Un deputat socialist ar putea rămâne FĂRĂ imunitate: Procurorul general interimar a trimis o solicitare în Parlament
2747
Deputatul Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor, Radu Mudreac, ar putea rămâne fără imunitate parlamentară.
Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a expediat o solicitare în Parlament, cerând acordul deputaților de a-l reține, aresta, percheziționa și de a-l trimite în judecată pe Mudreac.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a citit de la tribună solicitarea procurorului general interimar, a declarat că Radu Mudreac este bănuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Urmărirea penală pe numele deputatului a fost pornită miercuri, pe 20 aprilie curent.
„La data de 20.04.2022, prin Ordonanța procurorului general interimar, a fost începută urmărirea penală în cauza penală în privința deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Mudreac, precum și a altor persoane pe faptul existenței bănuielii rezonabile despre comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 243, alineatul 3, litera „b” din Codul penal. Astfel, se solicită ridicarea imunității parlamentare deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Mudreac, încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, aplicării măsurii preventive – arestare preventivă și/sau arestare la domiciliu, percheziției și trimiterii cu rechizitoriu în judecată a deputatului”, a declarat spicherul.
Vicepreședintele socialist al Parlamentului, Vlad Batrîncea, a solicitat imediat o pauză de 30 de minute și a învinuit „gruparea de la procuratură” că ar face jocuri politice, deși opoziția ar menține acum „pacea” în R. Moldova și ar acorda „ajutor refugiaților ucraineni”.
„Ceea ce face azi gruparea din procuratură, într-o bună zi va fi calificat și catalogat ca jocuri politice. Ați venit azi în situație de urgență, când menținem pace, primim refugiații și facem tot posibilul ca R. Moldova să mențină stabilitate, ați venit să destabilizați situația din R. Moldova. Propunem pauză de jumătate de oră pentru consultări vizavi de acest show. Stimați cetățeni, nu veți afla azi de furtul miliardului și alte fărădelegi, veți vedea încă un show care se va finaliza cu nimic”, a declarat Vlad Batrîncea.
Menționăm că infracțiunea care îi este incriminată socialistului Mudreac se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani și cu o amendă de până la 800 000 de lei, aplicată persoanei juridice, sau cu lichidarea persoanei juridice.
Ședința de astăzi a Parlamentului a fost întreruptă pentru 30 de minute, timp în care Comisia juridică, pentru numiri și imunități urmează să se expună asupra solicitării procurorului general interimar, Dumitru Robu.
Amintim că, la mijlocul lunii martie curent, Autoritatea Națională de Integritate a constatat o diferență de peste 4,52 de milioane de lei între veniturile obținute și cheltuielile familiei Mudreac în parioada anilor 2014 - 2016. Mai exact, în anul 2015, Radu Mudreac a depus, prin procură, pe conturile unei companii administrate de soția sa, Maia, suma de 4,7 milioane de lei. Explicațiile deputatului cu privire la proveniența banilor nu au convins inspectorii de integritate care au sesizat Procuratura Generală.
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















