Stiri

„Leancă va avea ultimul cuvânt în ce privește viitorii miniștri”

Important 14.05.2013 17:04 Vizualizări948
„Leancă va avea ultimul cuvânt în ce privește viitorii miniștri”
Biroul Executiv al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a decis, acum câteva clipe, ca actualul premier interimar, Iurie Leancă, să fie propus pentru funcția de premier.

„PLDM va participa în continuare la procesul de negocieri pentru constituirea unei majorităţi parlamentare, în vederea învestirii unui Guvern care să continue procesul de europenizare a Republicii Moldova. În acest proces, PLDM va purta discuţii cu Partidul Democrat, deputaţii din fracţiunea majoritară a Partidului Liberal şi deputaţii neafiliaţi. În acelaşi timp, PLDM nu va negocia cu PCRM şi cu grupul Ghimpu”, a menționat liderul PLDM, Vlad Filat.

Potrivit PLDM, procesul de negocieri va începe din momentul în care candidatul va fi desemnat de către preşedinte ţării, Nicolae Timofti. „Este absolut necesar ca acest proces să fie unul public, pentru ca cetăţenii să cunoască detaliile negocierilor”, a spus Filat.

Pentru a învesti un guvern funcţional, PLDM va insista ca premierul desemnat să aibă decizia finală asupra componenţei nominale a Cabinetului de Miniştri, urmând ca reprezentanţii partidelor, nominalizaţi la funcţia de miniştri, să fie acceptaţi sau nu de către prim-ministru. „E ușor să delegi unii oameni, dar acești funcționari trebuie să fie compatibili cu premierul. Premierul desemnat, Iurie Leancă, va avea ultimul cuvânt în privința viitorilor miniștri”, a spus fostul premier.

De asemenea, Vlad Filat este de părere că negocierile pentru învestirea noului Guvern vor scoate în vileag interesele partidelor care vor participa la acest proces. „Se va vedea cine pune interesele de partid mai presus decât cele de interes național. Noi nu vom mai accepta să fim șantajați în acest proces de negocieri”, a punctat președintele PLDM.

La rândul său, premierul interimar Iurie Leancă a spus că e o onoare pentru el faptul că a fost desemnat de PLDM pentru această funcție, dar în același timp și o mare responsabilitate. „Este o mare responsabilitate pentru mine faptul că am fost desemnat de PLDM, mai ales dacă ținem cont de complexitatea problemelor care stau în fața Guvernului și miza pe care o avem în fața noastră. Am inițiat mai multe reforme necesare, dar acum avem nevoie de stabilitate pentru ca oamenii să vadă și să simtă beneficiile acestora. Sper că cei din PD și partenerii de dialog vor răspunde cu aceeași monedă - responsabilitate și maturitate”, a spus Leancă.

„E mult mai simplu să fii ministru de Externe, dar miza e foarte mare și trebuie să continuăm reformele”, a punctat premierul interimar.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri