REFORMĂ // Noua lege a salarizării intră în vigoare la 1 ianuarie 2027. Fondul de salarizare va depăși 38 de miliarde de lei, iar sporurile și premiile unice vor fi plafonate. Ce lefuri vor avea bugetarii
1303
Guvernul va adopta în luna octombrie noua lege a salarizării în sectorul bugetar, iar aplicarea acesteia va începe la 1 ianuarie 2027. Anunțul a fost făcut astăzi de prim-ministrul Vasile Tofan, care a prezentat principalele modificări structurale ale reformei și a adresat scuze publice cetățenilor pentru întârzierea procesului.
Fondul total de salarizare planificat pentru anul 2027 va depăși 38 de miliarde de lei, înregistrând o creștere de peste 5 miliarde de lei față de perioada precedentă.
„Înțelegem supărarea oamenilor față de ritmul de realizare a acestei legi și neîncrederea că aceste majorări se vor întâmpla. Legea trebuia făcută în septembrie, însă nu s-a reușit. În numele Guvernului, îmi cer scuze că nu am putut onora promisiunea de a crește salariile din toamnă și vă garantez că din 1 ianuarie 2027 noua lege va intra în vigoare”, a declarat premierul Vasile Tofan.
![]()
Principalele schimbări din noua lege a salarizării:
- Salariul de bază majorat: Va include majoritatea sporurilor și va reprezenta cel puțin 70% din remunerare, în timp ce partea variabilă va fi de maximum 30%.
- Reducerea prăpastiei dintre venituri: Raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sectorul bugetar scade de la 1:15 la 1:10,5. Astfel, salariile mici vor crește într-un ritm mai rapid pentru a proteja angajații cu venituri reduse.
- Reformarea sporului de performanță: Acesta nu va mai fi acordat automat, ci va deveni o motivare reală, plafonată la maximum 4% din salariul de bază.
- Limitarea premiilor unice: Fondul destinat premiilor unice este redus de la 5% la maximum 2% din fondul anual al salariilor de bază, accentul fiind pus pe creșterea salariului fix.
- Simplificarea sistemului: Numărul valorilor de referință va fi redus treptat: de la 10 (în 2026) la 6 în 2027 și la 4 până în 2032, măsură ce va asigura transparență și echitate.
Șeful Executivului a subliniat că reforma este una complexă și își propune să rezolve problemele structurale din sistem, oferind predictibilitate și majorări salariale pe termen lung pentru toți bugetarii.
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:28
16.10.2026
14:31
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:29
16.10.2026
09:30
15.10.2026
17:53
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă


























