Igor Dodon, prezent la PRIMA ȘEDINȚĂ a Guvernului Ion Chicu. Foaia de PARCURS înaintată miniștrilor și noi ÎNȚEPĂTURI pentru Maia Sandu
3568
Facebook Președintele Igor Dodon a participat la prima ședință a noului Cabinet de miniștri, în frunte cu fostul său consilier, Ion Chicu. Această ședință a fost cu ușile închise, dar președintele Dodon a prezentat anumite detalii de la discuția cu miniștrii.
„Am reiterat faptul că acest Guvern este primul din ultimii 20 de ani, care a fost votat fără a fi creată o majoritate parlamentară și votat cu un număr-record de deputați după anul 2001. Nu este creată o majoritate politică, dar este o platformă parlamentară social-economică.
Am propus o foaie de parcurs și i-am rugat pe miniștri să o examineze și să vină cât mai rapid cu unele propuneri concrete. Sunt câteva subiecte care trebuie urgent discutate și pe care propun să le abordăm săptămâna viitoare la ședința Consiliului Suprem de Securitate: reforma justiției, pregătirile de sezonul rece al anului și livrarea gazelor, situația privind securitatea cetățenilor și criminalitatea”, a menționat președintele într-o postare pe Facebook.
Șeful statului a ținut să-i transmită și un mesaj de la distanță fostei sale partenere de coaliție, ex-premierul Maia Sandu.
„Oamenii așteaptă rezultate, din care considerent atenția Guvernului și a miniștrilor trebuie să fie îndreptată către cetățeni. R. Moldova nu reprezintă rețele de socializare și Facebook. Miniștrii trebuie să meargă să discute cu cetățenii cel puțin o dată în săptămână”, a adăugat Igor Dodon.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol

















