Profesori și manageri din 64 de școli vor prelua experiența educațională din România și Estonia
574
Cadre didactice și manageriale din 64 de instituții beneficiare ale granturilor școlare EQIP vor participa, în perioada septembrie–noiembrie 2026, la vizite de studiu în România și Estonia. Activitățile sunt organizate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării.
Programul include 48 de rute în România, destinate reprezentanților a 40 de instituții, precum și cinci vizite în Estonia. La schimburile de experiență din Estonia vor participa 98 de reprezentanți din 29 de școli.
Participanții vor asista la lecții și activități desfășurate în laboratoare, vor lua parte la ateliere și vor purta discuții cu profesori și manageri. Temele abordate vor viza digitalizarea educației, dezvoltarea competențelor STEM și STEAM, robotica, educația incluzivă, metodele moderne de predare și evaluare, leadershipul și managementul schimbării.
În România, vizitele vor fi organizate în școli, licee, colegii, universități și centre de excelență. Tematica va fi adaptată proiectelor implementate de instituțiile beneficiare și va include, între altele, programarea, predarea limbilor moderne, promovarea lecturii cu ajutorul instrumentelor digitale, mentoratul și sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare.
În Estonia, cele cinci vizite se vor desfășura în perioada 22 septembrie–10 octombrie, în orașele Tallinn și Tartu. Participanții vor analiza experiența estoniană în domenii precum digitalizarea, incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale, educația STEM/STEAM, robotica și dezvoltarea comunităților profesionale.
După revenirea în țară, fiecare instituție va elabora un plan de acțiuni și un portofoliu de soluții adaptate propriului proiect. Practicile și exemplele preluate în cadrul vizitelor vor fi folosite pentru modernizarea spațiilor educaționale, valorificarea echipamentelor și laboratoarelor, îmbunătățirea procesului de predare și sprijinirea elevilor.
Prin aceste activități, instituțiile beneficiare vor putea identifica modele aplicabile propriilor nevoi și vor consolida colaborarea dintre cadrele didactice și manageriale. Experiențele acumulate vor contribui la dezvoltarea unor soluții durabile pentru modernizarea scolilor și îmbunătățirea calității educației.
Granturile acordate prin EQIP pot ajunge până la 36.000 de dolari pentru o instituție. Acestea susțin digitalizarea, dotarea laboratoarelor, activitățile STEM/STEAM, îmbunătățirea evaluării și consolidarea capacității instituționale.
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















