CEC este îndemnată să deschidă 198 de secții de VOTARE peste hotarele R. Moldova, după ce peste 100 000 de cetățeni din diaspora s-au înregistrat prealabil
2259
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a expediat astăzi Comisiei Electorale Centrale (CEC) propunerile privind numărul secțiilor de votare care urmează a fi deschise peste hotarele republicii, precum și condițiile de votare care ar urma să fie asigurate.
Astfel, suplimentar celor 139 secții de la alegerile prezidențiale din 2020, PAS propune CEC deschiderea, în total, a 198 de secții de votare pentru aceste alegeri, cu 59 de secții de votare mai multe decât în alegerile prezidențiale, au anunțat în cadrul unei conferințe de presă deputații PAS Igor Grosu, Sergiu Litvinenco și Galina Sajin.
În context, președintele PAS, Igor Grosu, a menționat că peste 100 de mii de cetățeni din diasporă s-au înregistrat prealabil ca alegători.
„Și de data aceasta cetățenii din diasporă au dat un exemplu de mobilizare, de implicare și au transmis un mesaj foarte clar, o dată pentru autoritățile noastre, responsabile de organizare și doi, pentru noi, cei de acasă, despre cum trebuie să ne mobilizăm și să ne implicăm la alegerile parlamentare anticipate. În 2020, la alegerile prezidențiale, peste 250 000 de cetățeni din afara țării și-au exprimat votul. Datorită dumneavoastră am reușit să eliberăm instituția prezidențială de hoți. Pe 11 iulie avem următoarea șansă să eliberăm Parlamentul de hoți, iar fără diasporă lucrul acesta va fi greu de făcut”, a adăugat președintele PAS.
Vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, a anunțat că a expediat astăzi la adresa CEC propunerile PAS privind suplinirea numărului secțiilor de votare: „La alegerile prezidențiale din 2020, precum se știe, am avut o prezență impresionantă la secțiile de votare. Din păcate, pentru mulți cetățeni nu au ajuns buletine de vot la unele secții, iar pentru alții experiența de la alegeri a însemnat ore în șir așteptând să voteze sau distanțe enorme parcurse până la secția de votare”.
Astfel, PAS propune să fie deschise nouă secții suplimentare în Germania. Este vorba de +1 o secție la Berlin, +2 la Frankfurt și deschiderea unor secții noi la Potsdam, Leipzig, Nurnberg, Dusseldorf, Hannover, Bremen. De asemenea, PAS argumentează necesitatea deschiderii a trei secții suplimentare la Londra, dar și a unor secții suplimentare în Northampton, Leicester, Liverpool, Cambridge.
În Franța, unde la fel au fost cozi la alegerile prezidențiale și buletine de vot insuficiente, PAS propune deschiderea a trei secții suplimentare la Paris și în regiunea Parisului, dar și a unei secții în Toulouse, la sudul Franței.
„În Italia este necesară deschiderea unor noi secții în următoarele orașe: Terni, Bologna, Parma, Cesena, Padova, Verona, Venezia-Mestre, Milano, Piacenza, Grosseto, Reggio-Calabria. Pentru Israel propunem deschiderea suplimentar secției din Tel Aviv a unei secții în orașul Beer-Sheva, Haifa și Ierusalim. Pentru SUA propunem deschiderea a noi secții la Pensacola, Portland, Miami, Philadelphia, Las Vegas. Propunem deschiderea a noi secții și în România, Belgia, Luxemburg, Islanda, Danemarca, Spania, Portugalia, Grecia, Canada, Elveția, Olanda, Finlanda, Norvegia, regiunea Irlandei de Nord-Belfast”, a precizat Litvinenco.
De menționat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a propus CEC să fie deschise 190 de secții de votare, cu 51 mai multe decât la alegerile prezidențiale. CEC urmează să ia o decizie finală vizavi de numărul secțiilor de vot deschise peste hotare pe 5 iunie curent.
21.12.2025
22:20
312
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
436
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
585
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
596
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
628
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
771
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
754
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
690
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
778
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
865
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
21.12.2025
22:20
283
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
412
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
572
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
587
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
619
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
764
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
748
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
682
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
770
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
858
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1213
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
812
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
987
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
863
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1105
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
984
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
974
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
963
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1039
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
949
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1222
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1172
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1005
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1052
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1043
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














