Mai mulți cetățeni ai R. Moldova urmează să fie EVACUAȚI din Fâșia Gaza, unde au loc schimburi de focuri
2726
Celula de criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a pus la punct, împreună cu instituțiile naționale abilitate, ambasadele R. Moldova la Tel Aviv, Ankara, Kiev și consulatul de la Odesa, detaliile unei operațiuni de repatriere a 13 cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Rafah, către Republica Arabă Egipt.
Potrivit MAEIE, cetățenilor moldoveni evacuați le-au fost asigurate mijloacele de transport până la Cairo, asigurările medicale, alimente, precum şi produse de strictă necesitate în cooperare cu Ambasada Ucrainei în Republica Arabă Egipt.
Pe traseul Rafah – Cairo, securitatea transportului cetățenilor R. Moldova și ai Ucrainei a fost asigurată cu sprijinul autorităților egiptene.
Diplomația R. Moldova a întreprins demersurile care se impuneau pentru emiterea, în regim de urgenţă, a titlurilor de călătorie, efectuarea testelor PCR, necesare cetățenilor R. Moldova, pentru intrarea acestora în Egipt, respectiv continuarea deplasării cu o aeronavă specială pusă la dispoziție de către Guvernul Ucrainei.
Celula de criză a MAEIE a administrat inițial o listă de 31 de persoane, care au dorit să revină în R. Moldova, fiind alocate din Fondul de Intervenție 150 de mii de lei pentru misiunea de evacuare. Un proiect în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței din 19 mai a Guvernului R. Moldova.
Sosirea grupului de cetățeni este prevăzută pe data de 27 mai la bordul unui autocar pus la dispoziție de guvern pe ruta Kiev – Chișinău.
Șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, a adresat omologului său ucrainean, Dmytro Kuleba, mulțumiri din partea autorităților de la Chișinău pentru asistența acordată de statul vecin în procedura de repatriere a moldovenilor din Fâșia Gaza.
Ambasada R. Moldova de la Tel Aviv menţine un dialog permanent cu cetățenii care nu au dorit să părăsească Fâșia Gaza în cadrul acestei operațiuni. În acest sens, MAEIE recomandă cetăţenilor din zonă, care nu și-au înregistrat încă prezența, să contacteze misiunea diplomatică pentru a transmite propriile coordonate, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa autorităților.
28.02.2026
17:34
253
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
229
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
28.02.2026
17:25
219
China se distanțează în cursa globală a roboților umanoizi: viteză de inovare, producție de masă și sprijin de stat
215
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
329
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
394
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
607
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
450
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
500
Horoscopul zilei 28.02.2026
643
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
28.02.2026
17:34
0
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
2
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
28.02.2026
17:25
70
China se distanțează în cursa globală a roboților umanoizi: viteză de inovare, producție de masă și sprijin de stat
112
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
287
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
353
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
554
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
434
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
489
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
641
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
644
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
657
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
717
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
704
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
724
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
819
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
739
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
703
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
688
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
733
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
773
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
851
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
701
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
779
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
824
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
China se distanțează în cursa globală a roboților umanoizi: viteză de inovare, producție de masă și sprijin de stat
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














