Stiri

Maia Sandu, reacție la criticile Tiraspolului vizavi de decizia Chișinăului de a depune cerere de aderare la UE: "De ce nu renunță la Acordul de liber schimb cu UE, dacă nu le place viitorul european al R. Moldova?"

Actualitate 07.03.2022 22:05 Vizualizări5976
Maia Sandu, reacție la criticile Tiraspolului vizavi de decizia Chișinăului de a depune cerere de aderare la UE:

Președinta Maia Sandu le răspunde reprezentanților regimului separatist de la Tiraspol, care au criticat decizia Chișinăului de a depune cerere de aderare la UE și au cerut recunoașterea internațională a Transnistriei.

Potrivit Maiei Sandu, reacția celor de la Tiraspol este neclară și plină de contradicții.

"Ei spun că nu-și doresc să facă parte din componența R. Moldova, dar au pretenții față de planurile de viitor ale R. Moldova. Aceste declarații le-am văzut și anterior. Respectiv, nu este o noutate. Este o declarație pe care au scos-o de la naftalină și au transmis-o din nou... Este o contradicție în logica lor. Nu este un lucru serios. Să-i întrebăm de ce nu renunță la Acordul de liber schimb cu UE, dacă nu le place viitorul european al R.Moldova?”, a declarat Maia Sandu în această seară, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.

Șefa statului i-a amintit lui Vadim Krasnoselski că grație Chișinăului regiunea transnistreană beneficiază de regimul de liber schimb cu UE și multe din exporturile din regiunea transnistreană merg pe piețele europene.

„Colaborarea cu UE este acum mai serioasă decât cu Rusia”, a punctat Maia Sandu.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 25.10.2026 25.10.2026 12:42 886 Horoscopul zilei 25.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri