Trustia, elegii politikoase // Pre tîrdzîu ti-o făcut mă-ta, Ivane, pre tîrdzîu…

Ieri am aflat cu mari mînțăniri, nu dzic „patrioticî”, fiincî-i românești, dzic ca un libovnic de țarî, țarî evropeneascî, cî Ivan Muntean a zdrumicat împotriveala încăpățînatî a Ministerului Iustițîii vrăjmășești cari o și făcut zapis dispri înființarea „Casăi linghii şi literaturii moldov(e)neşti”. Am dzîs „minister” și „literaturî”, pi românești, fiincă nu știu cum sî dzîc

pi moldovnești. Ministru-i ca un vornic ori logofăt, ori spătar, ori velpaharnic, ori vistier, da literatura îi un fel de letopisăț, povești, voroave, bazaconii de-a pisarilor. Da, ghini o dzis Ivan: trebu sî prefăcem arătarea linghii noastri, „care este dată uitării de unionismul românesc”. Unionismul, adicî întorlocarea moldovenilor șî muntenilor șî ardelenilor sî șii blăstămatî în veșii veșilor amin, fiincî ni slăghești statalismu, adicî ni slăghești puterea țării. Strîgarea „io-s moldovan, io grăiesc moldov(e)neşti” trebu să se înșibgî ca o săjeatî ascuțitî di șer în inima fiștecărui moldovan libovnic di moșîi, di țarî, șii di jios, șii di sus. Așă cî, io-s cu amîndoaouă mânili îs pentru ca s-o luăm dila-nșeput, cum o dzîs Ivan Muntean. Îs hîtri moscalii munteni, hicleni, n-ai și dzîci. Trebu să neglijăm pe de-a-ntregu, dzîci el (adicî sî ni prifașem chiori), standardele (adicîtelea pravilili) linghii române „care s-au consolidat (adicîtelea s-au întărit) în minţîli moldovenilor”. Uf și ofșor! Tari greu îi sî scrii moldov(e)nești, dupî și ne-au schimonosit limba faraonii șî sultanii, beizadelili șî beșleagili, eminescii șî jierii…

Amu șed și mă gîndesc cî Ivan Muntean o trebuit sî sî nascî cu v-o trii-patru suti de leaturi în urmî, sî-i păleascî pisti mîni și pisti cap pi Costin, Varlaam, Cantimir șî alțîi cari au înșeput sî urdzascî românizarea cu cazania di carti româneascî di învățăturî, cu istoria vechimei romano-moldo-vlahilor… Pre tîrdzîu ti-o făcut mă-ta, Ivane, pre tîrdzîu…- asta-i jelania me.

Al vostru țărămoniu, tefterdar, ahortatos, Ion Buraga