia sa de a prelua fotoliul de prim-ministru reprezintă, astfel, o schimbare radicală de carieră, Tofan renunțând la câștiguri din mediul corporativ privat de peste o jumătate de milion de dolari pe an pentru a intra în serviciul public.
În paralel cu veniturile salariale, declarația depusă la ANI include și alte surse considerabile de venit: 85.800 de dolari obținuți din darea în chirie a unor proprietăți deținute în Kiev, Ucraina.
De asemenea, acesta declară câștiguri suplimentare provenite din dividende și dobânzi bancare.
De menționat că salariul premierului R. Moldova este de aproximativ 20.200 - 20.400 de lei moldovenești net pe lună. Astfel, venitul salarial de bază al premierului încasat de la Cancelaria de Stat se ridică la circa 243.000 - 245.000 de lei MDL anual. În urma reformelor salariale anterioare (care au majorat lefele miniștrilor pentru a atrage experți fără a modifica grila pentru funcțiile supreme de demnitate publică), un ministru din Guvern câștigă lunar circa 50.000 de lei MDL, adică dublu față de prim-ministru.
03.09.2026
10:44
06.02.2020
12:40
16.11.2017
21:01
16.02.2017
16:30
21.01.2017
10:03
23.10.2016
11:29
16.09.2016
12:01
22.04.2016
18:00
04.01.2016
10:30
23.12.2015
17:26
30.09.2015
13:34
23.07.2015
10:33
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















