Dodon CONTESTĂ victoria Maiei Sandu și anunță că NU va părăsi Reședința de la Condrița până pe 24 decembrie curent. „Alegătorii mei mă întreabă cu LACRIMI de ce să nu contestăm aceste rezultate... Eu sunt președinte în exercițiu...”
11715
Igor Dodon nu va recunoaște victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale de ieri, până în momentul în care instanțele de judecată nu vor examina toate contestațiile privind pretinse încălcări înregistrate de observatorii săi. Astfel, Dodon spune că o felicită „preventiv” pe Maia Sandu și anunță că mai este, până pe 24 decembrie curent, președintele R. Moldova.
„Felicit cetățenii R. Moldova că putem trage linia, ne calmăm și mergem mai departe. Rezultatele preliminare arată că oponenta mea, Maia Sandu, este câștigătoare. Este vorba de rezultatele preliminare și vreau ca preliminar să o felicit cu acest lucru. În același timp, staff-ul nostru electoral a fixat mai multe încălcări fără precedent. Este vorba de blocarea dreptului de vot pentru cetățenii din stânga Nistrului, este vorba de transportarea alegătorilor în țările membre ale UE, este vorba de implicarea prin declarații a diferitor oficiali occidentali și influențarea rezultatului votului. Pe parcursul acestei nopți am primit sute și mii de mesaje de la concetățenii noștri, alegătorii mei, care întreabă în lacrimi: de ce să permitem celor care au fraudat alegerile... de ce să nu contestăm rezultatele? Repet, o felicit preventiv pe Maia Sandu, dar sunt obligat să apăr votul celor care au votat pentru mine prin toate căile legale. E vorba de CEC, judecată, Curtea Contituțională”, a spus Dodon.
„Vreau să le transmit un mesaj tuturor celor care m-au susținut. Aproape jumătate din populația țării a votat pentru candidatura mea. Eu vă îndemn și vă chem la calm, la liniște. Fără destabilizări și proteste. Eu o să vă spun dacă va fi necesar să ieșiți în stradă. Mergem pe calea legală prevăzită expres de legislația în vigoare. Dacă instanțele vor confirma că totul a avut loc conform legislației, atunci vom pune punct la această campanie electorală. Să nu admitem destabilizări. Sunt doritori care vor să arunce țara într-o criză politică. Eu sunt un politician responsabil. Chiar dacă am multe întrebări, am felicitat-o pe Maia Sandu, cu toate că felul în care s-a comportat cu mine, cu alegătorii noștri... Dar trebuie să dăm dovadă de maturitate politică atât eu, cât și Maia Sandu”, s-a plâns Dodon.
Igor Dodon a mai adăugat că va rămâne neclintit la Condrița cel puțin până pe 24 decembrie curent.
„Până pe data de 24 decembrie, cel puțin, în caz că alegerile vor fi considerate democratice și valide de toate instanțele, până pe 24 decembrie eu sunt președinte al R. Moldova în exercițiu, cu toate atribuțiile constituționale”, a ținut să precizeze candidatul care a pierdut alegerile prezidențiale.
08.06.2026
23:10
417
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
459
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
576
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
716
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
637
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
733
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
671
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
710
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
681
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
747
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
773
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
629
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
23:10
388
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
445
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
563
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
699
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
623
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
720
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
657
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
697
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
666
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
733
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
760
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
621
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1182
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
958
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1050
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
989
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1263
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1437
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1607
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1975
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1826
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1757
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1791
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1663
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1583
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.45
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














