Stiri

Putin respinge „planul exotic” de pace al Kievului și amenință Ucraina cu un „răspuns adecvat” după atacurile asupra depozitelor Wildberries

Actualitate 22.08.2026 22:42 Vizualizări244
Putin respinge „planul exotic” de pace al Kievului și amenință Ucraina cu un „răspuns adecvat” după atacurile asupra depozitelor Wildberries

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că propunerile Kievului privind soluţionarea paşnică a conflictului sunt „exotice” şi inacceptabile pentru Rusia şi a ameninţat că Ucraina va primi un răspuns „adecvat”, deoarece ar fi deschis „cutia Pandorei” atunci când a început atacurile asupra obiectivelor civile de pe teritoriul rus, o referire la depozitele retailerului online Wildberries.

„Regimul de la Kiev încearcă să împiedice o evoluţie catastrofală a situaţiei. Iar tendinţele, după cum se pare, sunt vizibile. În acelaşi timp, propunerile care ne parvin au uneori, aş spune, un caracter exotic şi sunt inacceptabile”, a afirmat Vladimir Putin într-un interviu acordat propagandistului rus Pavel Zarubin.

El a susţinut că Rusia ar fi dispusă să discute despre pace, dar numai în condiţiile pe care le consideră conforme cu situaţia de pe front. „Suntem întotdeauna pregătiţi pentru un dialog despre pace, dar numai pe baza realităţilor de pe teren”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a refuzat să detalieze care sunt acele „propuneri exotice” venite de la Kiev. Potrivit lui, ar fi vorba despre „o sondare a direcţiilor unor posibile înţelegeri”, menţionând că astfel de idei „au fost formulate într-un fel sau altul şi înainte, dar acum, în această situaţie, sunt prezentate într-un mod propriu”, a spus el, sugerând că formatul acestor iniţiative s-a schimbat.

După cum a subliniat liderul rus, „este încă prematur să ne grăbim şi să vorbim despre ceea ce ar putea sta la baza unor posibile acorduri”. Putin a lăsat de înţeles că, în acest moment, nu vede condiţiile necesare pentru un compromis care să poată fi anunţat public.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat la 11 august că Ucraina a înaintat negociatorilor americani propuneri pentru un plan de încheiere a războiului cu Moscova, însă nu a oferit detalii despre conţinutul acestora. Anunţul lui Zelenski privind noile propuneri pentru negocierile de pace, care au stagnat în mare măsură după declanşarea conflictului cu Iranul, apare în contextul unor semnale venite atât din Rusia, cât şi din Ucraina, potrivit cărora negociatorii americani ar urma să efectueze în curând o vizită în cele două ţări. Negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner au fost ultima dată la Moscova în ianuarie anul trecut şi nu au ajuns încă la Kiev.

În discuţia cu Zarubin, Putin a mai acuzat Kievul că a deschis „cutia Pandorei” atunci când a început atacurile asupra obiectivelor civile din Rusia şi, ca urmare, ar primi acum un răspuns. „Vreţi să ne perturbaţi logistica? Putem adresa această problemă adversarului. Ei bine, măsurile corespunzătoare nu vor întârzia să apară. Iată. În acelaşi timp, acţiunile armatei ruse sunt, desigur, mult mai precise şi mult mai distrugătoare”, a declarat ameninţător liderul rus, sugerând că Moscova va continua loviturile de represalii.

În opinia sa, adversarul încearcă să-i intimideze pe ruşi şi să saboteze alegerile din septembrie, însă aceste eforturi ale regimului de la Kiev ar fi sortite eşecului. Rusia vede în aceste acţiuni o escaladare din partea Ucrainei, alimentată de calcule de PR şi ambiţii politice. Ca răspuns, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse au intensificat atacurile asupra întreprinderilor din sectorul industrial de apărare al Ucrainei, a explicat Putin, subliniind că această linie de acţiune va continua pe termen nedefinit.

Stiri relevante
Horoscopul zilei 22.08.2026 22.08.2026 13:28 781 Horoscopul zilei 22.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 22.08.2026 22.08.2026 13:28 781 Horoscopul zilei 22.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri