Stiri
Stoianoglo nu vede nicio problemă că Platon a PĂRĂSIT de urgenţă R. Moldova şi ar putea să se eschiveze de orice răspundere în dosarele în care figurează
Actualitate
19.07.2021
10:25
5027
5027
Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a părăsit de urgenţă R. Moldova, deşi figurează în câteva dosare instrumentate de procurori. Deputatul Sergiu Litvinenco consideră "o bătaie de joc" faptul că Platon a fost lăsat de procurori să plece din republică. De partea cealaltă, Procuratura Generală nu vede nicio problemă că Platon a plecat.
"Este o bătaie de joc că Platon a fost lăsat să părăsească liber R. Moldova. Or, din câte se știe, acesta figurează în mai multe dosare penale gestionate de procurori, astfel încât cel puțin o interdicție de a părăsi țara era obligatorie. Nu știu ce explicații va găsi și de această dată procurorul general, dar sunt aproape sigur că așa ceva nu se putea face fără acceptul lui. Dar persoane care le permit pușcăriabililor de calibru mondial să fugă nestingherit din țară nu pot a priori să reformeze justiția și să lupte cu corupția. Adică nu pot face dreptate așa cum a cerut poporul R. Moldova în cadrul scrutinului din 11 iulie 2021", a menţionat Litvinenco.
Procuratura Generală consideră că Platon nu ar avea motive să se eschiveze de la răspunderea penală în dosarele în care figurează.
"Desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon. Prin urmare, Procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze. Actualmente, nu există vreo lucrare pendinte în care se impunea necesitatea aplicării față de cetățeanul Platon a vreunei măsuri preventive.
Respectiv, în funcție de comportamentul numitului în cadrul procedurilor în curs de desfășurare, Procuratura va reacționa și va propune luarea măsurilor, reieșind din cerințele Legii de procedură penală, inclusiv aplicarea măsurilor privative, după caz", explică instituţia condusă de Alexandr Stoianoglo.
De asemenea, Procuratura Genrală precizează că doar procurorul de caz este unica figură procesuală care decide, în limitele dreptului discreționar de care dispune, asupra necesității aplicării sau neaplicării măsurii preventive în privința figuranților din procedurile pe care le au în gestiune.
"Concomitent, Procuratura Generală respinge insinuările deputatului Litvinenco, care-l acuză pe procurorul general că ar fi ”încuviințat” plecarea cetățeanului Platon și-i recomandă să trateze cu atenție și responsabilitate asemenea învinuiri, lipsite de temei", conchide sursa citată.

Stiri relevante
06.11.2026
17:46
59
Fracțiunile parlamentare au discutat reforma administrației publice locale
06.11.2026
17:41
127
Raportul de extindere 2026 și progresele Republicii Moldova spre UE, analizate de Consiliul de Experți
06.11.2026
17:22
182
Alegerile din SUA slăbesc poziția lui Trump în Congres, dar îi lasă mână liberă în politica externă
06.11.2026
17:18
186
Acțiunile din sectorul inteligenței artificiale revin după pierderi de trilioane de dolari
06.11.2026
16:56
269
Sky și RTE, vizate de amenințări la adresa securității, pe fondul alertelor din Europa
06.11.2026
16:27
293
CNS a aprobat șase direcții pentru consolidarea securității cibernetice
06.11.2026
15:51
312
Consiliul de etică cere DGETS să suspende concursul pentru șefia Liceului „Academia Copiilor”
06.11.2026
15:23
357
Atacul cibernetic asupra sistemului guvernamental a expus datele a circa 450.000 de cetățeni
06.11.2026
15:17
360
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
06.11.2026
15:01
347
Nordul țării primește investiții de 145,5 milioane de lei, iar Casa Bodescu este restaurată
06.11.2026
14:39
375
Șase universități participă la a doua sesiune de formare în leadership strategic
06.11.2026
14:29
394
Vladimir Bolea participă la Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
Top stiri
06.11.2026
16:56
186
Sky și RTE, vizate de amenințări la adresa securității, pe fondul alertelor din Europa
06.11.2026
16:27
235
CNS a aprobat șase direcții pentru consolidarea securității cibernetice
06.11.2026
15:51
291
Consiliul de etică cere DGETS să suspende concursul pentru șefia Liceului „Academia Copiilor”
06.11.2026
15:23
327
Atacul cibernetic asupra sistemului guvernamental a expus datele a circa 450.000 de cetățeni
06.11.2026
15:17
341
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
06.11.2026
15:01
329
Nordul țării primește investiții de 145,5 milioane de lei, iar Casa Bodescu este restaurată
06.11.2026
14:39
359
Șase universități participă la a doua sesiune de formare în leadership strategic
06.11.2026
14:29
378
Vladimir Bolea participă la Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord
06.11.2026
14:02
0
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
06.11.2026
13:57
547
Chișinăul anunță restricții pentru Krasnoselski, inclusiv interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani
06.11.2026
13:46
385
MEC propune mai multă practică și mentorat în formarea viitorilor profesori
06.11.2026
13:43
373
Polițiștii i-au informat pe locuitorii din Măgdăcești despre fraudele online
06.11.2026
13:13
465
Șofranul, cel mai scump condiment din lume, este în criză în Kashmir
06.11.2026
12:51
447
Zelenski: Ucraina trebuie să se adapteze noii politici din SUA și să asigure rachete Patriot
06.11.2026
12:47
452
Musk sugerează că producția Cybertruck la fabrica din Texas se apropie de final
06.11.2026
12:20
543
Horoscopul zilei 06.11.2026
06.11.2026
12:11
403
22 de instituții de învățământ vor primi sprijin pentru incluziunea copiilor romi
06.11.2026
11:12
441
Republica Moldova va negocia 28 de milioane de euro în plus pentru infrastructura deșeurilor
06.11.2026
11:06
534
Rusia intensifică sprijinul militar pentru Iran printr-un acord privind lansatoare de rachete
06.11.2026
10:54
456
Alertă cu bombă la Primăria Chișinău, infirmată de poliție
06.11.2026
09:26
817
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
06.11.2026
08:24
525
Nemulțumirea față de centrele de date a influențat rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului?
06.11.2026
08:20
552
Inteligența artificială va ajuta testele oftalmologice să detecteze diabetul
06.11.2026
07:20
721
Herzog, șocat de anunțul lui Trump privind oprirea ajutorului pentru Israel
06.11.2026
03:53
728
Atacurile asupra congelatoarelor afectează și depozitarea sângelui în Franța, iar autorii rămân necunoscuți
06.11.2026
02:31
746
Piesele de motor care sfidează legile universului
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri