VIDEO +18 // Cine-s membrii grupului criminal, care au ȘANTAJAT mai multe fete cu publicarea imaginilor în ipostaze intime: „Fa, eu te pun pe internet, o să te vadă toți cu PIELEA… Trebuie să trimiți 600 de euro…”
2842
Polițiștii au identificat și reținut membrii unui grup criminal, deținuți în mai multe penitenciare din R. Moldova, care estorcau bani. Mai exact, aceștia deschideau profiluri false pe rețele de socializare și ademeneau femei. Ulterior, suspecții obțineau de la victimele credule imagini în ipostaze intime și amenințau cu publicarea lor pe rețelele de socializare, dacă nu primesc sume importante de bani.
Astăzi, în rezultatul perchezițiilor efectuate în mai multe raioane și instituții penitenciare din republică au fost depistate și ridicate telefoane mobile și cartele SIM, înscrisuri de ciornă și date cu privire la conturi bancare, multiple suporturi electronice, carduri bancare, bonuri fiscale și alte mijloace materiale, care vor servi suport probatoriu pe cauzele penale.
Potrivit Poliției, suspecții estorcau, prin șantaj, de la mii până la zeci de mii de euro de la victime.
„Conform unui plan bine chibzuit, suspecții creau diverse profiluri false pe rețele de socializate, ademeneau persoane, îndeosebi femei, apoi prin comunicare și promisiuni obțineau poze și imagini video cu tentă intimă. Ulterior victimele erau șantajate să transmită sume bănești de la 1 500 până la 10 000 de euro, în caz contrar imaginile defăimătoare urmau a fi răspândite pe rețele de socializare”, arată Poliția.
„Eu te pun pe internet fa, o să te vadă toți. O să pun și numărul tău. Fa, eu ți-am spus că ai zece minute, iar după asta toate pozele vor ajunge la familia ta, la părinți, la prieteni. Acum ascultă aici. Pentru ca să nu trimit eu pozele tale, ca să nu fii pe TikTok trebuie să trimiți 600 de euro. Crezi că ai dat peste proști? Sunt fotografiile tale cu piele și te fac eu așa că toată Italia...”, amenința victima unul dintre deținuți.
„Ascultă aici, ai la dispoziție cinci minute să iei o decizie. Dacă nu, atunci voi trimite imaginile prietenilor tăi. Pe numele acesta trimiți 1 000 de euro”, spunea un alt deținut.
Oamenii legii au identificat 18 cazuri de șantaj, în care sunt vizate persoane cu vârste de la 18 la 60 de ani.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală au fost acumulate probe pertinente privind implicarea în activități ilicite a grupului criminal documentat, liderii căreia își ispășesc pedepsele în penitenciarele nr.2 „Lipcani”, nr. 6 „Soroca” și nr. 11 „Bălți”, având drept complici mai multe persoane domiciliate în diferite raioane ale republicii.
Deținuții, prin intermediul complicilor de la libertate, având în posesie ilegal în celulele din penitenciar telefoane mobile cu acces la internet, organizau, dirijau și șantajau victimele, estorcând sume bănești.
La indicațiile membrilor grupului infracțional, banii obținuți erau transferați de potențialele victime pe conturile bancare ce aparțineau persoanelor de la libertate, care ulterior se extrăgeau din bancomate. Sumele obținute erau depuse pe conturile făptuitorilor, care gestionau în continuare banii prin intermediul aplicațiilor web banking.
Totodată, în rezultatul investigațiilor s-a constatat că presupusul organizator al acțiunilor de șantaj a fost și anterior cercetat pentru acțiuni similare.
Dacă se va demonstra vinovăția bănuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani cu amendă în mărime de la 92 500 la 117 500 de lei.
18.01.2022
17:18
27.10.2021
22:38
22.10.2021
08:59
17.10.2021
10:23
15.10.2021
09:41
28.07.2018
16:30
19.07.2018
09:19
17.05.2017
18:30
22.10.2015
12:56
20.11.2014
12:03
22.05.2014
12:44
10.04.2014
16:32
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului

















