Peste 5 000 de pușcăriași din R. Moldova ar putea ieși la LIBERTATE, profitând de mecanismul de reducere a pedepsei pentru condițiile inumane de detenție: Guvernul impune MORATORIU. „Pericol pentru securitatea statului”
3183
Mecanismul prin care instanţele de judecată decideau reducerea pedepsei condamnaților deţinuți în condiţii precare a fost suspendat.
Potrivit unui proiect de lege aprobat astăzi de Guvern, moratoriul a fost instituit până la 1 septembrie 2020, timp în care autoritățile vor analiza situația și vor elabora un proiect de lege privind perfecţionarea mecanismului compensator.
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat la ședința Executivului că situația a devenit alarmantă, în condițiile în care, din cei 6 700 de deținuți, câți sunt astăzi în R. Moldova, peste 5 300 au depus cereri de reducere a pedepselor în baza acestui mecanism, iar peste 1 500 dintre aceștia au și beneficiat deja.
„Ies la libertate persoane care reprezintă pericol pentru securitatea statului”, a declarat Nagacevschi.
Mențonăm că Parlamentul a modificat încă în anul 2017 Codul de procedură penală, instituind un instrument de reducere a pedepsei penale odată cu pronunţarea sentinţei de condamnare, dacă persoana plasată în arest preventiv a fost deţinută în condiţii precare de detenţie, invocând condmanările de la CtEDO pentru condițiile inumane de detenție din R. Moldova, însă acesta a devenit funcţional începând cu 1 ianuarie 2019.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















