DOC // Stoianoglo, tot mai aproape de a fi DEMIS: CSP a dat undă verde ANCHETĂRII procurorului general, acuzat de CORUPERE pasivă și abuz în serviciu. Cine e procurorul care poate să-l ducă pe șeful PG pe banca acuzaților
3117
UPDATE // Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a admis sesizarea deputatului Lilian Carp, care a solicitat investigarea presuuselor acțiuni ilegale comise de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.
Astfel, cu votul majorității membrilor CSP, procurorul Victor Furtună de la Procuratura Anticorupție urmează să stabilească dacă Stoianoglo ar fi facilitat adoptarea unor modificări ale unei legi atunci când era deputat și președinte de comisie parlamentară, care au permis spălarea a miliarde de dolari prin intermediul băncilor moldovenești.
Președinta CSP, Angela Moruzoc, a ținut să sublinieze că au fost și opinii separate, care vor fi făcute publice pe site-ul instituției.
„Hotărârea CSP de astăzi poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile”, a conchis Motuzoc.

UPDATE // La ședința de astăzi a CSP se discută cu ton ridicat, iar principalii protagoniști sunt președinta Consiliului, Angela Motuzoc, și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Să toarne gaz pe foc a venit și procurorul general, Alexandr Stoianoglo, care a amenințat membrii CSM, dacă vor lua vreo decizie împotriva sa.
Detalii AICI.
UPDATE // Președinta CSP, Angela Motuzoc, a propus să fie invitat procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în ședința de astăzi.
„Domnule Carp, dvs. spuneți că sesizarea a fost scrisă de dvs. și asistentul dvs. Dar eu am studiat sesizarea și este exact ca cea depusă anterior de doamna Inga Grigoriu. Sunt aceleași greșeli gramaticale, mă scuzați. Eu propun să fie invitat la ședință procurorul general”, a menționat Motuzoc.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, crede că nu e cazul să fie invitat Stoianoglo, deoarece CSP „nu judecă pe nimeni”.
„Noi trebuie să desemnăm un procuror care să investigheze chestiunile din sesizarea depusă de domnul Carp”, a punctat Litvinenco.
UPDATE // Deputatul Lilian Carp solicită CSP să numească un procuror, care să investigheze presupusa implicare a lui Stoianoglo în facilitarea „Laundromatului”.
„El a semnat acel amendament cu bună știință. Persoana care semnează poartă responsabilitatea”, a argumentat Carp.
UPDATE // Deputatul Carp a venit la ședința CSP. Acesta a prezentat material probatoriu care, în opinia sa, demonstrează că Alexandr Stoianoglo ar fi facilitat adoptarea unor modificări ale unei legi, care au permis spălarea a miliarde de dolari prin intermediul băncilor moldovenești.
Membrii CSP și-au luat o pauză pentru a studia materialele prezentate de denunțătorul Lilian Carp.
UPDATE // Membrul CSP, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a prezentat sesizarea lui Lilian Carp, însă unii membri ai Consiliului au solicitat prezenta fizică a deputatului la ședința de astăzi.
Litvinenco a precizat că Lilian Carp poate fi prezent în cel mult zece minute.
Astfel, a fost luată o pauză de zece minute, pentru ca Lilian Carp să ajungă la ședința CSP.
Știrea inițială
Președinta Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Angela Motuzoc, care ieri a fost acuzată de obstrucționarea examinarii sesizării președintelui Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Lilian Carp, privind pretinsele acțiuni ilegale comise de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a recidivat. Aceasta i-a cerut lui Dorel Musteață dovada că este președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), calitate care îi permite să participe la ședințele CSP.
În acest sens, Angela Motuzoc a propus ca membrii CSP să voteze dacă Dorel Musteață are dreptul să participe la ședința de astăzi, unde se examinează denunțul penal al lui Carp împotriva lui Stoianoglo.
