Dodon schimbă din nou macazul și optează pentru un GUVERN până la alegerile parlamentare ordinare din 2023: „Care e sensul să învestești un guvern doar pe 4-5 luni?”
3464
Captură Liderul socialiștilor, Igor Dodon, consideră că, la ora actuală, sunt în vigoare două scenarii: fie au loc alegerile anticipate în luna iunie curent, fie peste doi ani. Declarația a fost făcută astăzi, într-o nouă intervenție video pe rețelele de socializare.
„Dacă va fi învestit un guvern, atunci alegeri anticipate nu vor mai fi anul acesta. Alegerile parlamentare vor fi în 2023. Vor avea loc alegeri ordinare. Care e sensul să învestești un guvern doar pentru 4-5 luni? Dacă își asumă programul de guvernare, atunci trebuie să le dăm posibilitatea să se manifeste. Dacă ei cu președintele vor crea iar o situație în vară și își vor da demisia, atunci eu cred că acest Parlament o să voteze alt guvern și până în 2023 nu se mai organizează anticipate. Deci, avem aceste două scenarii: dacă nu se votează guvernul, atunci avem alegeri în iunie, iar dacă se votează, atunci alegeri în 2023”, a precizat Dodon.
Acesta a menționat că Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) are pâinea și cuțitul în mână în această situație: „Noi decidem dacă alegerile parlamentare vor avea loc în iunie 2021 sau vor fi alegeri ordinare în 2023”.
Totodată, Dodon susține că a discutat cu un preot de la nordul R. Moldova, care e îngrijorat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și PSRM nu pot ajunge la un consens, în condițiile în care, după alegerile parlamentare anticipate, cele trei-patru partide ajunse în Legislativ vor trebui să se așeze la masa discuțiilor.
„În cazul alegerilor anticipate, două-trei partide nu se vor mai regăsi în Parlament. Vom cheltui 80 de milioane de lei pentru alegeri, dar cei de la PAS vor fi nevoiți să găsească limbă comună cu noi. Există riscul ca după anticipate să nu ajungem la un compromis și iarăși va fi dizolvat Parlamentul”, a precizat Dodon.
Totodată, Dodon nu a spus franc dacă PSRM va vota pentru Guvernul Nataliei Gavriliță: „Eu știu că doamna Natalia este o profesionistă în domeniul economic și finanțe. Mulți mă întreabă: ar fi o premisă pentru a vota Guvernul? Eu cred că, atunci când votezi un guvern, nu iei în calcul doar aspectele profesioniste, dar și politice. Avem o abordare neclară cine votează și cum votează. Eu nu cred că, dacă am primit jurământul dnei Gavriliță în calitate de ministru al Finanțelor în 2019, e un argument pentru a o vota la funcția de premier. Vom avea ședința Consiliului Republican al PSRM, unde vom lua o decizie. Noi nu vom boicota ședința Parlamentului. Eu vreau să ascultăm programul propus și să adresăm întrebările care ne interesează”.
Sursa citată a mai adăugat că cel mai bun scenariu pentru R. Moldova este învestirea unui guvern care să încheie acord cu FMI, „o înțelegere cu Rusia privind creditul rusesc” și să stabilizeze lucrurile în țară: „Asta e soluția ideală”.
17.06.2026
20:40
147
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
311
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
315
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
402
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
448
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
401
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
461
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
523
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
475
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
373
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
20:40
0
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
300
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
307
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
394
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
437
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
393
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
455
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
517
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
467
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
368
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
483
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
430
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
585
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
498
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
522
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
479
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
667
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
627
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
794
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
864
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
951
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
936
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
865
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1265
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1222
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














