Ucraina // Acordul de coaliție, parafat în timpul nopții. Conține prevederi CURAJOASE
1348
Reuters Reprezentanții celor cinci partide proeuropene care au trecut pragul electoral la alegerile parlamentare din 26 octombrie din Ucraina s-au adunat în această noapte pentru a dezbate prevederile care se conțin într-un acord de coaliție. Documentul a fost parafat de politicieni în jurul orei două noaptea, scrie presa ucraineană.
Deputatul Partidului „Frontul Popular”, Leonid Emeț, a dezvăluit câteva dintre pevederile care se conțin în acord. Acestea sunt de-a dreptul curajoase. Documentul prevede clar că Ucraina va urma un curs direct spre NATO, va dezvolta reforme pentru integrarea statului în UE, va reforma justiția, lăsându-i pe magistrați, dar și pe deputați fără imunitate. Un alt punct se referă la procedura de acordare a votului de neîncredere președintelui țării.
Astăzi, la ora 12.30, conducătorii partidelor urmează să se întrunească în sala de conferințe a Radei Supreme pentru a prezenta prevederile principale ale Acordului de coaliție. Ziua nu a fost aleasă întâmplător. Astăzi, se împlinește un an de la organizarea primelor proteste proeuropene în Piaţa Independenţei din Kiev (Maidan).
Acordul de coaliție urmează a fi semnat pe 27 noiembrie, când se va deschide prima ședință a Radei Supreme.
Amintim că, după alegerile din 26 octombrie, în Parlamentul ucrainean au trecut cinci partide proeuropene: Blocul președintelui Petro Poroșenko, „Frontul Popular”, „Samopomoci”, Partidul Radical și formațiunea Iuliei Tomoșenko „Batkivșcina”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















