Stiri
Deputatul democrat Valeriu Gumă a fost condamnat definitiv, astăzi, la doi ani de închisoare cu executare, de către judecătorii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) din România, care au respins recursurile în dosarul de corupţie al acestuia.
Instanța a respins ca nefondate atât recursul făcut de procurorii anticorupţie, cât şi pe cel al deputatului împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, anunță Mediafax.
Astfel, Guma are de executat doi ani de închisoare pentru faptele de corupţie pentru care a fost judecat. Decizia ICCJ este definitivă, astfel că Guma urmează să fie încarcerat.
Guma este acuzat că a încercat, prin complici, mituirea directorului general al Direcţiei Juridice din AVAS pentru menţinerea privatizării unei firme unde era acţionar.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis astfel schimbarea condamnării primite de Valeriu Guma în 3 noiembrie 2011 din pedeapsă cu suspendare în doi ani de închisoare cu executare.
Deputatul moldovean Valeriu Guma a fost deferit justiţiei la 2 iulie 2008, fiind acuzat că l-a mituit pe directorul general al Direcţiei Juridice din AVAS, pentru a-i determina pe funcţionari să aprobe o convenţie de menţinere în vigoare a contractului de privatizare la o firmă la care era acţionar.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în cursul verii anului 2006, în urma unor negocieri purtate în mod direct sau prin intermediul altor persoane, Guma a promis anumite sume de bani, iar la 11 septembrie 2006, prin intermediul Ludmilei Buzu (sora acestuia - n.r.), i-a dat 20 000 de dolari lui Alexandru Mândruţ, în acea perioadă consilier al vicepreşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), "care avea influenţă sau lăsa să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul aceleiaşi instituţii".
În schimbul banilor, Alexandru Mândruţ urma să îi determine pe funcţionarii abilitaţi să aprobe o convenţie de menţinere în vigoare a contractului de privatizare a societăţii Gerom Buzău, unde deputatul deține acțiuni.
ULTIMA ORĂ // Doi ani de pușcărie pentru deputatul Valeriu Guma
Important
17.04.2013
18:17
1118

Stiri relevante
24.11.2015
14:25
3282
Procurorul general, „VERDICT” pentru Bețișor: „Nu am văzut nicio consecință NEGATIVĂ”
23.11.2015
16:15
4557
Diacov și JUSTIȚIA selectivă din R. Moldova: Ce a spus când a fost întrebat de ACHITAREA lui Guma
28.05.2014
16:49
7030
Top 5 soluţii pentru a te lăsa de fumat
13.02.2014
10:12
2753
Vezi cine îi ia locul lui Guma în Parlament: „Decid până diseară”
13.02.2014
09:50
2683
Guma RENUNȚĂ la mandatul de deputat și se retrage din PD
07.02.2014
10:58
3697
ATENȚIE! Poți face CANCER de la GUMA DE MESTECAT!
12.11.2013
12:09
4398
A fost MANECHIN la Moscova! Din ce și-au câștigat deputații PRIMII BANI
04.06.2013
15:02
1413
Ministrul Justiției admite că Valeriu Guma ar putea fi întemnițat în R. Moldova
27.04.2013
13:29
1403
Marian Lupu nu se grăbește să-l excludă pe Guma din PD
17.04.2013
18:42
1908
Nagacevschi: ”Imunitatea lui Guma nu îl scapă de condamnarea din România”
17.04.2013
18:29
1120
Guma minte că nu deține cetățenie română
17.04.2013
12:30
8527
POZE // Cum arată cea mai scumpă casă a unui demnitar
24.11.2015
14:25
23.11.2015
16:15
28.05.2014
16:49
13.02.2014
10:12
13.02.2014
09:50
07.02.2014
10:58
12.11.2013
12:09
04.06.2013
15:02
27.04.2013
13:29
17.04.2013
18:42
17.04.2013
18:29
17.04.2013
12:30
Top stiri
13.11.2026
02:26
235
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
226
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
308
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
361
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
430
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
417
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
422
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
433
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
456
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
465
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
576
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
526
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
559
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
509
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
618
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
487
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
514
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
532
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
516
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
635
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
520
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
508
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
660
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
584
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
592
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
488
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Actualitate
Parteneri
Stiri
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri