Stiri
Dezvăluiri despre noul şef al APP: „Este persoana din prima linie a lui Dodon, care nu crede nici în PSRM și nici în socialism. Soarta lui va fi mai TRISTĂ ca a lui Plahotniuc"
Politică
29.01.2020
18:10
6073
6073
„Procesul privatizării și gestionării patrimoniului public este pus sub controlul personal al lui Igor Dodon. Asta este explicația demisiei de azi a șefului Agenției Proprietății Publice (APP), Mihail Rusu, care nu a activat nici două luni și a avut mai multe interese proprii, ceea ce nu se permite într-un an electoral, când toți demnitari de stat trebuie să aibă în vederea prioritar interesele vojdiului", a declarat vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, în legătură cu remanierile de astăzi operate la Guvern.
Potrivit lui Slusari, şeful statului ar fi decis să gestioneze personal procesele de privatizare.
Citeşte şi: Mutări SUSPECTE la instituția responsabilă de proprietățile publice: Directorul APP, DEMIS în mai puțin de două luni de când a fost prezentat colectivului de către premierul Ion Chicu
„Noul director, Ghenadie Țepordei, este persoana din prima linie de încredere a lui Dodon, avocatul lui, care nu crede nici în PSRM și nici în socialism. Recent, nu degeaba APP a revenit în subordonarea directă a Guvernului. Astfel ca nici Ministerul Economiei să nu-şi bage nasul în oala sutelor de întreprinderi de stat. Iar subordonarea Guvernului înseamnă gestionarea proceselor direct de către Igor Dodon", afirmă deputatul.
În opinia vicepreşedintelui Parlamentului, Igor Dodon s-ar vrea Plahotniuc.
„Cel mai bun elev al lui Plahotniuc merge pe aceeași cale - proprietatea publică și întreprinderile de stat sunt vaci de muls pentru un singur clan mafiot, care nici nu include măcar pe marea majoritatea activiștilor de partid. Însă Dodon merge contra cronometru. Tehnocrații lui au reuşit să fie niște mediocrități. Lucrurile au început să degradeze mult mai repede decât a așteptat Dodon. Creșterea tarifelor și prețurilor sunt puse deja în cârca președintelui și el nu poate să se mai ascundă după paravanul Guvernului. Îi rămăne ultima cale a dictatorului - mai mulți bani din scheme, în special de la întreprinderile de stat, coruperea alegătorilor, justiția controlată, propaganda mediatică și resursul administrativ. Nimic nou sub soare. Protagonistul acestei paradigme este acum fugar, chiar dacă și-a construit acest sistem 10 ani. Dodon nu are nici 10 luni la dispoziție, iar soarta lui poate fi şi mai tristă. Mai ales în condițiile când el se scufundă tot mai adânc în acea zona gri și impinge acolo și întreaga Moldovă", a conchis Slusari.

Stiri relevante
16.05.2024
15:21
12513
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
11.07.2021
20:57
28155
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
09.06.2021
15:14
27824
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
11.01.2021
09:01
39145
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
17.12.2020
09:43
26858
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
11.11.2020
17:38
7898
DOC // Procuratura Generală și SIS ar putea INVESTIGA cazul privind tirajul de zeci de mii de ziare electorale pentru Igor Dodon
01.07.2020
18:39
8119
Maia Sandu CONDAMNĂ sechestrarea lui Gațcan și vine cu SOLUȚIA pentru a pune punct acestui dezmăț: „Este foarte grav fenomenul de azi – mai întâi îl fac pe Gațcan deputat de Hâncești, apoi îl închid în beciuri”
28.06.2020
19:15
5447
VIDEO, FOTO // „Dodon a trimis un adevărat DESANT de poliție împotriva copiilor la „OrheiLand”, ACUZĂ Partidul „ȘOR”. „Este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în R. Moldova”
03.06.2020
19:24
6646
Aurelia Peru-Balan: „Chicoismul” și lamentările opoziției „de mămăligă”
02.06.2020
15:17
5262
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
Top stiri
28.10.2026
11:02
178
Regimul de licențiere a importurilor agricole, propus spre prelungire până la 31 decembrie 2026
28.10.2026
10:18
284
Minor ucis în fața Ambasadei Israelului din Belgrad; alerta teroristă, ridicată la maximum
28.10.2026
09:58
347
Tofan și Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău înainte de recepția lucrărilor
28.10.2026
09:33
302
Jo Malone donează 100.000 de lire pentru dezvoltarea unui „nas” electronic care detectează cancerul
28.10.2026
09:20
353
Tabăra lui Netanyahu conduce după numărarea a jumătate din voturile din Israel
28.10.2026
08:37
363
Studiu despre mesajele sexuale dintre adulți și copii și riscul exploatării
28.10.2026
08:19
350
Trump spune că întâlnirea dintre Putin și Zelenski ar putea avea loc „foarte curând”
28.10.2026
04:43
600
Netanyahu cere un guvern puternic de dreapta și vorbește despre eliminarea amenințării iraniene
28.10.2026
04:02
630
Disputa dintre matematicieni alimentează temerile că AI ar putea submina știința
28.10.2026
02:37
545
Căutarea dronelor mai silențioase, după ce bâzâitul livrărilor îi deranjează pe locuitori
27.10.2026
23:52
699
Exit-pollurile din Israel: Likud obține cele mai multe voturi, dar niciun bloc nu poate forma singur guvernul
27.10.2026
22:32
655
Vremea în Republica Moldova, 28 octombrie–3 noiembrie
27.10.2026
22:08
870
Stubb și Stoere i-au cerut lui Putin să pună capăt războiului, dar inițiativa a stârnit critici nordice
27.10.2026
21:45
666
Plata gărzilor medicilor, discutată de Cătălina Poiană și ministrul Sănătății
27.10.2026
20:48
612
Igor Grosu, la întrevederea cu premierul României: mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere
27.10.2026
20:21
632
Guvernul lansează consultări publice pentru reforma administrației locale
27.10.2026
19:45
691
Ministerul Sănătății propune măsuri pentru medicamente mai accesibile și economii de 375 de milioane de lei pe an
27.10.2026
19:11
667
Sesiuni de orientare în carieră pentru elevii refugiați din Ucraina, în cinci instituții
27.10.2026
18:59
600
Tofan, după discuțiile cu premierul român: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
27.10.2026
18:50
654
Moldova, cu o rată a șomajului de 3,8% în clasamentul mondial pentru 2026
27.10.2026
18:48
571
MEC consultă regiunile pentru alinierea calificărilor la standardele europene
27.10.2026
18:48
625
Parteneriatul moldo-elvețian în sănătate: două decenii de investiții și reforme
27.10.2026
18:29
688
MEC a prezentat angajamentele Moldovei pentru aderarea la UE în educație, cercetare, tineret și sport
27.10.2026
18:08
584
Digitalizarea IMM-urilor și competitivitatea economică, discutate la conferința EDIH Moldova 2026
27.10.2026
17:34
613
O dronă a căzut în Marea Baltică, iar populația este avertizată să nu atingă eventualele resturi
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
Actualitate
Parteneri
Stiri
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri