Deputatul Vladimir Andronachi PĂRĂSEȘTE fracțiunea PD. „Un grup minoritar, în frunte cu Pavel Filip, a capturat orice proces decizional în interiorul partidului și acționează exclusiv în interese proprii și subiective”
4384
Deputatul Vladimir Andronachi părăsește fracțiunea Partidului Democrat (PD) din Parlament. Acesta susține că a luat această decizie din cauza actualei conduceri a formațiunii, în frunte cu Pavel Filip.
Andronache a făcut anunțul astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă.
„Astăzi, cu regret, declar că părăsesc fracțiunea Partidului Democrat. Este o decizie asumată și determinată de lipsa unui proces democratic și deschis în cadrul fracțiunii și partidului. Mi-am dedicat o mare parte din viața activă, timp, efort și abnegație PD-ului, pentru ca la ziua de azi să fiu marginalizat și lipsit de posibilitatea de a-mi expune opinia și de a contribui constructiv la identificarea celor mai bune soluții pentru cetățeni și țara noastră în diverse domenii”, argumentează Andronachi, despre care Pavel Filip spunea anterior că nu mai participă la ședințele fracțiunii.
Totuși, Vladimir Andronachi nu își va depune mandatul de deputat și nici din partidul condus anterior de Vlad Plahotniuc.
„Totodată, declar că eu nu părăsesc PD. Nu sunt transfug și nici trădător. PD este unicul partid politic în care m-am regăsit cu viziunea și experiența profesională, fiind ghidat de convingerea că poziționarea, valorile și viziunile promovate de PD sunt oneste și cele mai potrivite pentru dezvoltarea R. Moldova spre binele cetățenilor săi. PD tot timpul a fost forul unde erau ascultate toate vocile, iar deciziile erau adoptate în mod colectiv. Spre regret, astăzi, anume conducerea actuală a PD reprezintă cea mai mare problemă a partidului. Un grup minoritar, în frunte cu Pavel Filip, a capturat orice proces decizional în interiorul partidului și acționează exclusiv în interese proprii și subiective. Din cauza lui Pavel Filip, PD, care avea cel mai mare număr de primari și era a doua cea mai mare fracțiune parlamentară, a ajuns să nu conteze nici în țară și nici în Parlament”, punctează deputatul.
Acesta spune că va reveni în fracțiunea PD doar după ce este înlăturat Filip de la conducerea formațiunii. „Eu nu plec din PD, pentru că asta este casa și familia mea. Eu cred în PD, dar nu cu Pavel Filip în calitate de președinte de partid. Sunt gata să revin în fracțiunea PD și să contribui la dezvoltarea formațiunii din prima zi când Pavel Filip și micro echipa sa nu va mai fi în partid sau la cârma acestuia. În partea ce ține de activitatea parlamentară, voi continua să contribui cu cele mai bune idei, soluții și cunoștințe pentru R. Moldova din calitatea de deputat neafiliat. Nu intenționez și nu doresc să ader la nicio altă fracțiune sau grup parlamentar”, a mai adăugat Vladimir Andronachi.
De menționat că, anterior, în spațiul public s-a vorbit despre faptul că deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc nu mai participau la ședințele fracțiunii PD, deoarece ar fi fost, practic, parte a fracțiunii socialiștilor. Rugat să comenteze aceste zvonuri, Pavel Filip s-a limitat să spună că cei doi nu participă la ședințele fracțiunii PD.
02.07.2026
21:37
02.07.2026
19:39
02.07.2026
19:06
02.07.2026
17:23
02.07.2026
17:16
02.07.2026
16:51
02.07.2026
16:23
02.07.2026
14:20
02.07.2026
13:34
02.07.2026
12:35
02.07.2026
21:37
02.07.2026
19:39
02.07.2026
19:06
02.07.2026
17:23
02.07.2026
17:16
02.07.2026
17:04
02.07.2026
16:51
02.07.2026
16:33
02.07.2026
16:23
02.07.2026
15:36
02.07.2026
14:51
02.07.2026
14:20
02.07.2026
13:41
02.07.2026
13:34
02.07.2026
12:35
02.07.2026
11:48
02.07.2026
10:52
02.07.2026
10:31
02.07.2026
10:20
02.07.2026
09:50
02.07.2026
09:33
02.07.2026
08:26
02.07.2026
07:42
02.07.2026
06:33
02.07.2026
01:29
02.07.2026
01:16
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski















