UE va monitoriza implementarea Programului FMI - R. Moldova: „Este foarte important ca viitoarele reforme să rămână pe calea cea bună”
1619
„Guvernul Republicii Moldova a primit un transfer din partea UE în valoare de 45,3 milioane de euro. Acest transfer a fost posibil datorită programului FMI, deoarece au fost îndeplinite condițiile generale pentru transfer din cadrul asistenței bugetare, aceasta înseamnă de fapt transparență în procesul bugetar, un cadru cu privire la supravegherea bancară și altele care sunt transpuse în programul FMI și astfel a avut loc restabilirea încrederii”, a anunțat Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova.
Potrivit lui Tapiola, Uniunea Europeană va continua să monitorizeze implementarea programului FMI, deoarece „este foarte important ca viitoarele reforme, care sunt incluse în program, să rămână pe calea cea bună”.
Banii de la UE vor fi destinați pentru cele patru programe sectoriale de asistență bugetară pentru R. Moldova.
Vedeți mai jos mesajul Delegației UE în R. Moldova:
Astăzi (21 decembrie - n.r.), 45,3 milioane euro reprezentând fonduri de asistență bugetară furnizate de Comisia Europeană au ajuns la bugetul Republicii Moldova. Această sumă corespunde plăților de asistență bugetară în cadrul a patru programe: Stimularea economică în zonele rurale (ESRA), Programul european de vecinătate pentru agricultură și dezvoltare rurală (ENPARD), Reforma politicilor finanțelor publice și Formare în învățământul profesional. Aceste plăți nu sunt aferente unor noi programe de sprijin bugetar, ci corespund programelor deja existente aflate în curs de desfășurare și care au fost semnate înainte de anul 2014.
Pentru ca aceste plăți să fie efectuate, Guvernul Republicii Moldova a îndeplinit o serie de condiții și a obținut rezultate în implementarea acestor patru programe de asistență bugetară.
Aceste condiții sunt de două categorii: (i) condiții generale aplicabile tuturor programelor de asistență bugetară – furnizarea fondurilor depinde de îndeplinirea acestora de către beneficiar și se referă la politica macroeconomică orientată spre stabilitate, gestionarea finanțelor publice, transparența bugetară și progresul general în implementarea politicilor sectoriale; (ii) Condiții specifice – care se referă la reforme sectoriale specifice și de îndeplinirea cărora depinde cât de mult din suma eligibilă va fi plătit.
Referitor la condițiile generale, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în punerea în aplicare a politicii macroeconomice orientate spre stabilitate, inclusiv prin luarea de măsuri care abordează vulnerabilitățile de lungă durată înrădăcinate într-o structură netransparentă a acționariatului băncilor și deficiențele în domeniul supravegherii și reglementării financiare. Toate aceste progrese au deschis calea în special pentru aprobarea de către Board-ul FMI a unui nou program cu Republica Moldova, la data de 7 noiembrie 2016.
În al doilea rând, Republica Moldova a înregistrat, de asemenea, unele progrese în modul în care gestionează finanțele publice și își pregătește, într-un mod mai transparent, bugetul. Acest progres a fost, de asemenea, important pentru a permite plățile în cadrul asistenței bugetare.
În cele din urmă, Republica Moldova a implementat unele dintre reformele sectoriale prevăzute în acordurile reciproce obligatorii de sprijin bugetar cu UE.
Referitor la condițiile specifice, trebuie amintit faptul că suma care urmează să fie plătită în cadrul unui program de asistență bugetară depinde de nivelul îndeplinirii condițiilor specifice.
Într-adevăr, sumele plătite în cele din urmă nu corespund integral sumelor solicitate de autoritățile din Republica Moldova. Decizia de a efectua plata parțială de 45,3 de milioane euro din cele 50 de milioane euro (cât era eligibil) reflectă o realizare parțială a condițiilor specifice stabilite în cadrul programelor de asistență bugetară.
În timp ce condițiile specifice sunt legate de progresul reformelor în sectoarele vizate de programele de sprijin bugetar, este important ca reformele structurale mai largi să fie puse în aplicare, în scopul de a asigura stabilitatea macro-financiară, transparența bugetară și a managementului finanțelor publice, precum și progresul într-o gamă largă de politici sectoriale. Uniunea Europeană își menține angajamentul de a sprijini Republica Moldova în eforturile sale de reformă, dar așteaptă rezultate concrete. Reformele adoptate de Republica Moldova în ultimele luni ar trebui să dea un impuls eforturilor continue, consolidate și ireversibile pentru reformă.
Programul de Reformă a Politicii Finanțelor Publice a contribuit la întărirea guvernanței fiscale, la inițierea unei reforme a contabilității publice, la îmbunătățirea gestionării datoriei și la sprijinul planificării bugetare pe termen mediu. De asemenea, progrese au fost realizate în îmbunătățirea calității activității Curții de Conturi în calitate de Instituție Supremă de Audit.
Realizările în cadrul ESRA numără în special crearea a 2 incubatoare de afaceri și a aproape 200 de întreprinderi noi, precum și sprijinirea inițiativelor naționale pentru tineret sau a PARE 1 + 1 (program de stimulare a investițiilor din remitențe). Mai mult de 1100 de noi locuri de muncă au fost create pe baza schemelor de granturi, cum ar fi Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor (NPEEY), PARE 1 + 1, Schema de garantare a împrumuturilor care include 350 de granturi pentru femei.
Realizările din Sectorul Agricultură și Dezvoltare Rurală se referă la modernizarea fermelor de creștere a animalelor și a unităților de industrie alimentară și la respectarea cerințelor UE de calitate și siguranță a produselor animale, crearea unor noi plantații viticole cu o productivitate ridicată, facilitarea creării și recunoașterii grupurilor de producători. În 2016, au fost acceptate 1142 cereri de plată a subvențiilor de la producătorii agricoli.
Sprijinul UE se adresează îmbunătățirii cadrului legal, strategic și didactic pentru Sistemul de formare în învățământul profesional și crearea unei rețele pentru a deschide calea spre formare a unui sistem cu școli de formare profesională moderne care să beneficieze de metode de predare bazate mai mult pe practică și mai puțin pe teorie, astfel încât să corespundă cât mai bine cerințelor pieței muncii actuale.
30.04.2026
10:30
280
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
29.04.2026
17:56
623
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
617
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:44
548
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
29.04.2026
17:42
629
Guvernul aprobă includerea punctului de trecere „Ungheni–Ungheni” în acordul moldo-român, pentru conectarea directă la rețeaua rutieră europeană
761
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
646
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
650
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
11:22
727
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:38
659
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
30.04.2026
12:37
53
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
214
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
309
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
292
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
221
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
243
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
317
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
340
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
378
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
448
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
417
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
427
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
30.04.2026
03:38
402
Satya Nadella mizează pe noul acord cu OpenAI pentru a impulsiona dominația Microsoft în inteligența artificială
30.04.2026
03:25
467
Anthropic ia în calcul o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, la o evaluare de până la 900 de miliarde, înainte de un posibil IPO
30.04.2026
02:32
500
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
462
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
440
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
505
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
602
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
631
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
603
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
613
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
608
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
683
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
17:44
539
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














