Ucraina SCHIMBĂ condițiile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii din R. Moldova: Ce trebuie să prezentați OBLIGATORIU la frontieră
3087
Începând de joi, 13 august, cetățenii R. Moldova trebuie să prezinte obligatoriu la frontiera moldo-ucraineană polița de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea COVID-19.
Polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Republica Moldova înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina, sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
Ambasada Republicii Moldova în Ucraina anunță că printre noile condiții de călătorie în Ucraina, actualizate astăzi, se numără și prezentarea la punctele de trecere a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) efectuat în laboratoarele din Republica Moldova nu mai târziu de 48 ore de la data traversării frontierei, într-o limbă de circulație internațională, preferabil în limba rusă sau engleză.
Astfel, începând de astăzi, cetățenii R. Moldova nu vor mai fi obligați să stea izolați la domiciliu sau în carantină atunci când merg în Ucraina, dacă prezintă acest test anti-COVID.
Cei care nu vor prezenta la punctele de trecere rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) vor fi obligați să se izoleze la domiciliu (la rude, prieteni, spații arendate) sau să fie plasați în carantină (spații de observație) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.
Cetățenii Republicii Moldova, aflându-se în izolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, pot efectua testul la COVID-19 (prin metoda PCR) la laboratoarele medicale ucrainene, în decurs de 48 ore de la data traversării hotarului.
Ambasada mai informează că tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului COVID-19.
Autoritățile ucrainene au extins perioada de carantină până la 31 august 2020, cu respectarea tuturor normelor în vigoare - purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice și la serviciu, menținerea distanței sociale și respectarea altor măsuri de protecție individuală.
În cazul apariției unor situații problematice, cetățenii R. Moldova pot apela la serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la +380-44-521-22-79 sau email: kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale, se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv pe WhatsApp și Viber).
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