„Este o situație nostimă. Domnul Musteață este admis la ședință. Dacă doriți, atunci puneți la vot excluderea lui de la ședința de astăzi. Există o hotărâre a CSM care produce efecte juridice, iar acum ne cereți acceptarea domnului Mustață la ședința CSP. La CSM domnul Musteață e președinte interimar legal, iar la CSP – nu”, a spus ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Citește și: Procurorul GENERAL, acuzat de CORUPERE pasivă și abuz în serviciu. Acțiunile sale ar fi facilitat spălarea a MILIARDE de dolari prin sistemul bancar. Denunțul PENAL a ajuns pe masa membrilor CSP
O altă membră a CSP, Inga Furtuna, a propus să fie suspendată calitatea de membru CSP a lui Dorel Musteață, cel puțin pentru ședința de astăzi.
De partea cealaltă, Dorel Musteață i-a cerut președintei CSP să pună la vot, dacă insistă, excluderea sa și nu admiterea. „Dvs. m-ați admis la ședința trecută, iar acum mi-ați trimis ordinea de zi a ședinței de astăzi… Acum spuneți că nu pot să particip. Am hotărârea din 2019, care este în vigoare și legală. Dacă nu o recunoașteți vă privește”, a precizat Musteață.
În cele din urmă Motuzoc a pus la vot admiterea lui Dorel Musteață la ședință și excluderea de la ședință. Propunerea nu a acumulat numărul necesar de voturi, astfel că Musteață a rămas la ședință.
28.02.2025
15:13
3668
Dosarul „Laundromat” NU este MACULATURĂ, așa cum afirma ex-procurorul general Stoianoglo. Un fost JUDECĂTOR a fost recunoscut vinovat pentru legiferarea spălării a 1,2 MILIARDE de dolari, însă a scăpat basma curată
24.02.2025
14:43
2476
Fugarul Platon este așteptat cu martorii săi în fața instanței de judecată: „Având intenția de a sustrage mijloace financiare de la BEM, Platon a săvârșit infracțiunea de escrocherie și infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari”
21.02.2025
11:30
3180
VIDEO // Capăt de drum pentru cariera politică a lui Stoianoglo? Fostul procuror general ar fi făcut „demersuri umanitare” pentru eliberarea unor TRAFICANȚI și ar fi vrut s-o aducă acasă din Rusia și să o ELIBEREZE pe sora lui Platon
17.02.2025
11:28
4017
„Proeuropeanul” Stoianoglo ignoră cele 80 de MILIOANE de euro obținute de Chișinău pentru a scoate Transnistia din întuneric și acuză guvernarea că ar „suci mâinile” Tiraspolului: Soluția nu e șantajul, blocada sau oprirea gazului și electricității
03.02.2025
14:14
5455
„Proeuropeanul” Stoianoglo nu iartă DIASPORA occidentală pentru votul de la prezidențiale? Fondatorul Blocului „Alternativa” îi vrea la vot doar pe cei care se înregistra prealabil: „Tot ce se întâmplă aici trebuie să-i determine să gândească altfel”
31.01.2025
15:15
3775
Reacția lui Dodon, după ce a fost ABANDONAT de Ceban, Chicu, Stoianoglo și Tkaciuk: „La toamnă, la alegeri, să numărăm efectele deciziilor și acțiunilor noastre”
13.01.2025
14:27
5054
Perdantul Stoianoglo critică partidele și ANUNȚĂ ceva „ce nu s-a mai făcut până acum” în R. Moldova
10.01.2025
12:52
5193
Stoianoglo își asumă rolul de LIDER al opoziției: „În fața noastră e o guvernare fără lesă și fără BOTNIȚĂ. Voi conduce cetățenii moldoveni spre o victorie pe care o merită”
26.12.2024
15:57
5519
Stoianoglo, considerat candidatul ascuns al Kremlinului la prezidențiale, îl dă la o parte pe socialistul Dodon și inițiază un „DIALOG larg” cu forțele de opoziție, pentru a prelua PUTEREA în R. Moldova după alegerile parlamentare
29.10.2024
16:59
3721
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
17.06.2026
20:40
249
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
325
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
325
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
414
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
457
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
411
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
471
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
533
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
485
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
381
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
496
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
442
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
604
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
508
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
536
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
488
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
678
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
634
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
803
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
875
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
959
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
944
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
870
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1275
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1228
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














